29 martie 2024
ActualitateSfaturile pompierilor pentru Sarbatorile de Pasti

Sfaturile pompierilor pentru Sarbatorile de Pasti

Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu, în perioada 01.04 – 18.04.2014, pompierii băcăuani din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău desfăşoară controale tematice privind respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor la lăcaşele de cult.

Totodată, se impune cunoașterea și respectarea următoarele măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor:

– aprinderea lumânărilor de către enoriaşi se va face în locurile stabilite şi amenajate, amplasate la distanţă corespunzătoare de elemente combustibile din interiorul bisericii. Permanent, o persoană desemnată va supraveghea focurile din sobele lăcaşurilor de cult, precum şi stingerea lumânărilor căzute sau consumate;



– periodic sobele cu acumulare de căldură şi coşurile de evacuare a fumului vor fi curăţate şi verificate, remediindu-se totodată defecţiunile constatate;

– se va interzice folosirea instalaţiilor electrice de iluminat cu defecţiuni sau improvizaţii, precum şi suprasolicitarea acestora. La tablourile electrice de distribuţie se vor folosi numai siguranţe calibrate. Se va interzice utilizarea pentru încălzire a aparatelor de tip radiator, reşou sau a altor improvizaţii;

– la terminarea programului religios vor fi scoase de sub tensiune aparatele electrice şi instalaţia de iluminat;

– în funcţie de suprafaţa construibilă, lăcaşele de cult vor fi dotate cu mijloace de primă intervenţie şi menţinute în stare de funcţionare. Pe timpul slujbelor religioase, accesul credincioşilor va fi limitat la capacitatea lăcaşului de cult. De asemenea, uşile de pe căile de evacuare vor fi poziţionate deschis;

– personalul desemnat pentru organizarea şi desfăşurarea ceremonialului religios va fi instruit asupra respectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi a evacuării credincioşilor în situaţie de urgenţă;

– angrenarea personalului din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă în acţiuni de prevenire şi stingere a incendiilor pe perioada sărbătorilor pascale;
Respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor la lăcaşurile de cult, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la un nivel corespunzător şi respectarea măsurilor de protecţie la foc enumerate mai sus pot constitui premise pentru apărarea împotriva focului a acestor obiective.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri