Secretul armei secrete

0

Multă lume s-a enervat când, sâmbătă dimineață, Bacăul a rămas, din nou, fără apă. Nervi, înjurături, blesteme, promisiuni și, printre picături, câteva încercări de deturnare politică a situației, că așa sunt învățați unii că se face.

Problema este că aproape toată lumea a greșit adresantul. Actuala administrație poate fi acuzată, cel mult, de port ilegal de șapcă în problema avariilor de pe magistrala de transport a apei. Pentru că situația este mai complexă decât pare.

Să o luăm metodic. Bacăul își aduce apa prin conductă de la Valea uzului, de la capătul vestic al județului. Conducta este relativ nouă de la Valea Uzului până la Stejaru, la 20 km de Bacău, fiind construită cu fondurile europene câștigate de primarul Sechelariu și inaugurată de primarul Stavarache. De la Stejaru până la Bacău, însă, conducta nouă s-a „înțepat” într-o conductă veche, rămasă de pe vremea lui Ceaușescu. Conducta veche este din azbociment și cedează foarte ușor. Anul trecut au fost vreo trei avarii majore.

Evident că după finalizarea investiției în valoare de vreo 50 de milioane de euro, era necesară și înlocuirea vechii conducte. Dar, timp de 12 ani, fosta administrație nu s-a preocupat de așa ceva. S-a investit în parcuri, într-un Centru de Afaceri, într-un spital care nu s-a mai terminat de construit, într-o Sala Polivalenta care nu a depășit stadiul de gaură, în sensuri giratorii extrem de scumpe, într-un sistem secundar de transport al agentului termic deși majoritatea băcăunailor au centrală de apartament și așa mai departe.

Anul trecut, noua administrație s-a confruntat cu problema avariilor. Au început discuțiile și s-a decis că trebuie schimbată conducta. Problema este că lucrarea ar dura 2-3 ani și ar costa undeva la 15 milioane de euro, sumă care nu poate fi suportată de bugetul local. E nevoie de fonduri europene. Schimbarea conductei, oricât ar crede unii abia intrați în politică, nu se face peste noapte.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ