Obor exista la Onesti de când lumea, de pe vremea lui Stefan cel Mare. Rând pe rând, aici a fost târg de animale, bâlci si apoi piata, iar de câtiva ani lucrurile au urmat, in mod firesc, drumul globalizarii, pastrând, insa, câte ceva din nuantele timpurilor demult apuse.
Chiar si-acum, la 500 de ani distanta, o vizita aici, in fiecare sâmbata, e o incântare. Lume colorata, venita de peste tot, din tara, cu marfa la fel de multicolora, cartofi, varza, cereale, mobila, animale de tot felul.
Fiecare are o poveste de spus, despre viata, despre incrâncenarile sau bucuriile care o compun, adunate intr-un fascinant tablou de lumini si umbre. Târguiala începe din zori, de la mijitul soarelui, agitatia intinzându-se pâna putin dupa prânz. Se cumpara si se vinde cu folos, pentru ambele parti, fara a se pierde timpul.
Dogaritul, meserie uitata
Inainte vreme, dogaritul era unul dintre cele mai banoase si mai cautate mestesuguri. Nu era sat fara dogar, si nici casa fara butoaie de lemn. Din pacate, astazi, locul butoiului de lemn a fost luat de cel din plastic sau de damigeana de sticla. Nicolae Pârjol, de 39 de ani, e din Helegiu si a venit la târg exact cu ceea ce se cere toamna: butoaie si cazi pentru facut vin. Cere 280 de lei pe cada din brad de 1.000 litri. Pe butoiul de 400 de litri ar vrea 450 de lei, iar pe cel de 350 de litri, nu mai putin de 350.
„Nu merge anul asta, zice lumea ca nu sunt struguri. Si asa e, nu prea s-a facut poama in gospodarii. A plouat mult si s-a manat via. In orice caz, piata e mult mai slaba fata de anul trecut, când dadeam cada asta cu cu 400-450 de lei. Nu am dat nimic azi, cu ce am venit cred ca plec acasa. Cheltuiala am facut cu plata in târg, 5 lei pentru fiecare produs pe care-l vând, plus motorina si restul”, se plânge dogarul. Meseria e din familie, la Nicolae, o stie de la raposatul sau tata. Il mai ajuta si sotia. Ii ia o zi sa faca o cada.
La un butoi munceste doua zile jumate ca sa-l aduca la starea finala.
Nu prea face bani din butoaie. Noroc ca mai are si teren la tara pe care are pusa vita de vie, porumb, lucerna „sa ai ce sa baga la mate, nu sa cumperi otravurile de prin magazine”. Nusi doreste sa-i preia copiii meseria. „Ei sunt cu calculatoarele, cu alte smecherii din astea. Si nici nu merita sa mai faci butoaie, nu-i banoasa meseria asta. Ei sa invete carte, ca sa ajunga oameni mari. Nici in sat nu mai sunt dogari, o sa faca de-acum chinezii si butoaie si tot ce trebuie, nu vedeti ca au cumparat toata România”, .
„La noi, nu cumpara tigan de la tigan”
Mai departe doi romi incearca sa atraga clienti la scoabele si topoarele insirate pe o carpeta rosie. Sunt originari din zona Tecuciului, satul Toflea. Au batut drumul pâna aici, pentru ca, la ei, nu au cum sa vânda, in pârâu, „nu cumpara tigan de la tigan”.
Tony Oprea are 63 de ani, e fierar din tata-n fiu si vine in fiecare saptamâna la Onesti ca sa aiba ce le da celor 5 copii. „Pensie nu, bani nu. Uite, vând topoarele cu 15 lei bucata, fara coada, le dau cu 10 lei. Pe scoabe cer 50 de bani bucata. Nu are bani lumea. Azi, am vândut de vreo 60 de lei. Macar imi scot banii pe benzina si pe mâncare. Copiii nu au invatat meseria asta care e frumnoasa. Nu s-a prins de ei pe vremea lui nea Nicu, când se faceau bani si lucram la cooperativa, d-apoi acum. Nu le-au placut. Am trei baieti si doua fete, de la care am 20 de nepoti”, se mândreste tiganul.
Uriasul gri german si cartoful de Covasna, regii târgului
In forfota din mijlocul oborului, doi tineri le testeaza atentia târgovetilor cu animale de casa. Ionut e din Oituz, catunul Marginea, si a venit la târg impreuna cu fratele sau. A studiat la Onesti si acum este student la Politehnica din Cluj, sectia Autovehicule Rutiere.
Au o mica ferma de familie, in care cresc, impreuna cu parintii, curcani hibrizi de carne din rasa Big 6 si vreo 70 de urecheati dintre care cam 40 de iepuri maturi, iar restul pui de diverse vârste. „Am avut si mai multi in vara, mai ales când fata trei femele deodata. Sunt iepuri din rasa Urias gri german. Numai unul are circa 8-9 kilograme.
Cer 200 pâna la 280 de lei pe unul. Am dat deja vreo trei de azi dimineata. Nu e o afacere, pentru ca nu prea este piata de desfacere. Daca as avea pui in mod frecvent, ca sa-i dau la hypermerketuri, alta ar fi viata. E mai mult o pasiune. Iepurii sunt apreciati, in special, de iubitorii de animale care vor sa participe la diverse competitii”, ne explica tânarul fermier. L-au atras animalele de casa de mic copil. Isi aminteste ca, pe vremea liceului, cum venea de la scoala, direct la adaposturile iepurilor se oprea, ii hranea, le curata culcusul si apoi se ocupa de restul. Carnea de iepure e foarte apreciata de marii bucatari, pentru ca nu are colesterol.
La iesire, doua femei descarca saci de cartofi mari si sanatosi. Rosii si albi. Au venit tocmai din Ardeal cu 1.500 de kg, pe care spera sa-i vânda pe toti intr-o zi. Eva Gherghel e de la Covasna si ajunge mereu toamna in zona Onestiului. Spune ca vânzarea merge prost, chiar daca cere doar 1 leu pe kg. de cartori.
„Cine place cartofi, se vinde. Lumea nu are bani, are necazuri. Muncim mult, asa e viata noastra, trebuie sa venim. 1 leu nu e pret bun pentru noi, numai samânta e 1 leu pe kg, plus munca, tratamentul. Ce sa facem, din asta traim”, imi explica femeia intr-o româna stricata.
[wonderplugin_gallery id=”14″]
