Când ministru al economiei e un poet, nu trebuie sa ne mire faptul ca avem ode in loc de afaceri si nu suntem in stare sa obtinem profit din munca, dar nici din vânzarea a ceea ce au produs, pe vremuri, altii. Aceasta ar fi una dintre cele mai inocente cauze ale falimentului national.
Mai vrednica de luat in seama decât nepriceperea e lipsa totala de patriotism a celor care gestioneaza România si care se conduc dupa principiul “Câinii latra, ursul trece” si pe certitudinea ca poporul are memoria slaba. Poate, dar cel putin “câinii” nu uita. Vânzarea Oltchim, in 2012, catre D.D. a fost un fiasco.
Sase luni mai târziu, Varujan Vosganian afirma ca procedura va fi reluata in iunie. Acelasi se lauda, in urma cu o luna, ca are opt scrisori de intentie pentru cumpararea Cuprumin, patru dintre acestea fiind ale unor mari companii, insa din opt a ramas doar una. CFR Marfa a fost mai intâi supta de sânge, pentru ca apoi, vlaguita, sa fie scoasa la vânzare si declarata strategica.
Convocarea CSAT nu a avut nicio urmare, iar acum aflam ca potentialul cumparator nu se simte prea bine. Afacerile statului merg prost, dar si afacerile private care au legatura cu statul sfârsesc prost, cu arestari sau puneri sub sechestru.
Ca politcienilor nu le pasa de binele public nu este o noutate: nu sa creeze locuri de munca si sa revigoreze companiile ii preocupa pe liderii USL, ci sa-si salveze imaginea. Asa se face ca nici liberalii, nici social-democratii nu au vrut sa conduca Ministerul Transporturilor, orfan dupa plecarea lui Fenechiu.
Pâna la urma a fost infiat, de nevoie, de premier, care va raspunde de modul in care se va derula aceasta tranzactie. Chiar daca nu cunoaste manevrele dintre Palate, nodurile, interesele, românul simplu pricepe totusi un lucru: campania electorala nu s-a incheiat. Politicienilor, chiar si celor de la Putere, le place razboiul.
S-au invatat “la arme” si acum, când trebuie carat molozul, nu le vine la indemâna. In loc sa lucreze ogorul, ei vorbesc despre tehnica aratului, gresit aplicata de fostul guvern, despre strategii necesare, niciodata incheiate, despre viitoarele beneficii ale viitoarelor generatii din viitoarea tara. Si toate ar fi minunat savârsite daca inamicii i-ar lasa sa lucreze, dar nu, nu-i lasa, iar in paruiala generala, când fiecare isi arata vânataile si toata lumea injura pe toata lumea, cine sa-i mai afle pe vinovati?
