25 aprilie 2024
EconomieSeara de degustare de vin dedicata bacauancelor

Seara de degustare de vin dedicata bacauancelor

De o surpriza extrem de placuta s-au bucurat bacauancele care, vineri seara, s-au aflat printre invitatele magazinului specializat de vinuri CoRaBo, din Bacau, situat pe strada Mioritei nr 38 (la blocurile turn din vecinatatea OMV, fosta Ciao). Astfel, participantele au avut parte de o degustare selecta de vinuri in cadrul primei editie a „Serii Doamnelor si Domnisoarelor”.

„Noul magazin CoRaBo este partener traditional «Cramele Recas», fiind prezent in Bacau inca din 2011, dar si Roman si Iasi. Am hotarât sa facem, din doua in doua saptamâni, câte o seara tematica. De data aceasta, a fost o seara rezervata doamnelor si domnisoarelor, având la degustare trei soiuri de vin, doua rosii si unul roze, dintre care unul international, si doua autohtone, acestea din urma fiind maiestrite tot de femei”, a declarat Radu Damian, manager de proiect.

Asadar, pretioasele invitate au degustat indelung din acesta metafora – vinul, care, sub atenta indrumare a gazdelor, au asociat bahica bautura cu alimentele potrivite fiecarui soi, plecând de la brânzeturi maturate, trecând la carnuri afumate si desavârsind cu nelipsitele si dintotdeauna apreciatele deserturi.



Editia a doua va fi programata la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor, ocazie din care nu vor lipsi calatoriile imaginare prin podgoriile mici si mari din toata tara. „O sa facem degustari si prezentare si pentru vinurile de import, mai rare pe piata, aduse in special de marile supermarketuri, dar despre care nimeni nu-i explica bacauanului de ce trebuie sa plateasca o anumita suma pentru anumit vin.

In orice caz, suntem singurul magazin specializat cu autoservire, in care clientul vine, observa, luând sticla de vin in mâna, degusta, si apoi cumpara”, a precizat Corina Obrisca, proprietara afacerii. Reteaua CoRaBo, care include, deocamdata, 7 unitati, are in portofoliu peste 200 de marci de vinuri autohtone si internationale, la care se adauga alte zeci de bauturi distilate din vin.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri