28 martie 2024
ActualitateSedinta fulger a Consiliului Local Bacau

Sedinta fulger a Consiliului Local Bacau

Luni a avut loc poate cea mai scurta sedinta extraordinara a Consiliului Local Bacau din ultimii ani, care a durat mai putin de cinci minute. Cei 18 consilieri locali au aprobat in viteza cele doua proiecte aflate pe ordinea de zi.

Primul a vizat ajustarea remunerarii brute orare a zilierilor in functie de cresterea salariului minim pe economie, intrata in vigoare de la 1 mai. Hotarârea face referire la angajatii de la Spatii Verzi, care vor primi 7,4 lei brut pe ora, in loc de 6,25 lei pe ora brut.

Al doilea proiect de hotarâre, aprobat si acesta in unanimitate si mare viteza, a vizat mandatarea consilierilor locali in Adunarea generala a Actionarilor de la SC Thermoenergy „sa voteze in interesul Municipiului Bacau situatiile financiare anuale in sedinta AGOA”, dupa cum precizeaza proiectul.



Din AGA Thermoenergy fac parte consilierii locali Mihai Sustac, Vasile Dragusanu si Isabela Adam. Consiliul de Administratie este condus de administratorul public al municipiului, Leonard Padureanu, si ii mai include pe directorul general al societatii de termoficare, Cristian Palade, Mircea Fechet, Gabriela Fotache, Paul Stupu, Constantin Livint si Vasile Isvoranu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri