Simulare de accident aviatic pe Aeroportul Bacau

1
FOTO: Adi Ionut Prentu / Facebook


Zeci de angajati ai ISU Bacau au fost angrenati, in aceasta dimineata, intr-un exercitiu de interventie care s-a desfasurat pe Aeroportul International „George Enescu” din Bacau.

Conform scenariului exercitiului, un aparat de zbor de tip Boeing 737 cu 80 de pasageri la bord, care se afla în procedură de aterizare pe Aeroportul Internaţional “George Enescu” Bacău, a suferit o defecţiune electrică şi nu poate deschide trenul de aterizare. În urma manevrei de aterizare forţată, avionul a părăsit pista, fuzelajul fiind avariat, iar la impactul cu solul, motoarele aeronavei s-au autoaprins. În urma evenimentului, a rezultat un număr de 35 victime, cu diferite traumatisme, patru dintre acestea având arsuri grave și, ca urmare investigaţiilor medicale, a fost necesar transferul acestora la unităţi spitaliceşti specializate.

Acesta a reprezentat scenariul unui exercițiu complex organizat de I.S.U.J. Bacău, pentru antrenarea structurilor de intervenție de la nivelul județului, în cazul unei situații de urgență generată de producerea unui accident de aviaţie civilă pe Aeroportul „George Enescu” Bacău.

Au fost mobilizate forțe formate din 126 de pompieri, 5 medici și asistenți din cadrul SMURD, precum și 13 medici, asistenți și ambulanțieri din cadrul serviciului de ambulanță județean. De asemenea, s-a intervenit cu 8 autospeciale de intervenție pentru stingerea incendiilor, 2 autospeciale de descarcerare, 1 autospecială de cercetare CBRN, 1 autospecială de lucru cu platformă, 6 echipaje de prim ajutor SMURD, 1 echipaj de terapie intensivă medicală SMURD, 1 autospecială de transport personal și victime multiple, 1 autocamion, 1 microbuz și 6 autoturisme pentru muncă operativă, din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău, Onești și Moinești.

La nivelul serviciului de ambulanță, cei 13 angajați mobilizați deserveau un număr de 5 ambulanțe de tip B.
Forțele specializate de intervenție au fost sprijinite de Serviciile Private pentru Situații de Urgență ale Aeroportului “George Enescu” Bacău și S.C. Aerostar S.A. Bacău, care au intervenit cu 3 autospeciale de intervenție pentru stingerea incendiilor, încadrate cu 11 servanți.

În cadrul exercițiului, au participat și efective din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău, Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Crucii Roşii România – Filiala Bacău, Bazei 95 Aeriană Bacău, Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Bacău și Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bacău.

Obiectivele principale ale exercițiului au vizat:
antrenarea forţelor participante în vederea reducerii timpilor operativi de intervenţie şi derularea operaţiunilor în condiţii de siguranţă pentru evitarea riscului de accidente în rândul personalului de intervenţie;
însuşirea misiunilor şi atribuţiunilor ce le revin structurilor participante în caz de incendiu;
verificarea viabilităţii concepţiei de acţiune a forţelor de intervenţie şi măsurilor ce se impun pentru limitarea efectelor incendiului;
verificarea capacităţii organizatorice şi de comandă, precum şi asigurarea viabilităţii conducerii acţiunii / intervenţiei în situaţii complexe, în cooperare cu alte structuri de intervenţie din cadrul Sistemului Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă;
verificarea modului de cooperare între structurile de intervenţie în astfel de situaţii de urgenţă;
testarea Planului roşu de intervenție al judeţului Bacău;
realizarea cooperării în evacuarea victimelor.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ