28 martie 2024
ActualitateSenatorul PSD Miron Smarandache solicită verificarea selecţiei elevilor băcăuani la Olimpiada Naţională...

Senatorul PSD Miron Smarandache solicită verificarea selecţiei elevilor băcăuani la Olimpiada Naţională de Chimie

Senatorul PSD Miron Smarandache s-a adresat oficial ministrului Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, căruia i-a cerut să lămurească divergenţele sesizate de părinţii băcăuani, privind modalitatea de selecţie a elevilor la Olimpiada Naţională de Chimie.

Parlamentarul social democrat a prezentat conducerii MEN, în cadrul unei interpelări, nemulţumirea doamnei Ghineţ Elena, din municipiul Moineşti, judeţul Bacău, mama unei eleve de liceu, care i-a solicitat ministrului să analizeze situaţia neplăcută legată de derularea concursului la Olimpiada Judeţeană de Chimie.

„Mă numesc Ghineţ Elena şi sunt mama Danielei Ghineţ, elevă la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moineşti, şi vin la dumneavoastră cu rugămintea de a mă ajuta într-o problemă la care aşteptăm răspuns de mult timp şi am pierdut speranţa că se va rezolva.



Concret, eleva Ghineţ Daniela a participat la Olimpiada Judeţeană de Chimie, unde a obţinut punctajul de 74,5 , fiind clasată pe locul 5 în topul clasei a XI-a. Deşi, conform regulamentului de desfăşurare a Olimpiadei, ea trebuia selectată pentru Olimpiada Naţională de Chimie, au fost selectaţi alţi elevi cu punctaje mai mici (37, 42, 24 de puncte), dar de la clase diferite.
[…]

Ne dorim foarte mult să participe la Olimpiada Naţionala, deoarece s-a pregătit foarte mult şi îşi doreşte să reprezinte oraşul şi judeţul, având o şansă mare să îl treacă în top. Va rugam foarte mult să ne ajutaţi în această problema”, se arată în memoriul formulat de doamna Elena Ghineţ.

Având în vedere situaţia prezentată, senatorul băcăuan i-a cerut ministrului Pavel Năstase să verifice acest caz şi să-i prezinte un răspuns concret petentei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri