Sindromul copiilor parasiti

1

Ce poate fi in mintea unui copil de 9 ani atunci când este parasit de mama? Este prea mic pentru a intelege argumentele de ordin material, pe el nu-l intereseaza ca mama nu are bani, ca tara nu-i asigura conditii pentru a-l creste in conditii decente, ca doar acolo, departe, unde nu-l poate lua si pe el, are posibilitatea sa câstige bani, sa-i cumpere hainute, caiete, carti, jucarii si bomboane.

El o iubeste, vrea sa fie mereu cu el, sa-i spuna povesti, cum aude ca fac alti parinti, sa-l laude sau sa-l certe, sa se tina de poala ei când merge la scoala, dar si sa capete alinare când alti copii il cearta sau chiar il mai bat. Dar poate ar vrea si el sa simta caldura unui sarut pe frunte când merge la culcare. Nimeni nu a descoperit ce se intâmpla in mintea si sufletul lui când ramâne fara ea, nimic din dorintele lui, din gândurile lui nu se mai implinesc, bunica, matusa sau vecina nu-i pot tine locul, si ele poate il iubesc, dar nu-i suficient pentru copilul de doar 9 ani; puiul de om o viseaza, o viseaza in fiecare noapte, insa când se trezeste, o striga, dar nu vine niciun raspuns.

Ma intreb iar, si iar, sunt sigur ca si dumneavoastra, ce resort se declanseaza pentru ca la aceasta vârsta, sa faca gestul suprem: sa-si ia viata. Stie el ce inseamna acest lucru? Este razbunare, poate fi o joaca? Nu, copilul nu a putut suporta ca a fost lasat, parasit chiar de cea care i-a dat viata. Ar fi vrut cred un raspuns la intrebarile lui mute, la multele si chinuitoarele lui nedumeriri: de ce? De ce este aruncat la sute de kilometri de casa, departe de prieteni, de locul lui de bastina, iar mama i-a promis ca il suna la telefon in fiecare zi. N-a suportat gândul ca va fi singur. S-a jucat, aparent fericit, brusc s-a dus in gradina si a urmat gestul fatal.

De unde curaj (a fost curaj?), de unde taria? Câteva secunde. Câteva miscari. De unde a stiut cum sa procedeze? Are doar 9 ani, el s-a uitat doar la desene animate (!), a vorbit cu prietenii, exista un precedent in familie? Nu vom sti niciodata. Un copil si-a luat viata. Mii de copii din România, in ultimii 20 de ani, au fost abandonati, lasati cu bunicii, cu alte rude, cu un telefon pe post de mama, de tata. Pe ei, pe copii, nu-i intreaba nimeni nimic. Din miile de copii lasati singuri putini au rezistat, putini si-au indeplinit visurile, au reusit sa depaseasca acest handicap. Intrebari avem, raspunsurile ni le dau copiii.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ