29 martie 2024
ActualitateSi un ou e o viata

Si un ou e o viata

Ce mai face profesorul Rang? Nenea Tuti, cum il stiu apropiatii, face bine. Dupa accidentul vascular cerebral suferit anul trecut, fatalistul din el isi urmeaza soarta cu incredere, umor si optimism. L-am sunat când era in spital, m-a primit in casa fiul, Iulian, când nu putea sa se ridice din pat sa deschida usa. Ma suna sa-mi spuna c-am mai scapat câte-o perla in textul pe care l-am scris. La sfârsitul verii mi-a deschis usa sprijinit de umblatorul acela cu patru picioare, facut din aluminiu. Venise toamna si, iarasi la usa, m-a primit fara el.

Astazi, când merge la piata se sprijina in baston, ca un maresal care nu intelege ce inseamna aia pensie. Si pentru ca au fost destule intrebari puse sincer, unele dezinformari sau chiar fabulatii legate de starea lui de sanatate, mi-am zis ca cea mai buna solutie e sa-l intreb, pentru cititorii Desteptarii, cum a fost la ultimele cinci partide de vânatoare la care a participat, dupa atacul cerebral.

De ce nu stai acasa?



Dau telefon daca pot sa trec intr-o ora. „Vina coane, sunt acasa!”. Sun. Usa de la intrarea in bloc e deschisa. Beti si Boni m-au simtit deja. Aud latratul acela de bucurie, cu dat „metronomic” din coada. O strângere de mâna peste prag. Nu suntem superstitiosi. Pupici pe nasucurile reci si jucause ale celor doua cateluse, urmate de invariabila comanda: „Beti! Treci la loc!”. O voalata idee de autoritate a stapânului. Parca timpul a stat in loc. Ceva de genul asta scriam si acum doi ani. Din bucatarie vine miros de… ceva bun. Cât Nea’ Tuti s-a dus sa aduca doua pahare, amândoua sar buluc pe mine. Gâdi-gâdi-a strengareala. Când revine…ne miscam doar din priviri. Mustata alba, stufoasa i se ridica. Sprânceana la fel.

Sase ochi il privesc nevinovati din pozitii mai putin conventionale. Atitudinea ii ramâne ferma, dar ochii lui se bucura. Din „colectia” de recipiente de toate formele si dimensiunile, cu etichete sau insemnate cu markerul, scoate un bidonas cu lichid rozaliu. „Sanatate coane! Eu mi-am pus mai multa apa.” Ciocnim. „Ahhahaaa! Aualeu! Ce minunat…!” Plimba paharul sub nari mai ceva ca un somelier cu vechi state in serviciu. Gusta si plescaie din buze „Am grija de mine! Cu regimul nu prea ma impac…! Manânc absolut orice. De fapt… imi gatesc singur. Asa ca…? Sanatate!”. Ne asezam. Aia mica mi s-a pitit intre picioare. Tânjeste la o iesire. „Intreaba-ma ca sa-ti raspund!” Nu mai apuc. „Imi aduc aminte perioada in care eu… eram tânar. Mergeam la vânatoare si veneau batrâni. Asa, cum sunt eu acum. Mergeau greu… tare…!”( Tare cu „tare!” imi da de inteles). „Bai frate! Si eu plecam pe culme – piciorul de deal, sa ajung mai repede la atinut. Si asta venea incet! Inceeet! Mamaaa…! ce mai injuram! Ca de ce nu sta asta acasa daca e bolnav!? De ce ne incurca pe noi daca nuuu…?

Si-acuma… inteleg! Incerc, când merg la vânatoare, sa nu-i incurc pe ceilalti. Da…! Sa nu stea nimeni dupa mine. Merg destul de bine. Mai e noroi, gheata… de asta port baston! Dar am sa incerc, pe la sfârsitul lui ianuarie, depinde si cum va fi vremea, sa iau autorizatie la fazani. Sa scot si fetele. Daca s-a facut cota…? nu-i nimic. Mergem la anu! Ma bucur si le multumesc colegilor din grupa. Vin, ma iau cu ei. Principal pentru mine e ca pot sa ies afara.” Nu scapa ocazia sa ma dojeneasca, punctual, unde am facut o afirmatie fara sa fiu pe deplin documentat. Recunosc. Si eu invat. Sunt atâtea notiuni, denumiri, cutume… Nu tin numai de vânatoare, pescuit sau de cultura generala. Asa ca-l provoc sa-mi expuna ce intelege el prin „etica vânatorului”.

Asomarea e un chin

Glontul e ca fulgerul. Intâi trazneste, te loveste si apoi bubuie. Oricât te-ai stradui sa scurtezi suferinta unui animal menit sa ajunga in tigaie, nu poti sa o faci cum o face un vânator. E suficient un singur cartus. „Mistretul cade inainte de a auzi impuscatura. Glontul iese din arma cu opt sute de metri pe secunda. Viteza sunetului e de la trei sute si vreo treizeci si unu de metri pe secunda, când afara sunt zero grade. Mai creste cu vreo doi-trei metri când e cald. Habar n-are ce l-a lovit!” Suna telefonul. E Iulian, baiatul. Am impresia ca Nea Tuti ii da cuminte raportul. Profit sa mai caut niste puchini la ochisori, asa, pe furate. „Beti! Treci la loc!”

Justificare…? Când tragi…? Nu exista!

„Una e sa ai reflex când degetul te furnica, si mult mai important e sa-ti stapânesti reflexul… ca sa nu te furnice!”. Mirosul din bucatarie deja ma face sa inghit in sec. „Nu-ti zic ce fac. Ghiceste!” Presimt ca vrea sa-mi abata atentia de la ce vreau sa inteleg. Deontologia aia…? „Etica e un ansamblu! Hai sa-ti dau un exemplu, când se trage si când nu. Sezonul la rata mare se incheie pe treizeci si unu martie. La sarsele … (Sarselica asta e tot un soi de rata, dar cam la un sfert din dimensiunea unui ratoi si cam jumatate din cât o rata obisnuita, si zboara mult mai repede.) vânatoarea se opreste dupa jumatatea lui martie. Cum le deosebesti? Hai, când sunt in cârd iti dai seama… Dar când nu zboara impreuna, si vine câte una singura, cum o deosebesti? Mi s-a pus intrebarea asta! Erau mai multi vânatori la Asociatie”

Râde cu amândoua partile de obraz si mustata i se destinde, putin zburlita. Intrebare cu provocare. Ce-mi trecea mie atunci prin cap? Beti n-are purici? Ma scarpin dupa ureche si clipesc ca o marioneta de la teatru de papusi. Vazându-ma asa de… nevinovat, aflu: „rata mica zboara cu o viteza de pâna la o suta douazeci de kilometri la ora, rata mare… cu saizeci. Faceti si voi calculele! Când o vezi ca are saizeci, nu mai tragi! Si i-am lasat.” Stimate cititorule! Daca te opresti din citit… da-ti cu presupusul! Chestia e pur matematica. Adaug niste puncte-puncte. „Am aflat dupa aia ca mai erau si dupa-amiza care calculau. Cum sa-ti dai seama de viteza din aer? Vânatoarea nu-i menita pentru toti! Daca nu esti sigur, nu tragi! Nu tine ca era prea departe, era in desime, venea prea repede. Iti asumi o viata. Nu faci experimente. Normal ca aia mica da mai repde din aripi.”

Pa!

Replica nu era pentru mine. Papa, papica sfârâia in bucatarie. Erau in lucru o ciorba de tacâm si o varza de coasta de capra, dar nu din aia salbatica. Capra de casa, nu sa tai lemne. Mirosul imi muta nasul. Carnea e in cuptor si varza da in pârg… Beti si Boni saliveaza. Bun vinul! Vorbeste la telefon. Nu stiu când a trecut o ora. Pâlnia mea de la urechea stânga se face mare. „Eu cred ca innebunesc vecinii. Ii usuc! Toate mirodeniile astea ale mele? Da, taticutule! E bine!” Mai fur inca un crâmpei din dialogul cu baiatul. „Nu, taticutule, nu scrie prostii! Invata! Da, taticutule. Am grija!” Continui cu etica, ca n-am terminat, si ridic paharul gol la fileu. Am intrat in colimator. Nu vreau sa schimb pionul in regina. Domn’ profesor mi-a intuit deja mutarile. „Nu se poate scrie o carte care sa impuna reguli legate de comportamentul la vânatoare. La urma urmei sunt atitudini, acte. Multe tin de bunul simt. O acumulare de invataminte.

Când colegul de lânga tine striga «al meu e!», se mai intâmpla ca doi vânatori sa traga in acelasi timp, e o chestiune de etica. Il lasi, chiar daca n-a tras niciun cartus. Nu poti sa tragi intr-un fazan, in care se trage de obicei cu alica de diametru doi, jumatate-trei, cu alica de unu jumate! Ai mult mai multe sanse sa-l nimeresti dar… sa mai zboare inca si sa moara cine stie pe unde, si sa nu-l poti recupera? Sau: vede vânatul la distanta, trage, in ideea ca poate vreo alica il va nimeri. Pai, scopul tau ca vânator, e sa-l lovesti din prima sau sa schilodesti animalul? Cu arma lisa, ca sa stii distanta corecta, nu trebuie sa mergi cu ruleta. De regula, trebuie sa vezi ochiul animalului. Asta inseamna ca esti sub treizeci de metri. Sa vezi culoarea penelor, sa vezi labele la rata. Când se aduna toate aceste informatii in subconstient, dupa ani de exercitiu, poti da foc. Daca nu esti sigur, nu tragi!” Trebuie sa ridic ancora.

Vânatoarea este necesara pentru a pastra echilibrul unei faune careia tot omul i-a stricat echilibrul. Biologul Catalin Rang mai face o analiza pe baze logice, stiintifice. Rata mare de inmultire a porcilor salbatici (mistreti), scapata deja de sub control, creaza conditiile ca sa reapara pesta porcina. O boala care nu se ia la om, dar afecteaza si porcii domestici. Parca nu vreau sa ma gândesc. Intors acasa de la doua june, mosneagul meu de câine, Dino, m-a ginit. Ma priveste cu albul acela de pielita opaca pe ochi, privire care trece prin mine. Port in haine si un iz placut, asa cred eu, de varza calita. Il doare-n coada de etica. Mirosul nu minte. Se aseaza in fund si latra. Ma cearta. E prima oara când il vad invidios. Le-am mângâiat pe Beti si Boni.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri