„Spre radiosul partid unic”

1

Le Monde Diplomatique a redus în prim-plan, în preajma primului țur al alegerilor legislative din Franța, un articol din 1995: „En avant vers le radieux parti unique !”, în care autorul deplângea tendințele țării care se îndrepta către modelul partidului unic.

Și atunci, situația nu era atât de disperată: la alegerile prezidențiale Jacques Chirac fusese ales cu 37% din voturi (raportat la masa totală a alegătorilor) în vreme ce Lionel Jospin fusese învins obținând 33 la sută din sufragii în al doilea țur.

Pe baza aceluiași calcul, Emmanuel Macron a fost ales președinte cu circa 33 % din voturi (deși a luat 66% în turul doi, dar absenteismul a fost de aproape 50%). Cine nu votează, nu contează, cum se spune, însă, dacă ne uităm la datele de la alegerile legislative o să ne speriem: cu doar 16% din voturile alegătorilor, partidul lui Macron va deține trei sferturi din Adunarea Națională.

Evident, raportăm tot la întreaga masă electorală, în primul tur absenteismul a fost de 51%. Totul ține de sistemul electoral francez, bazat, ca și cel englez, pe uninominalul pur, în care voturile acordate celor care nu s-au clasat pe primul loc se pierd. Practic, votul politic nu mai contează deși Parlamentul se presupune că trebuie să reprezinte voința politică a poporului.

În Regatul Unit, ultimele alegeri au făcut ca, deși Conservatorii și Laburiștii să fie aproape la egalitate în privința votului politic (42% față de 40%), în Parlament diferența este de circa 56 de locuri (peste 8% din locuri). Liberal-democrații, care au obținut 7,4% din votul politic au doar 12 locuri (0,18% reprezentare parlamentară) iar Partidul Unionist Democratic (DUP, regional, Irlanda de Nord), cu numai 0,9% din votul politic are 10 locuri (0,15% din Parlament).

Revenind la Franța, deși va avea circa 2/3 din Parlament, Macron a declarat deja că va conduce țara prin decrete prezidențiale. „Partidul unic” despre care scria Le Monde Diplomatique în 1995 a devenit realitate. O fi bine, o fi rău?

Vom vedea în următoarele luni care este tendința și dacă artizanii victoriei lui Macron (practic un necunoscut în urmă cu un an) vor mai găsi aceiași înțelegere atunci când vor impune măsurile dure de limitare a drepturilor și libertăților cetățenești sau măsurile de „reformă” economică.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Orice revoluție (=pas al săracilor făcut către un mai bine general) din istoria umanității s-a produs numai atunci când societatea a ajuns într-un punct critic al decadenței şi sărăciei. Cât timp e „bine” (=săracul are mațul plin) nimeni nu mişcă un deşt pentru bunăstarea viitorului spre marea mulțumire a clasei conducătoare (aristocrație, oligarhie, plutocrație sau cum vreți s-o numiți) care va fura cât va putea de mult…dar absenteismul indică dezamăgirea săracilor care se vor arunca cu maximă bucurie disperată în brațele unui „il Lider Maximo” gen Hitler; Macron ne arată doar tendințele electoratului, persoana fiind deocamdată greşită.

LĂSAȚI UN MESAJ