18 aprilie 2024
ActualitateSeful Vamii Bacau, trimis in judecata de DNA

Seful Vamii Bacau, trimis in judecata de DNA

Procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) Serviciul Teritorial Bacau l-au trimis in judecata pe seful Vamii Bacau, Valentin Grosu, sub acuzatia de trafic de influenta. Alaturi de el au mai fost deferiti justitiei si un deputat de Neamt, un fost inspector din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor si un om de afaceri.

Potrivit anchetatorilor, acesta din urma, in perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, a initiat un grup infractional organizat cu scopul de a savârsi infractiuni de evaziune fiscala prin derularea unor ample operatiuni de achizitii intracomunitare de combustibili si comercializarea acestora pe piata interna, fara plata TVA si a accizelor datorate bugetului de stat.

Dupa cum spun procurorii, acest afacerist ar fi fost ajutat si de seful de la Vama Bacau. „Desigilarea cisternelor de catre angajatii DJAOV Neamt, imediat dupa sosirea acestora, si asigurarea fluxului de aprovizionare, prin influenta exercitata de Grosu Valentin, director al DJAOV Bacau.



Obtinerea rapida a autorizatiei de destinatar înregistrat prin demersurile efectuate de inculpatul Grosu Valentin si consilierea si oferirea de informatii asupra actiunilor autoritatilor vamale asigurata atât de inculpatul Grosu Valentin cât si de inculpatul A.R.”, se arata in comunicatul DNA. In schimbul acestei protectii, acesta ar fi promis si remis direct sau indirect sume de bani. Dosarul se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

„În perioada noiembrie 2012 – martie 2013, în calitate de director al DJAOV Bacau, inculpatul Grosu Valentin a solicitat sume de bani neprecizate, iar la data de 7 martie 2013 a primit echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro, de la inculpatul C.M. pntru a-si exercita influenta asupra directorului DJAOV Neamt”
sursa: comunicat DNA

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri