Schimb de generații la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”

2

O nouă generație de absolvenți ai Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, au privit cu emoție spre viitor și cu nostalgie în trecut, la cei 4 ani de liceu care s-au încheiat. 5 clase de liceu și 4 de profesională (88 de elevi de clasa a XII-a și 106 de elevi de clasa a XI-a profesională-n.r.) au sărbătorit marți, 30 mai, alături de directori, profesori și colegi, finalizarea studiilor liceale și profesionale. Respectând tradiția, șefa de promoție a C.T. „Anghel Saligny”, eleva Alexia Mălina Unguru, a înmânat cheia de onoare colegul său din clasa a XI-a, Mihai Sebastian Novac, transferând simbolic valori, motivație și succes pentru următoarea generație de absolvenți.

„Au fost 4 ani foarte frumoși…am învățat mult, dar am avut timp și pentru multe alte activități. Am avut parte de profesori deosebiți, care mi-au dăruit mult mai mult decât simple informații, mi-au dăruit o parte din sufletul lor și le mulțumesc pentru asta.”
Alexia Mălina Unguru, șefa promoției 2017 a Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”

„Pe parcursul celor 4 ani elevii noștri s-au transformat din copiii ce pășeau cu timiditate și teamă pe porțile colegiului în adolescenți cu personalități puternice, ce dispun de toate resursele pentru a înțelege și a face față provocărilor vieții. În toată această călătorie, au avut lângă ei profesorii, care, cu pricepere, răbdare și perseverență, au investit în ei cunoaștere, valori şi idealuri înalte”, a declarat directorul colegiului, profesor Crisalinda Nona Irimia.

Anul acesta Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” are o ofertă educațională foarte variată, cu multe calificări noi, unice în județul Bacău: la liceu – Științe sociale, Tehnician in aviație, Tehnician proiectant CAD, Tehnician în gastronomie, Tehnician în construcții și lucrări publice, Tehnician designer vestimentar, iar la școala profesională – Mecanic auto, Lăcătuș construcții aeronave, Operator la mașini cu comandă numerică, Confecționer tâmplărie de aluminiu și mase plastice, Zidar-pietrar-tencuitor, Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, Confecționer produse textile și Tâmplar universal.

Pentru a susține aceste calificări, colegiul are încheiate peste 40 de parteneriate solide cu firme de prestigiu din județ, în care elevii vor face practică și vor avea posibilitatea de a se angaja la terminarea studiilor, cum ar fi S.C „Aerostar” S.A sau S.C „Electric Plus”( Barrier).


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Bravo! Încet, încet își vor recăpăta reputația pe care o aveau în trecut. Mult succes absolvenților acestui liceu…mai avem nevoie și de oameni calificați în diverse meserii, nu doar șomeri cu diploma de licenta.

    • asta e cel mai slab liceu din municipiu cu cea mai mica promovabilitate la bac conform statisticilor. absolventi? 95% din ei nici nu intra in bacalaureat. liceul ala nu produce nimic din ceea ce o scoala de arte si meserii ar trebui sa produca. gloria de odinioara a liceului nr. 5 e de mult apusa si legile educatiei care tot s-au schimbat de 1000 de ori au distrus unul din cele mai bune grupuri scolare industrale de odinioara (IRAV, Mecanica, Letea, Constructii etc.)

LĂSAȚI UN MESAJ