29 martie 2024
OpiniiEditorialSi mintiti, si furati

Si mintiti, si furati

Si-a trecut dulcea euforie a campaniei electorale, când industria a mers ca pe roate, când s-au promis scaderi de taxe, când mai ca s-ar fi vazut luminita de la capatul tunelului. Dar, nu era decât un biet licurici ratacit in bezna, stingher si speriat, cu gânduri vagi de emigrare.

Lucrurile s-au reasezat pe fagasul normal si, rapid, pâna incepe vâltoarea campaniei pentru Prezidentiale, guvernantii au eliberat, din nou, din lesa, taxe, impozite, scumpiri, pe care le-au tinut sub pres in ultima luna.

Asa este cazul unei majorari neasteptate la gaz metan, in afara calendarului stabilit deja, a renuntarii la scaderea contributiilor la asigurarile sociale, s-au inmuiat de tot discutiile privind o eventuala reducere a cotei TVA si autostrazile promise s-au scurtat brusc. Cât despre infama taxa pe stâlp, despre care se tot aminteste ca nu priveste populatia, ci doar companiile, trebuie spus clar si raspicat ca se va regasi in buzunarele tuturor, ba inca de doua ori mai mult decât era de asteptat. Dar, asta ar insemna ca Ponta sa isi asume un adevar si sa il si rosteasca, lucruri ce nu ii stau in caracter.

De la campanie la campanie, candidatii se intrec in exercitii de imagine si promisiuni care de care mai desantate, mai fanteziste si trasnite, intre saritul cu parasuta, pâna la clasica galeata cu faina si ulei drept cadou chiar in ziua votului. Aberatiile si minciunile cu care candidatii incearca sa ii momeasca pe alegatori curg fara incetare.

S-a gasit, de exemplu, un candidat care a promis ca planteaza pe lânga trotuare pomi fructiferi – meri, peri, pruni -, „sa aiba lumea ce mânca”, iar pe spatiile verzi mai largi ar fi pus pepeni, sa rezolve problema hranei. Tot „catindatul” mai promitea manele intr-un parc, locuri gratis intr-un club, iar, in cazul victoriei, promitea ca isi va cumpara BMW.

Un altul, doctor, promitea tinerilor locuinte „unde acestia sa se iubeasca, sa faca sex si sa se bucure de linistea caminului”. Nu e de lepadat nici bizareria locala a cupoanelor pentru analizele gratuite, impartite generos pentru a fi folosite la spitalul municipal, aflat insa la mare distanta de finalizarea constructiei.

Cu acestia, ne amuzam, insa cu promisiunile celor aflati in posturi decisive pentru mersul tarii nu mai e de glumit. Iar, unul ca Ponta sau alti politicieni, care azi spun una, iar mâine se sucesc doar pentru interesul personal si isi bat joc de atâta amar de lume care ii mai si voteaza, dovedesc o iresponsabilitate sora cu tulburarile de comportament.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri