Calendarul Roman marcheaza în ziua de 9 noiembrie sarbatoarea Sfintirii Bazilicii din Lateran, celebrata în aceasta zi înca din secolul al XII-lea. A fost mai întâi o sarbatoare a orasului Roma, dar apoi s-a extins la întregul rit roman ca un semn de iubire si unitate fata de Catedra Sfântului Petru.
Construita pe domeniul ce apartinea familiei Laterani, aceasta bazilica a fost considerata drept „mama si capul tuturor bisericilor din Roma si din lume”. Sfintirea ei a avut loc în anul 324, în timpul pontificatului papei Silvestru I (314-335). De numele bazilicii se leaga si desfasurarea a cinci dintre cele 21 de concilii ecumenice din istoria Bisericii (1123; 1139; 1179; 1215; 1512). De asemenea, bazilica adaposteste mormintele a sase papi: Sergiu al IV-lea (1009-1012), Alexandru al III-lea (1159-1181), Inocentiu al III-lea (1198-1216), Martin al V-lea (1417-1431), Clement al XIII-lea (1758-1769) si Leon al XIII-lea (1878-1903).
Sarbatoarea Sfintirii Bazilicii din Lateran ne învata ca templul, în sens fizic, are o semnificatie numai daca în el se reunesc persoane care îl adora pe Dumnezeu „în duh si adevar”, pentru ca, odata cu întruparea lui Cristos, Dumnezeu „si-a stabilit cortul printre noi” si însusi Isus este semnul prezentei sale în mijlocul nostru.
Apostolul Paul ne învata ca suntem „templul construit de Dumnezeu”, în care locuieste Duhul sau Sfânt, si ca „nimanui nu-i este îngaduit sa puna alta temelie decât aceea care exista deja: adica Isus Cristos” (1Cor 3,11).
Prin darul credintei, am fost introdusi în tainele lui Dumnezeu si facem parte din trupul mistic al lui Cristos, care este Biserica; am fost botezati în numele Sfintei Treimi, am început sa pasim pe drumul încrederii în Dumnezeu si am învatat sa traim iubirea fata de el si fata de aproapele. Asadar, fiecare zi din viata noastra reprezinta o noua crestere pe unica temelie a lui Cristos, pe care se înalta „templul construit de Dumnezeu” si în care locuieste Duhul sau Sfânt.
A fi templul viu în care locuieste Dumnezeu înseamna a trezi în noi constiinta datoriei de a mentine curat acest templu, de a fi o locuinta vrednica pentru Dumnezeu, de a face ca în el sa straluceasca lumina faptelor bune si sa rasune mereu glasul rugaciunii.
Un templu transformat în „casa de negustorie” nu mai poate fi numit „casa de rugaciune”, nu mai predispune la întâlnirea cu Dumnezeu, si atunci este nevoie de o interventie drastica din partea lui Isus, asa cum ne relateaza Evanghelia dupa Sfântul Ioan. Intrând în templul din Ierusalim si gasindu-i acolo pe schimbatorii de bani, pe negustorii de animale si pasari, dar si o zarva de nedescris, Isus îsi face un bici din funii si îi izgoneste pe toti afara din templu.
Acest episod din Evanghelie ne ofera ocazia de a reflecta asupra propriei stari sufletesti. Gândindu-ne ca poate si în templul sufletului nostru se afla gânduri, intentii, sentimente sau chiar pacate ce trebuie izgonite afara, sa-i permitem lui Cristos sa intre în sufletul nostru, ca sa ne purifice cu harul sau, si, primindu-l în sfânta Împartasanie, sa ne ajute sa mentinem curat acest templu.

Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolica „Sf. Nicolae” Bacau


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ