19 aprilie 2024
ActualitateSe pierd banii europeni sau nu?

Se pierd banii europeni sau nu?

Termenul de finalizare a proiectelor incepute cu fonduri europene ar putea fi prelungit pâna la mijlocul anului viitor. Cum in toata Uniunea Europeana se inregistreaza intârzieri la derularea proiectelor, termenul lor de implementare ar putea fi prelungit ca sa nu se piarda banii, iar investitiile sa ajunga la final. „Vom face o analiza concreta, sa vedem in ce stadiu sunt proiectele cu fonduri europene in derulare si ce putem sa ducem la indeplinire pâna anul viitor”, a declarat primarul Romeo Stavarache.

Santierul de pe strada Milcov (contract de 15,5 milioane de lei, semnat in decembrie 2013, demarat in martie 2014, cu termen de finalizare 12 luni mai târziu) s-ar putea finaliza in acest termen. Restul de executat, circa 40 la suta din contractul initial, a fost scos la licitatie si daca nu se vor inregistra contestatii la rezultat, noul constructor ar mai avea câteva luni de lucru. Totul se intâmpla dupa ce firma IMROM a cerut rezilierea contractului, chiar daca a instalat o conducta neconforma cu proiectul initial.

Modernizarea strazii Stefan cel Mare (contract de 8,3 milioane de lei, fara TVA, demarat in martie 2015, cu termen de finalizare decembrie 2015, executat de asocierea SC Electroaxa SRL Suceava si SC Symmetrica SRL Suceava) ar putea fi gata chiar in acest an, fiind sanse mari sa se respecte termenele stabilite in contract. Perspectivele sunt bune, daca este sa judecam dupa faptul ca partea cea mai importanta, asfaltarea, s-a realizat.



Lucrarile de modernizare a Insulei de Agrement (contract de 7,5 milioane de euro, executat de consortiul CONBAC SA, SSAB-AG SRL, Moldocor SA si Casa Design SRL, demarat in aprilie 2015, cu termen de finalizare februarie 2016) ar putea fi prelungite doar daca sezonul de iarna se instaleaza repede.
Reabilitarea infrastructurii urbane din zona Mioritei – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistritei (contract de 19 milioane de lei, demarat in octombrie 2013, cu termen de finalizare decembrie 2014, executat de Symmetrica SRL Suceava, Electroaxa SRL Suceava si Roman Impex) este un proiect deja depasit ca termen, dar lucrarile vor fi receptionate in acest interval, cele mai multe dintre investitii fiind deja gata.

Proiectul de retehnologizare a sistemului de termoficare (contract in valoare de 64 milioane de euro, demarat in septembrie 2010, cu termen preconizat de finalizare decembrie 2013, prelungit ulterior pâna la sfârsitul lui 2016, derulat de Primaria Bacau si Thermoenergy, printr-o asociere de firme) are diferite etape de realizare, niciuna dintre ele nefiind gata la acest moment. Asocierea Branpis, consortiu din care mai fac parte societatile Elsaco (Botosani), Logstor (Danemarca) si Confort (Timisoara) a primit contractul de modernizare a retelelor secundare in februarie 2014, care trebuia incheiat in august anul acesta.

Doar 50 la suta dintre lucrarile planificate au fost incheiate.
Proiectul „Creare si modernizare spatii verzi in municipiul Bacau” a inceput in septembrie 2014 si are o valoare totala de 15 milioane de lei. Spatiile adiacente strazilor Mioritiei, Vadu Bistritei, IL Caragiale, Milcov si Letea au fost impartite in 7 tronsoane si proiectul are toate sansele sa fie realizat in proportie de 100 la suta pâna la finele lui 2015. „In perioada urmatoare se va trece la activitatea de plantari. Pe majoritatea tronsoanelor au fost finalizate sau vor fi lucrarile de amenajare a aleilor, montarea stâlpilor si a mobilierului urban. Proiectul se va finaliza in decembrie 2015”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.

Contractantul lucrarilor de constructii este asociatia SC Gironap Prod SA Onesti – SC Energobit SA Cluj.

Reabilitarea imobilului din strada Milcov, cu destinatia centru de cazare temporara a persoanelor fara adapost din municipiul Bacau a debutat in decembrie 2014. Punctul termic va fi recompartimentat, se vor amenaja 6 dormitoare, o zona cu vestiare, dusuri, grupuri sanitare. Valoarea totala a investitiei este de 1,7 milioane de lei, iar contributia municipiului este de 306 mii lei. Lucrarile sunt executate de Moldoenergy Construct SRL Bacau. Societatea are la dispozitie 15 luni pentru finalizarea investitiei. Pâna la acest moment gradul de executie este de 55 la suta, cu sanse mari ca proiectul sa fie gata la timp, in functie de instalarea iernii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri