20 aprilie 2024
OpiniiEditorialSe scrie istoria nationala a datornicilor

Se scrie istoria nationala a datornicilor

Sistemul centralizat de incalzire si aprovizionare cu apa calda s-a dovedit falimentar. Si nu numai in Bacau. Vad si citesc pe net ca aceeasi situatie este in toate marile orase ale tarii, mai ales dupa Revolutie cetatenii “uitând” sa plateasca cu lunile, altii cu anii, serviciile oferite de CET-uri. Furnizarea defectuoasa, cresterea tarifelor, plata unor servicii neonorate au determinat milioane de români sa caute alternative.

Cea mai la indemâna a fost trecerea la centrale individuale, precedata de debransarile in masa de la sistemul centralizat. A fost un raspuns dur, care a pus, imediat, in dificultate marile sisteme, ajungându-se la falimente, intrari in insolventa.

Datoriile acumulate de cetatenii ramasi captivi din diferite motive au crescut de la an la an, astfel ca asaltul asupra datornicilor s-a produs pe trei fronturi: sistarea unor servicii, penalizari la sumele datorate, chemarea in instanta a datornicilor, pe de o parte de catre asociatii, pe de alta parte CET a apelat la asemenea proceduri. Apa de ploaie, timp pierdut, bani cheltuiti pentru aparare, cei mai multi tot din banii locatarilor. S-a ajuns pâna la sechestre pe bunurile si valorile asociatiilor.

Au scazut datoriile? A scazut numarul datornicilor? Dupa cum arata statisticile oferite de CET situatia s-a mentinut la fel de ingrijoratoare. CET a ramas acum doar cu abonatii care au venituri reduse sau extrem de reduse: batrâni, someri, asistati social, zilieri, familii cu multi copii, care nu au avut si nici nu vor avea bani pentru o centrala sau pentru a-si achita la zi serviciile de apa calda si caldura.

Solutia creditelor s-a dovedit a fi o povara greu de suportat, subventiile sunt inghitite rapid, instantele devin circumspecte la dosarele de evacuare si scoatere la vânzare a locuintelor datornicilor. Este un iures general, o morisca care se invârte in gol. Se acrediteaza, in ultimul timp, ideea ca ar fi nevoie de o amnistie, tot vin alegerile, ce mai conteaza acolo doua – trei miliarde de euro.

Ar fi cred cea mai proasta solutie: nu ar mai achita nimeni in veci utilitatile. Poate centralele de cartier, poate cele de bloc sau poate o restructurare severa a intregului sistem, altfel problema datornicilor va ramâne ca prioritate si in secolul ce vine.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri