Pe Cornelia Ichim – Pompiliu am intâlnit-o prima data, in postura de profesor de limba si literatura româna la Scoala „Ion Creanga” din Bacau. Atunci am descoperit o femeie blânda, care, alaturi de proprii elevi, redescoperise bucuria de a se juca. Câteva zile mai târziu, aveam sa descopar in Cornelia Ichim – Pompiliu, o alta femeie. Sensibila, emotiva, senina, radiind toata de fericire. Tocmai lansa pe piata cea de-a patra carte a sa, intitulata „Repetitie generala cu apocalipsa”.

De ce scrieti?

Scrisul inseamna pentru mine acces la realitatea interioara, este sansa de a te descoperi, de a trai mai bogat, ajungând la Celalalt si la unitatea lumii. Prin el, te desconstruiesti ca sa te poti recladi. E o stare apocaliptic-genezica: se distrug inhibitii, obsesii, pentru a lasa loc unor forme noi, unor guri de aer de munte.

Cum se impaca scrisul cu meseria de dascal?

Cred ca fiecare om are o voce unica. O rostire. Doar ca trebuie descoperita, oriunde ar fi (in arta, stiinta, tehnica). E o gara plina de soare, unde e asteptat doar el. Dar trebuie ajutat. E trist când un om vietuieste fara a-si descoperi rostirea si gara ramâne neocupata. In dorul ei, ajunge sa faca lucruri care nu-l reprezinta. Sunt convinsa ca un copil poarta in el dezmarginirea creatiei. Sabloanele (de gândire, de comportament) nu l-au inhatat inca. Cea mai mare bucurie a fost si este sa-i descopar pe cei cu vocatie literara si sa-i ajut sa-si gaseasca drumul. Am terminat Facultatea de Filologie din Iasi, cu atestat pentru cercetare si invatamânt superior. Dar, pentru ca multi ani am scris proza pentru copii, am simtit ca trebuie sa ramân in preajma lor. Copiii sunt plini de prospetime si n-ar fi rau sa invatam de la ei franchetea, absenta disimularii, pasiunea, capacitatea de a darui.

Cum vedeti conditia scriitorului?

Ma nelinisteste vesnica lamentatie pe marginea destinului nostru cultural. Când te consumi in jelanii, reprosuri (care, recunosc, sunt indreptatite, sprijinul sistemului institutional e sublim, dar…), nu mai ai timp si energie sa schimbi ceva. Critici si iar critici, dar nu misti nimic. Dimpotriva, mai si aplauzi, daca o cer interesele… . Am si scris despre toate astea in „Pestele din oglinda”. Ca si despre minunatele noastre emisiuni de divertisment care nu doar acapareaza, ci si anihileaza spiritul.

Scriind, Cornelia Ichim   Pompiliu are acces la realitatea interioara

Cum ati defini scriitorul zilelor noastre?

Daca ma gândesc la unii scriitori pe care-i vedem in diverse ocazii, ma deranjeaza in primul rând orgoliul, certitudinea ca lumea incepe si se termina cu ei. Adevaratul scriitor este un scrib, o fiinta care scrie dupa dictare(celesta). Este, in esenta, o mare confuzie: niciun narator adevarat nu respinge traditia. Orice atelier trebuie sa se raporteze la un depozit (biblioteca), inovatia fiind un rezultat, nu un proiect declamat, o eliberare, nu un cod incifrat. Cred ca scriitorul de astazi e mai rar o constiinta. Discursul sau e mai mult monologic, decât dialogic. Exceptiile ma umplu de bucurie.

Când v-ati descoperit pasiunea pentru scris?

As spune dintotdeauna, daca nu mi-ar fi frica sa nu sune patetic. Dar, chiar asa e: in primii ani ai copilariei mimam pe caiete scrisul, apoi am invatat literele de tipar. Scriam despre tot ceea ce se petrecea in casa noastra de la Vatra Dornei. Am debutat in clasa a IV-a, intr-o revista pentru copii. Mamei mele ii datorez totul. Mult timp, am scris proza pentru copii si-n paralel, proza poetica. A urmat o pauza de peste zece ani, când n-am mai scris decât foarte putin si doar de dragul mamei mele. Totusi, ceea ce am scris a fost premiat. Eram insa convinsa ca destinul meu e legat de filosofie. Ulterior, am revenit. Am inteles ca n-am vocatie sistemica, bucuria metodei si ca doar literatura ma seduce cu adevarat.

De ce aveti nevoie când scrieti?

De liniste multa, de un stilou bun si de o foaie mare si alba, neliniata. Si de-o cafea, pe care s-o beau la infinit. Si de-o fereastra prin care sa vad cerul si macar un copac.

Scrieti ceva in prezent? Va urma un nou roman?

Am in cap ceva legat de copilaria mea de la Vatra Dornei. Chipuri, locuri, cuvinte. Mi-ar placea sa-mi adun paginile din Jurnalul elvetian carora sa le adaug alte locuri din calatoriile noastre. Mai simt si respiratia unei nuvele… . Nimic nu m-a sedus in aceste luni ce au urmat “Repetitiei generale cu apocalipsa”. M-a sedus in schimb o idee pe care o vad posibila printr-o colaborare, dar, deocamdata, nu pot sa spun mai mult. Poate ca tocmai asta inseamna ca ea se va finaliza prima.

Scriind, Cornelia Ichim   Pompiliu are acces la realitatea interioara

Ce simtiti atunci când scrieti?

O dezmarginire. O calatorie in ceea ce s-ar putea sa fiu si, daca n-as scrie, mi-ar ramâne necunoscut. Si in ceea ce s-ar putea sa fie ceilalti. Când traim, suntem prea grabiti ca sa mai cautam virtualitati. Avem momente in care ne multumim cu aparentele, folosim cuvinte fara vibratie. Catalogam pe cei din jurul nostru la nimereala, suntem vorbiti de vorbe si prinsi de gânduri gata fabricate. Traim printre fantasme si utopii, alternând disperarea cu starea de beatitudine. Doar acolo, in scris, dispar dihotomiile, care ne inghit: bun-rau, adevarat-fals, real-ireal. Traim mult iluzionându-ne. Cât din ceea ce facem ori spunem ne reprezinta cu adevarat? Nu stiu daca scrisul lamureste ceva, dar macar gaseste nuante. Pune lucrurile in noi si noi unghiuri si lumini. Ne apropie de divinitate.

Atunci când terminati o carte, care e prima persoana care o citeste?

Sotul meu, care a dorit cândva sa scrie. Studiul muzicii clasice nu i-a prea lasat ragaz. “Cazarma” si “Repetitia” le-a citit (si-n manuscris), ca si studiul de naratologie. Doar “Pestele” a ramas neterminat: in vara in care a aparut, pregatea un recital in Germania. Dar eu sper ca intr-o zi il va finaliza. In cazul “Repetitiei” a fost si fiica mea, lectorul cartii, si Gabriela, cea care a scris textele la calculator. Mai sunt si colegii mei, cititori ideali, elevii, carora le-am dedicat “Memoriile unui calut-de-mare” si unii dintre parintii lor. Când am finalizat studiul de naratologie, domnul Mihai Semenov a fost primul cititor; dânsului i s-a datorat, de altfel, ideea de a-l scrie.

Care ar fi cele cinci titluri pe care i le-ati recomanda cuiva sa le citeasca? De ce?

Mi-e greu sa aleg un titlu, in momentul in care fac asta, imi vin in minte altele. Totusi, pentru un spirit in formare, as alege “Odiseea”, “Divina Commedia”, “Don Quijote”, Povestile lui H.C.Andersen, Dialogurile lui Platon si multe, multe texte din Shakespeare.

La ultima lansare, un actor a spus ca unele povesti pot fi jucate in teatru. Cum ati primit propunerea?
Este pentru a doua oara când s-a vorbit despre asta. Un prieten mi-a transmis dorinta unor tineri actori ieseni de-a pune in scena “Petrecerea cu sampanie” ori “In transcendent” (actiunea se petrece intr-un coafor). Sigur ca mi-as dori sa vad personajele materializate, fie ca sunt posete (exista o moda printre vipurile dâmbovitene, cine are poseta a mai scumpa? Nici nu mai stii cine e accesoriul cui!), osteni, actori, poeti, ziaristi, piloti de curse, fotografi sau, de ce nu, sardele ori caluti-de-mare.

Scriind, Cornelia Ichim   Pompiliu are acces la realitatea interioara

V-ati gândit vreodata sa abandonati catedra si sa va dedicati in totalitate scrisului?

Mereu, dar nu in mod serios. Adica in acele clipe in care scriam si se ivea ora de dus la scoala (eu nu scriu decât dimineata). Odata ajunsa printre elevi, intram in alt univers, la fel de inepuizabil, de spontan, de firesc, de lipsit de ipocrizie.

Este greu sa traiti in doua lumi?

E fascinant. Intre ele curge un râu subteran. Un exemplu: partea a doua a “Pestelui din oglinda” a fost scrisa in cinci zile (in vacanta intersemestriala din 2010). La prima parte am stat cinci ani. Rândurile partii finale l-au avut ca personaj pe unul dintre elevii mei, Erwin, zis Malmö. E o poveste intreaga. Dar el a fost fermentul, chiar daca romanul isi avea drumul sau si nu se putea termina altfel. Cum poti gasi un sfârsit intr-un univers tragic, deci fara solutie? Un personaj luminos (cum sunt copiii) iti poate intinde o mâna, te poate ajuta sa colorezi putin cenusiul unei lumi artificiale, golite de sens.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ