28 martie 2024
ActualitateSlanic Moldova: A fost gasita persoana care a inchis izvoarele minerale

Slanic Moldova: A fost gasita persoana care a inchis izvoarele minerale

Politistii din Slanic Moldova au gasit persoana care a inchis izvoarele minerale, mai exact pompele si usa cladirii in care se afla pompele.

“Este vorba despre Gheorghe Dascalu, consilier local si administrator al Flora SRL, firma care are in proprietate cladirea si care se afla in insolventa”, a declarat Andrei Serban, primarul orasului Slanic Moldova.

Terenul din jurul cladirii si caile de acces la izvoare apartin domeniului public. Dorind sa aflam care este pozitia sa, am incercat de mai multe ori sa-l contactam pe Gh. Dascalu, dar nu am reusit.



S-a mai intâmplat

Nu e prima data când izvoarele sunt inchise, iar turistii nu beneficiaza de apele minerale pentru care au venit in Sl. Moldova.

Un astfel de incident a mai avut loc in 2003. Decizia de a inchide izvoarele a apartinut atunci societatii Perla Moldovei, care obtinuse de la Agentia Nationala a Resurselor Minerale licenta de exploatare si care voia sa refaca instalatiile si sa modernizeze izvoarele.

In 2003, Gh. Dascalu se arata foarte revoltat de aceasta intâmplare. “Terenul pe care sunt izvoarele este domeniul public al localitatii si inchiderea izvoarelor de apa minerala este un abuz. Oamenii vin aici pentru tratament, nu la distractie, si recomandarile medicilor sunt complexe. Bolnavul vine, face cura in bazele de tratament si, când trebuie sa o continue cu apa minerala, nu are de unde. Va trebui in scurt timp sa inchidem statiunea”, declara Gh. Dascalu, in 2003, pentru presa locala. Pe vremea aceea era tot consilier local si administrator al Complexului “Flora”.

In acest moment, pentru autoritati, important este sa se gaseasca o solutie, statiunea având mult de suferit de pe urma deciziei proprietarului constructiei in care se afla pompele.

“Am luat legatura cu reprezentantul Instant Expert, administratorul judiciar al firmei Flora SRL, si am propus ca Primaria Slanic Moldova sa preia cladirea respectiva. Ar fi o solutie pentru a nu mai avea probleme in viitor, niciodata”, a declarat Andrei Serban.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri