28 martie 2024
ActualitateSotul Ramonei Ghinet, tânara diagnosticata cu leucemie, face apel la bunatatea semenilor

Sotul Ramonei Ghinet, tânara diagnosticata cu leucemie, face apel la bunatatea semenilor

In urma cu mai bine de doua luni, Ramona Ghinet, in vârsta de 28 de ani, din municipiul Onesti, mama a doi baieti de 4 si 6 ani, a aflat ca sufera de o forma severa de leucemie si a intrat imediat sub tratament cu citostatice.

Alaturi de sotul ei, Ciprian, lupta sa traiasca, iar o sansa la viata ar putea sa o primeasca printr-un transplant de celule stem ce s-ar putea face la o clinica din Israel. Interventia costa in jur de 90.000 – 100.000 de euro, iar familia, una modesta, nu dispune de aceasta suma. Au inceput insa o campanie umanitara, astfel incât fiecare sa doneze cât poate.

De povestea ei au fost impresionati si militarii aflati in misiune in Afganistan si i-au trimis de la mii de kilometri un mesaj de incurajare. Si comunitatea locala din Onesti s-a mobilizat exemplar iar prin mediatizarea cazului s-a reusit ca pâna acum sa se strânga 20.000 de euro. „Le multumim tuturor celor care au fost alaturi de noi. S-au strâns acesti bani, Ramona este optimista, dar cer in continuare ajutorul oamenilor pentru ca sotia mea va termina tratamentul peste o luna si apoi va trebui sa mearga in Israel, doar ca noi nu avem banii pentru interventie. Nu vreau sa o pierd, mai ales ca avem doi copii mici care intreaba tot timpul de mami”, ne-a declarat Ciprian Ghinet.



Miercuri, Ramona a fost internata din nou la Institutul Oncologic din Iasi si spera sa ajunga sa se vindece. Celulele salvatoare ar putea fi prelevate chiar de la sora ei, cu care este compatibila in proportie de 50%, insa verdicul final cu privire la donator il vor avea specialistii din strainatate. „O sa vedem daca se aproba compatibilitatea cu sora mea, pentru ca 50% nu prea ar fi suficient. Am trimis analize si asteptam rezultatul, dar depindem de bani. De la bun inceput medicii mi-au spus ca vindecarea mea ar fi transplantul de celule stem si am incredere. Medicina a avansat si sper sa ma fac bine”, ne-a spus si Ramona.

De aceea, toti cei care doresc sa ajute aceasta familie sa ramâna impreuna pot face donatii in conturile deschise la Banca Transilvania:
Euro: RO42BTRLEURCRT00J8570201
Lei: RO66BTRL05501201J85702XX sau pot lua legatura cu sotul tinerei, Ciprian Ghinet, la numarul de telefon 0757.244.922. Pentru salvarea ei, orice donatie conteaza.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri