28 martie 2024
ActualitateScena reprezinta o noua casa pentru Mihaela Iordache - Farcas

Scena reprezinta o noua casa pentru Mihaela Iordache – Farcas

Fiecare om, cu o dorinta de a se dezvolta si de a se face remarcat intr-un anumit domeniu, are ca fundament un model de urmat, o muza despre care va zice: „asa vreau sa devin!”.

Se implinesc patru ani de când am facut si eu, la rândul meu, cunostinta cu cea care urma sa-mi devina model, indrumatoare in tarâmul minutios al muzicii, cea care m-a sfatuit cu unele din cele mai pretioase gânduri si care m-a invatat, cu toata caldura, micile taine pentru a ajunge la inimile oamenilor, ascultatorilor nostri. E vorba despre Mihaela Iordache-Farcas – o prezenta mereu impunatoare pe marile scene, o voce cu o rezonanta puternica ce duce mai departe frumusetea folclorului autentic românesc, atât prin repertoriul mereu bine ales, cât si prin aparitia impecabila in portul popular traditional. Este modelul meu, atât ca om, cât si ca suflet dedicat scenei si cântecului.

Despre evolutia talentatei interprete de muzica populara, Mihaela Iordache-Farcas, vom afla din vorbele domnului Florin Filioreanu, corespondent de presa Radio România Actualitati:



„Cu bucuria prezentarii performantei interpretative a dansului si a vocii muzicii populare, m-am apropiat de ansamblul «Ca la noi» Bacau, martor fiind la schimbarea multor generatii de dansatori si interpreti de muzica populara. Interpreta Mihaela Iordache mi-a marturisit, inaintea prezentarii dintr-un spectacol, ca a facut primii pasi pe frumoasele scene alaturi de corul Scolii nr.1 din Comanesti, condus de profesorul Constantin Anastasiu. A continuat sa studieze un instrument drag sufletului ei, chitara, si a fost si vocea intâi in cadrul Formatiei «Acordul», condusa de profesorul Neculai Garai. Mihaela si-a facut debutul pe tarâmul muzicii populare alaturi de Ansamblul «Basmaluta», unde, impreuna cu o fanfara de 30 de persoane, condusa de dirijorul Ion Olteanu, si-a format dragostea sincera pentru cântecul popular. Si-a continuat activitatea cu Ansamblul «Braduletul» din Comanesti, profesor si dirijor Costica Lazar, iar talentul i-a fost slefuit in cadrul Scolii Populare de Arte din Bacau, fiind si solista la Ansamblul «Floricica», condus de interpreta de mare sensibilitate Maria Salaru.

MihaelaIordache9

Pe plan formativ-educational a absolvit Masteratul «Marketing si comunicare in afaceri», la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacau, totodata fiind si solista a ansamblului folcloric «Ca la noi», director Camelia Rosu, cu care a participat la numeroase spectacole, turnee si diverse emisiuni televizate. Cu placere imi aduc aminte de prezenta entuziasmanta la Ziua Limbii Române de la Costesti – Republica Moldova, când publicul nu se mai satura de glasul limpede si frumos, de repertoriul care iti aducea bucurie in suflet, de indemnul de a juca.”

Primul album: „Asta-i hora mare”

Timp de patru ani, am avut ocazia, sau mai bine spus privilegiul, de a o asculta la numeroase evenimente la care am participat impreuna, si nu am putut trece cu vederea imaginea pe care o lasa in urma dupa fiecare seara dusa la bun sfârsit; de-a lungul anilor s-au adunat sute de suflete ce o admirau si inca o mai admira, suflete ce i-au multumit pentru toata daruirea si pentru glasul limpede ce i-au bucurat. Sa fii pe placul tuturor este o misiune greu de indeplinit, insa, pentru Mihaela, a devenit ca un proces vital, ea traieste pentru oameni, cânta pentru oameni si sufletele lor, folclorul reprezentând esenta ei.

Si pentru ca marea ei dorinta este aceea de a cânta pentru oameni, a reusit sa scoata pe piata un album intitulat „Asta-i hora mare”, o productie muzicala de marca, inconfundabila, semnata de maestrul Cristian Nastase, prin venele caruia sopteste talentul inaintasilor; Mihaela ne invita la joc cu hore, sârbe si corabiesti ca la noi, incheind cu ziceri de viata, adevarate cugetari pline de tâlc si invataminte, pentru toate vârstele. Datorita sensibilitatii sale muzicale, glasul puternic si totusi dulce, stilul sau autentic reprezentat si de costumul traditional, Mihaela aduce cu multa caldura in suflet buchete de cântece traditionale, joc de scena si o tinuta exemplara.

MihaelaIordache10

Iar ca o dovada a faptului ca Mihaela Iordache-Farcas este o prezenta iubita de toti cei aflati in jurul ei, am adunat câteva cuvinte de suflet la adresa talentatei mesagere a folclorului românesc:
„Mihaela Iordache-Farcas, un nume frumos si chiar melodios. Nici nu se putea altfel lânga un buchet de cântece moldovenesti la fel de frumoase ca si numele ei, ca si mirificul plai comanestean unde isi are obârsia Mihaela. Am cântat in câteva spectacole unde isi facea aparitia in fata spectatorilor si aceasta tânara cu reale calitati interpretative. M-a cucerit prin simplitatea aparitiei scenice, prin respectul fata de spectatori si, mai ales, cu frumusetea glasului si repertoriului.

Pe acest compact disc, Mihaela Iordache a avut grija sa ne poarte prin multe stari ale sufletului, dar mai ales sa participam la hora satului prin inimoase cântece de joc. Dragi oameni buni, sa o primim cu drag pe Mihaela Iordache-Farcas in casele noastre, in inimile noastre, pentru ca Mihaela ne va lumina sufletul cu cântecele ei.” (Anton Achitei)

„Cred ca sunt aleasa de Dumnezeu”

Toate aceste cuvinte cu drag alese nu fac decât sa cladeasca in sufletul fiecarui artist multumirea pentru faptul ca este apreciat si iubit de cei ce ii asculta muzica, iar Mihaela, la rândul ei, mi-a oferit câteva rânduri in dar pentru toti cei ce o asculta si ii apreciaza iubirea pentru folclorul românesc:

„Multi oameni asteapta cu bucurie si cu dragoste intâlnirea cu cântecele adevarate ale neamului nostru. Cântecul traditional este in continuare o componenta importanta a vietii lor spirituale iar asta ne-o arata aplauzele lor care sunt la fel de sincere peste tot unde mergem. Aplauzele celor care ma asculta, a tuturor celor care joaca când le cânt cu tot dragul, sunt cea mai mare bucurie si realizare a mea, ca artist. Cred ca sunt aleasa de Dumnezeu sa duc mai departe cântecul popular, sa-l legan pe suflet si glas si sa-l asez la loc de cinste, in lada de zestre, ca pe un busuioc la Icoana Sfânta.

Dar, mai presus de toate, imi doresc sa aduc un zâmbet, un gram de bucurie, de fericire tuturor celor care imi asculta cântecele. Tuturor iubitorilor de folclor le transmit gânduri bune si frumoase, sa aveti credinta, inima buna si putere sa treceti peste toate greutatile vietii… Ma inclin cu respect in fata tuturor celor care isi regasesc o farâma din suflet in cântecele mele.”

Mihaela Iordache este una dintre marile interprete de folclor ale Bacaului, o prezenta des intâlnita la evenimente speciale, dar si pe marile ecrane. Scena reprezinta o noua casa pentru ea, iar muzica, folclorul, sunt elementele ce compun in totalitate imaginea Mihaelei Iordache ca artist.

Nicoleta Paic, studenta, Facultatea de Litere,
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri