– interviu cu Mihaela Ursachi, inginer, om de afaceri

– Se implinesc 20 de ani de când dumneavoastra, impreuna cu sotul de la vremea respectiva, pe care intre timp, din nefericire, l-ati pierdut, ati infiintat firma care sta in picioare si astazi. Ce v-a indemnat sa va desprindeti de sectorul de stat, de unitatea in care lucrati?

-Era in 1994. Pe atunci sotul meu, care, din pacate, dupa câtiva ani a decedat intr-un accident, fara nicio vina, era inginer la Aerostar. Eu lucram tot ca inginer la o alta mare intreprindere. Profilul sotului meu, de inginer la Aerostar, i-a permis sa aiba o gândire tehnica profunda, cu o plaja care se intindea de la partea mecanica la cea electronica. Amândoi, facând si cercetare, am avut si inventii brevetate care sunt puse la loc de cinste in casa. Gândirea noastra tehnica si, poate, pe moment, sansa au facut sa ne orientam spre zona privata care ne-a adus mult mai multe satisfactii decât sectorul de stat. Pentru ca in acest sector, oricât ai fi muncit si oricâte brevete de inventii ai fi avut, nu puteai sa ajungi la vârf doar având acestea si munca. Trebuia sa fie si altceva. Asa ca in momentul in care o colega a sotului meu ne-a aratat o revista economica unde era adresa unor francezi care doreau o colaborare cu români, in domeniul importului de masini de spalat automate si service-ul acestora, nu am mai stat pe gânduri. Le-am trimis imediat o scrisoare si astfel ideea de infiintare a firmei a prins muguri.

Au inventat “masina de spalat cu butoi”

-Dar cred ca inceputul nu a fost chiar asa de usor?!

– Am inceput cu importul de masini de spalat automate din Franta, apoi ne-am extins. Nu aveam resurse financiare ca sa cumparam un spatiu comercial, asa ca am folosit garajul pentru depozitarea lor. Pentru a le verifica daca functioneaza si sunt bune, impreuna cu sotul meu, le caram pe scari pâna la etajul trei, in apartamentul in care locuiam. Evident ca era foarte greu, ceea ce l-a facut pe sotul meu sa caute o solutie pentru a le putea proba in garaj si a gasit-o. Pentru masinile automate electromecanice (nu foarte electronice) a inventat in 1996 un sistem prin care sa fie alimentate cu apa dintr-un rezervor de lânga ele. A anulat alimentatia prin electrovalva si a montat o pompa suplimentara, cu caracteristicile acesteia. Prin aceasta pompa, care a preluat rolul electrovalvei, este posibila alimentarea cu apa a masinii electromecanice si dintr-un butoi. De altfel, inventia este cunoscuta drept „masina de spalat cu butoi”.

“Si noaptea visez la solutii tehnice”– Se practica si acum? Cine beneficiaza de aceasta inventie?

– Din 1996, de când noi am adoptat acest sistem de alimentare, am vândut foarte multe masini de spalat electromecanice (la acest tip este aplicabila inventia-n.n.), mai ales in zona rurala, unde nu exista apa curenta. Prin folosirea acestei masini semiautomate, prevazuta cu sistemul nostru, femeia de la tara este scutita de a mai clati si stoarce rufele cu mâna. Deci masina cu acest sistem este extrem de solicitata si noi o vindem in toata tara.

– Sistemul este omologat?

– Toata documentatia a fost depusa la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci prin 2006, pentru brevetarea sistemului. Dar la câtva timp cei de la OSIM ne-au spus ca l-au inventat chinezii cu doi ani in urma, adica in 2004. Noi am argumentat ca il utilizam pe plan national inca din 1998, ca, practic, chinezii nu respecta regulile europene si ca sistemul lor nici nu se aplica la noi. Dar a fost in zadar. Este pacat ca nu ne-a fost brevetat, mai ales ca una dintre fetele mele, care a studiat si a lucrat in strainatate, a facut studii de piata, inclusiv pentru Google, mi-a intocmit un proiect de colaborare cu o firma din Suedia pentru a folosi aceasta inventie la masinile de spalat Electrolux. Mi-a facut un proiect si pe zona româneasca, pentru a accesa fondurile europene. Mi s-a refuzat, insa, brevetarea ca sa pot apoi sa lansez productia de masini cu sistemul de alimentare inventat de sotul meu si este pacat, pentru ca la noi sunt foarte multe zone in care nu exista apa curenta iar lumea de acolo, de la tara, nici nu cunoaste sistemul chinezesc. Brevetul ar fi fost si un omagiu adus sotului meu care, in 2001, a cazut victima unui accident de circulatie si l-am pierdut definitiv.

“M-am inhamat singura sa merg mai departe”

– Evident ca a fost un soc pentru dumneavoastra aceasta cumplita tragedie, mai ales ca ati ramas singura cu doi copii de crescut. Cum ati reusit sa depasiti aceasta situatie?

– Când si-au pierdut tatal, cele doua fete ale mele erau inca la liceu. Cea mare era in clasa a XII-a iar cea mica, intr-a X-a. Am continuat sa tin firma. M-am inhamat sa merg mai departe, cu o ambitie teribila, pentru ca aveam de platit un tribut in memoria sotului meu, in sensul de a-i respecta dorinta de a face ceva pentru piata privata, dar trebuia si sa-mi ajut fetele. Pe atunci munceam si la CET, eram sefa serviciului aprovizionare, administrativ si transporturi, si nu mi-a fost deloc usor. Ziua mea de lucru insemna aproape 24 de ore. Dupa ce terminam serviciul la CET veneam la firma. Daca era nevoie, plecam noaptea dupa marfa, tineam si contabilitatea, alaturi de o doamna, Gabriela Dobos, pentru care as face orice, deoarece mi-a administrat firma cu frica de Dumnezeu si profesionalism. Sa va mai spun ca am facut si cursuri de protectie a muncii, intr-un cuvânt, m-am implicat in toate problemele firmei pentru a le putea stapâni. Mi-era teama ca nu am sa fiu capabila sa-mi sustin copiii. M-am afundat in foarte multa munca si nu am simtit oboseala, pentru ca aveam si un crez, acela ca fetele mele sa creasca frumos, sa se realizeze pe plan profesional si familial. Le-am crescut intr-un stil spartan, eram obligata sa procedez asa. In 1994, când am inceput afacerea, copiii mei ma ajutau la spalat masinile, la vopsit, vindeau si la raft. Ii lasam acasa cu lista treburilor pe care le avea de facut fiecare, plus invatatul, si nu-mi pare rau. Parintii care nu-si pun copiii la treaba fac o mare greseala. Acei copii crescuti astfel nu vor fi pregatiti pentru jungla vietii. Munca de mic iti permite sa te ancorezi mai bine in realitate si sa stii sa pornesti la drum. De aceea fetele mele sunt foarte puternice si, multumesc lui Dumnezeu, si-au vazut de treaba iar acum sunt la vârf.

“Fetele mele mi-au adus numai bucurii”

– Vad ca radiati de fericire când vorbiti despre ele. Sa inteleg ca au o cariera la care dumneavoastra ati visat pentru ele?

– Cea mare, Diana, a terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, din cadrul Universitatii Bucuresti, la vârf, ca bursiera. A prins apoi o bursa Soros, in Budapesta. S-a intors in tara, a vrut sa se angajeze, dar nu a gasit de lucru in România si a plecat la Bruxelles, unde a lucrat la o companie multinationala, apoi la Comisia Europeana. A fost angajata la mai multe firme mari din România si Danemarca. A revenit, din nou, in România, pentru ca dorea ca potentialul ei sa-i fie valorificat aici, eu insuflându-le amândurora spiritul nationalist. Pentru ca eu consider ca si României trebuie sa-i dea o sansa cineva. A incercat la doua firme, dar a avut deziluzia sa constate ca oamenii de la noi nu sunt pregatiti sa-i preia pe tinerii foarte buni, profesionisti, care au studiat si au lucrat si in afara. Si atunci si-a depus dosarul pentru a obtine o bursa Fulbright in Statele Unite ale Americii si a reusit. Erau vreo 2.000 de candidati pe foarte putine locuri. Diana, cu foarte mult efort, a obtinut aceasta bursa, oferita de Guvernul României. De aceea s-a tot intors in România pentru ca a considerat ca erau banii românilor investiti in materia ei cenusie. A studiat in America doi ani, costul total ridicându-se la 100.000 de dolari. Bursa nu i-a acoperit pe ultimele trei luni sustinerea, asa ca pe acea perioada i-am asigurat noi banii necesari, cu un efort extraordinar. A terminat cu <>, cu media 10. Cât a stat in America a lucrat pentru guvernul statului Oregon, pentru firma Google, dar si pentru Guvernul României. In timpul acela a muncit si la o carte, pentru care a colaborat si cu diaspora româneasca de pe toate continentele. Cartea cu titlul “Si acolo ce-o sa faci?” este un ghid de burse, studii si job-uri in strainatate si a lansat-o in decembrie anul trecut in România. A fost remarcata si de ziarul Evenimentul care a declarat-o pe Diana in 17 decembrie <>. Dupa studiile din America, Diana s-a intors in România tot in ideea de a face ceva pentru tara. A inceput businesse-ul ei. Pregateste copii care vor sa plece la studii in strainatate. Tine conferinte pe tema promovarii inteligentei, la vârf, pregateste elevii in stil american pentru bacalaureat.

– Sora ei v-a facut sa fiti la fel de mândra de ea?

– Fata cea mica, Bianca, a terminat Facultatea de stomatologie din Bucuresti si acum este medic rezident. Se specializeaza in chirurgia buco-maxilo-faciala. Sunt sigura ca va fi un medic bun si milos, pentru ca la amândoua le-am insuflat grija si dragostea fata de oameni. I-am spus Biancai ca in fata durerii oamenii sunt egali si sa nu faca nicio diferenta intre ei. Sa-i trateze pe toti la fel. Eu sunt convinsa ca va tine cont de sfatul meu in cariera ei. Dar, ca sa ajunga un bun specialist, face sacrificii si ea, si noi, familia. Un medic rezident are numai 900 de lei. Cum sa se descurce cu banii astia?! Si acum o intretinem pentru ca trebuie sa citeasca multe carti, reviste, si straine, numeroase alte materiale de specialitate, care costa foarte scump.

“Si noaptea visez la solutii tehnice”

O sustinatoare ferventa a tinerilor

– Evident ca este greu ca o femeie singura sa tina pe picioare o afacere si, pe deasupra, sa intretina si doi copii la facultate. Nu v-ati gândit sa va refaceti viata, pentru ca toate sa le duceti in doi?

– Ba da. Si am si facut acest pas cu mai multi ani in urma. Dupa mai multa vreme de la decesul sotului, am considerat ca viata poate fi si altfel decât singura. L-am cunoscut pe Mihai, un om deosebit, care ramasese si el singur, ca si mine, cu un baiat de 14 ani. Ne-am casatorit si a luat sacul cu probleme pe umeri alaturi de mine. De atunci am si un baiat, pe cel al sotului. Este blond, cu ochii verzi, ca ai mamei lui. Il cheama Alexandru si zici ca este copilul meu, cu o gândire tehnica profunda, pe care i-am simtit-o de când l-am cunoscut. De aceea, inca din clasa a IX-a l-am adus la firma in vacante. Acum este student in Iasi, la Facultatea de constructii. Anul trecut, in vacanta de vara, l-am trimis singur in judet la reparat masini de spalat si s-a descurcat foarte bine. De aceea l-am incurajat apoi sa-si deschida pe cont propriu firma lui in Iasi. Si-a deschis, are angajat un inginer electronist, mai colaboreaza cu doi, si deja si-a facut un nume in domeniu, in Iasi. Tinerii au un potential extraordinar, daca stii sa-i formezi, sa le indrumi pasii spre ceea ce ei au inclinatie. Si societatea ar trebui sa fructifice generatiile care vin dupa noi. Eu am pledat intotdeauna si pledez pentru a le da sansa tinerilor sa se afirme. Pentru ei am candidat ca independent la consiliul local in 2000. Sloganul meu era “Pentru tineri”, deoarece daca nu-i vom promova, nu le vom face drum si lor ca sa lucreze, si noi vom fi afectati. Nu vom mai avea de unde sa ne luam pensiile la batrânete. Dar, din pacate, independenta pe plan politic nu m-a ajutat, in schimb câteva partide au incercat sa ma atraga la ele. Am considerat, insa, ca nu mi se potrivesc. Am mai candidat si in 2008 tot ca independent, cu acelasi rezultat. Tot pentru tineri am vrut sa intru in politica si atunci.

– Dumneavoastra, la firma, aplicati sloganul sub care ati candidat in alegerile locale?

– Eu lucrez cu tineri. Am angajat tineri absolventi de licee tehnice, dar am si oameni de baza, cu experienta, ingineri pregatiti de sotul meu, foarte competenti profesional. Este vorba, in primul rând, despre Costel Paveluc, pe care orice firma si l-ar dori, pentru ca este un talent nativ, un om de o calitate morala si cu un simt tehnic cum rar gasesti la timpurile astea. Am angajati foarte buni care, când merg pe teren, pentru a asigura service-ul masinilor de spalat, ca un medic bun, stiu exact sa identifice problema. Multi specialisti in domeniu s-au format la noi la firma. Doi ingineri sunt in Belgia acum si lucreaza ca specialisti, altii au ajuns la firme mari din Bacau, din zona electronicii. Acum am cinci oameni in echipa. Am doi ingineri, dar si doi studenti la facultatea de inginerie. Cei care au vrut sa urmeze o facultate i-am sustinut si ii sustinem printr-un program de lucru flexibil, cu posibilitatea de a lucra in laborator. Si imi place ca oamenii mei sa se simta ca intr-o familie. Noi servim masa si bem o cafea impreuna, discutam problemele fiecaruia. Asa isi deschide omul sufletul iar eu vad daca in ziua respectiva da randament maxim. Daca are necazuri, sigur nu va putea sa-si faca treaba cum trebuie, pentru ca nu este robot. De aceea prefer ca in ziua respectiva sa mearga acasa.
Lectura, a doua pasiune

– Mai aveti timp si pentru dumneavoastra?

– Pentru mine duminica este sfânta. Fara exceptie, aceasta zi i-o dedic familiei. Mi-o petrec cu fetele ori merg pe la rude. Aceasta este gura de oxigen care ma ajuta sa incep bine urmatoarea saptamâna si sa fiu in forma. Pentru ca nu degeaba se spune ca sufletul implinit iti da si sanatate. Ca sa poti sa fii permanent apt pentru a coordona o firma trebuie sa-ti gasesti timp si pentru relaxare, si reflectie. Imi rezerv duminica si pentru a privi in urma sa vad ce am facut la firma, unde am gresit. Si apropo de aceasta, eu am capacitatea sa recunosc când am gresit si chiar sa-mi cer iertare si angajatilor mei, daca este cazul. Sunt specialist, dar nici eu nu le stiu pe toate. Angajatul se confrunta pe teren cu problemele si, e firesc, sa le cunoasca mai bine. Si atunci, daca eu constat ulterior ca are dreptate, ma duc la el si-i spun: “Iarta-ma ca am gresit! Ai avut dreptate!”. Daca ati sti cât de bine se simte atunci omul si cu cât potential revine in momentul in care nu-l lasi sa plece suparat acasa! Este o satisfactie nemaipomenita si pentru mine!

– In afara de tehnica mai aveti si alte pasiuni?

– Studiez Istoria religiilor. Ma trezesc si citesc câteva ore pe noapte din cartile care trateaza acest subiect, din marii invatati români si straini. In ultima vreme ma preocupa si tot ceea ce a scris Nicolae Paulescu (om de stiinta român, medic si fiziolog, profesor la Facultatea de Medicina Bucuresti, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulina-n.n.), care nu trebuie uitat. Sunt interesata si de medicina alternativa, pentru care am facut si cursuri. Imi place sa studiez si terapia naturista si cunosc partea eficienta a folosirii plantelor medicinale. Ma pasioneaza si sahul. Eleva fiind la liceu, am participat la foarte multe competitii de sah intre orase, dar acum, din pacate, nu prea mai am timp pentru aceasta pasiune, insa oricând as promova-o in licee.

“Sunt un om implinit”

– Dar va considerati un om implinit?

– Categoric ca da, dar, in primul rând, sunt o mama implinita. M-am simtit asa inca din momentul in care le-am adus pe lume pe cele doua fete. Nu degeaba se spune ca un om nu este implinit daca in viata lui nu a sadit un pom, nu a ridicat o casa si nu a adus pe lume un copil. Sunt implinita ca mama, dar si pe plan profesional. Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu inginer. Eu nu sunt omul de birou. Eu sunt un om activ. Am visat si visez si noaptea la anumite solutii tehnice in meseria mea. A patruns atât de adânc in firea, in structura, in constiinta mea, incât chiar cred ca este ceea ce mi se potrivea cel mai bine. Dar sa stiti ca nu numai meseria si bucuria de a fi mama ma fac fericita. Ma consider o persoana norocoasa si din alt punct de vedere.

– La ce va gânditi?

– Pai eu sunt o persoana norocoasa, cu trei mame!

– Cum asa?

– O am pe mama mea. De la ea si de la tatal meu am invatat ce inseamna sa fii un parinte adevarat. Ei au fost trup si suflet pentru toate cele trei fete pe care le-au adus pe lume. Dintr-o familie modesta, toate trei am facut o facultate tehnica, am terminat cu zece, pe vremea lui Ceausescu, cu posturi in cercetare. A doua mea mama este din partea primului sot care mi-a decedat. Parintii lui, cadre didactice in Trusesti, judetul Botosani, nu au mai avut alti copii. In vacante fetele mele mergeau la ei. Bunica de la Trusesti le-a pus creionul si stiloul in mâna. Datorita ei, Diana a stiut sa citeasca inca de la gradinita. Singura modalitate in care puteam sa-i tin in viata a fost sa-i aduc lânga mine. Le-am cumparat o garsoniera pe scara cu mine si formam o familie foarte frumoasa. Prezenta copiilor, reusita lor i-au tinut in viata. Dupa ce m-am recasatorit am si a treia mama, cea a actualului sot. Si, cum sa va spun, sunt o fericita mama cu trei mame la rândul ei!

– Totusi, regretati ceva din viata dumneavoastra?

– Lacrimez ca nu am avut timp suficient pentru copiii mei, sa le simt copilaria. Acesta este regretul vietii mele. Dar sunt fericita ca fetele mele s-au realizat profesional si astept ca in continuare bunul Dumnezeu sa le rostuiasca drumul in viata.

.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ