„Scena este altarul sufletului meu”

2

– interviu cu Maria Tataru, interpreta de muzica populara

– Doamna Tataru, sunteti pe scena de peste 35 de ani, dând glas, cu vocea dumneavoastra inconfundabila, unor frumoase si autentice cântece din folclorul românesc, dar mai cu seama din cel moldovenesc, de pe vaile Bistritei si Siretului, fiind, tot de atâtia ani, apreciata si aplaudata pe scenele din România si din lume. Care este, astazi, in opinia dumneavoastra, starea, soarta acestui indragit gen muzical, in conditiile in care vedeta este CD-ul si nu interpretul?

-Va multumesc pentru invitatia la acest dialog, dar si pentru aprecierile facute. Intr-adevar, in repertoriul meu, in lada mea de zestre am melodii foarte frumoase, autentice, culese sau prelucrate de mine, insa, cu parere de rau va spun ca nu prea mai avem unde sa le daruim publicului. Bacaul nu mai are o orchestra asa cum a fost “Plaiurile Bistritei”. Avem un ansamblu, exista si functioneaza in Bacau “Busuiocul”, condus de Petrica Vlase, pe care il salut si urez ansamblului pe care il conduce viata lunga si plina de succese, deoarece doar el mai organizeaza spectacole de mare anvergura si tinuta artistica, cum este Festivalul “Ion Dragoi”, insa un oras ca Bacaul merita mai mult. Valoarea unui interpret, a unui rapsod se vede pe scena, fara intâlnirea cu publicul, practic, nu existi. Pe lânga “Busuiocul”, eu mai colaborez si cu alte ansambluri, cum sunt “Ca la noi”, condus de Camelia Rosu, “Plaiuri bacauane”, al coregrafului Robert Costrovanu, un tânar care cunoaste si iubeste folclorul. Din pacate aveti dreptate, la cele mai multe spectacole, artistii vin cu CD-ul in buzunar, cu lautarii in cutie, cum se spune. Este o realitate,
care deriva din costurile foarte mari pentru a cânta cu o orchestra, poate si lipsa, cum spuneam, a unor formatii instrumentale. Doar solistul si instrumentul, impreuna, aduc bucurie, sarbatoare in suflet oamenilor. DJ-ul nu inlocuieste niciodata orchestra. Vremurile sunt altele si suntem nevoiti sa facem acest compromis.

Cântecele mele au radacini in sat

– Cu ce gânduri, cu ce sentimente urcati pe scena, ce doriti sa transmiteti spectatorului?

– Intru pe scena cu emotie si acum dupa atâtia ani, scena este altarul sufletului meu, si ma inchin cu respect in fata spectatorului, a telespectatorului. Le daruiesc cântecele din tot sufletul meu, le dau viata, le traiesc impreuna cu ei si ma bucur de bucuria lor. Publicul te simte daca nu esti naturala, daca nu traiesti cântecul, fiecare cântecel transmite un mesaj, aduci cu el viata, obiceiul, intâmplarile, amintirile, satul, casa, oamenii, parintii, bunicii pe care i-ai parasit sau nu mai sunt. De aceea folclorul ramâne viu, el se identifica cu trairile fiecaruia, fie bucurie, fie tristete.

– Sunteti nascuta intr-un sat din apropierea Bacaului, se vede si din timbrul vocii, din accente, din versurile cântecelor, din acompaniamentul orchestrei. Care sunt sursele de inspiratie, cum va alegeti repertoriul?

– Repertoriul meu are radacini in satul meu, in satele din jur, de la sezatorile care se organizau la tara, de la hore, de la diferite sarbatori care marcau viata satului. Este adevarat ca multe dintre acestea au disparut, viata, la tara, este alta acum, grijile au depasit bucuriile. Eu am avut marea sansa sa lucrez multi ani cu maestrul George Sârbu, dirijor la “Plaiurile Bistritei”, un muzician de mare forta si talent, de la care am invatat foarte, foarte multe ca interpret, am invatat cum sa valorific un cântec, o doina. Era un artist care stia sa lucreze cu solistul, sa-l puna in valoare, daruind, fara rezerve, deschis, tot ce stia el, cum rar se mai intâmpla astazi. Ne invata cum sa ne alegem repertoriul, in functie de datele naturale ale fiecaruia, sa promovam dialectul nostru regional, fara rusine, fara complexe. De aceea, cred, repertoriul meu suna ca la Bacau, Parâncea, ca la Nastaseni, Agas sau Oituz.

Doina este terapie pentru sufletul omului

– Ati vorbit, intr-un alt interviu despre doina, genul cel mai greu, piatra de incercare pentru fiecare solist, cine nu cânta o doina, nu este interpret adevarat…

– Doina, doina este cântecul de alean, de durere, de jale. Cu doina cunosti calitatile vocale ale solistului, cu doina esti singur pe scena, doar cu vocea ta, fara orchestra, doina este medicament, terapie pentru sufletul si inima omului.

– Aveti in repertoriu o doina, Doina de inec, se cheama. Care este izvorul acestui sfâsietor cântec?

– O intâmplare tragica din familia mea, un baiat de numai 17 ani, un nepot, student la teologie parca, a venit in vacanta, s-a dus la Siret, la scalda, la Racatau, si nu s-a mai intors. L-au cautat trei zile scafandrii, apoi parintii au dat drumul pe apa la un colac si o lumânare, acolo unde s-au oprit, in acel loc l-au gasit. Spun si in cântecul meu: “In lacul de la Racatau, s-a-necat voinic flacau,/ Te-am catat in Lacul Mare, cu-n colac si-o lumânare!” Nu pot acum sa-l cânt…Iertati-ma! Recent am avut un concert la Sala Radio, cu orchestra mare a Radioului, dirijor Adrian Grigoras, a fost un concert minunat, cu solisti foarte buni, Floarea Calota, Gheorghe Rosoga etc., unde am cântat si aceasta doina, preluata si de alti interpreti.

– Primul album, primul disc?

– Primul album “Cine are mama-n casa”, cu Orchestra Radio, pe care l-am reeditat la o alta casa de productie, cu titlul “Floricica stiu juca”, era in 1986, iar dupa 10 ani, in 1996, am scos albumul “Am trecut de jumatatea vietii”, iar al treilea, cu orchestra “Ciprian Porumbescu” – “Mândri-s bacauanii mei”.

Costumul popular este floarea din fereastra neamului

– Pe lânga voce, versuri, muzica, un rol foarte important, in spectacol, in prezenta unui interpret il are si costumul, costumul popular, supus si el, in ultimul timp, unor nepermise transformari, de la ii cu paiete la bundite din material plastic. Am vazut la dumneavoastra costume foarte frumoase, autentice, cu motive pur moldovenesti. De unde le aveti, cine vi le face?

– Portul nostru popular! N-am purtat si nici nu o sa port decât costumul nostru autentic. Costumul popular este floarea din fereastra neamului. Am primit sau am cumparat multe costume vechi, eu, cu mâna mea le reconditionez, le pregatesc pentru scena, mi-ar mai trebui o viata pentru a le reface pe toate. Primul meu costum l-am avut de pe Valea Trotusului, cu o catrinta pe care o am si acum, tesuta cu fir metalic. O frumusete, nu o mai port, dar nici nu ma indur sa o dau la un muzeu. O las mostenire fetelor mele. O camasa o am de la o profesoara, doamna Stratulat, de la Cucuieti – Dofteana, are peste 100 de ani, am reconditionat-o si o port si acum cu mare drag. Am o ploita foarte veche, pe care am refacut-o dupa modelul original, impletit de maicuta mea, pe care nu o mai am, am pierdut-o. Mama era o mare gospodina, priceputa la toate din casa. O chema Lina, de loc din Oncesti, casatorita cu tatal meu, Aristotel Tataru, care traieste si acum, si ma bucur ca nu gasesc casa parinteasca pustie. Când intru in casa, o caut pe mama, deschid dulapul si vad o parte din hainele ei, le ating, le mângâi si imi dau lacrimile. Tin foarte mult la costumul original, acum, aproape toate costumele sunt la fel, facute la masina, toate sunt stralucitoare, cu mult sintetic, ceea ce este un atentat la buna noastra traditie, lasata si mostenita de la batrânii nostri.

– Sunteti mama a trei fete, Vasilica, care v-a mostenit talentul, fiind acum o cunoscuta interpreta de muzica populara…

– …Vasilica, sunt foarte mândra de ea. A inceput sa cânte de mica, insa mai am doua fete, doua comori. Suntem o familie fericita, careia i-am dedicat toata viata mea, mi-am neglijat si cariera, am renuntat uneori si la cântat, pentru a fi alaturi de ele. Eu n-am fost o indrazneata, bagareata, cum se spune, insa, cu toate loviturile primite, mai cred in bunatate, sinceritate, in bunul simt. Asa le-am invatat si pe fetele mele. Sa revenim la Vasilica, a fost in Singapore, avea doar sase ani, apoi a fost selectata sa reprezinte România, impreuna cu alti solisti, la doar 11 ani, la Olimpiada de la Atlanta, toate ziarele au scris: “La Atlanta va cânta o bacauanca”. Acum este apreciata, are o voce distincta, frumoasa, are succes la public, este iubita. Mai am doua fetite, din a doua casatorie, cu Gelu Bodea, jandarm la Brigada Mobila, Ada Georgiana si Andra, cânta si ele, sunt foarte talentate si multumesc Celui de Sus ca le-a harazit cu acest dar de nepretuit. Am si doi nepoti, Alin Cristian si Smarandita Ioana, copii buni, inteligenti, de la care am invatat cea mai frumoasa meserie din lume, aceea de bunica. Ii iubesc foarte mult.

Toata viata am trait numai din cântec

– Când Vasilica a crescut mare, s-a afirmat ca solista, ati simtit ca va concureaza, ca va ia locul?

– Nu, dimpotriva, as fi in stare sa renunt eu, numai sa aiba ea succes, sa devina una dintre cele mai mari interprete din tara. Imi ajunge bucuria ei, cum la fel de mult imi doresc ca si Ada si Andra sa se afirme in aceasta lume a cântecului, frumoasa, dar destul de dificila, unde, din pacate, mai este destula invidie, rautate, nedreptate, in care banul este la putere. A fost o perioada in care am vrut sa ma retrag, am suferit, insa nu m-am lasat, am cântat acasa, singura, in taina, pregatindu-ma pentru urmatoarele aparitii pe scena, la televizor sau radio, la petrecerile private. Ai nevoie, in viata, si de noroc, dar si de o sustinere din partea celor care se ocupa de folclor, de cultura bacauana. Toata viata am trait numai din cântec, din munca cu tineri interpreti, cu cei mici. Imi doresc doar sa fiu sanatoasa, ca am avut parte si de suficiente necazuri, insa le-am trecut pe toate, prin si cu cântecele mele. Steaua mea este inca acolo, sus. Eu sunt si voi fi mereu Maria Tataru, cu viata si cântecele mele.

Suntem datori sa pastram ce am mostenit

– Folclorul, nu o spun eu, o spun mari artisti, compozitori, muzicologi, este Mireasa Poporului, el s-a nascut la sat. Doamna Maria, mai este satul izvor de folclor?

– Satul nu mai este inflorit ca altadata, uneori il vad pustiu, cu lacate pe porti, case parasite, batrânii s-au dus, parca au luat si casele dupa ei, nici iarba nu mai creste. Am un cântecel: “Creste iarba in ograda si de tini ma intreaba, mama”. In satul meu nu stiu daca mai sunt 20 de familii, tineretul a luat calea pribegiei, nu-si mai gasesc locul, rostul in matca lor. Ma intrebati ce-i de facut. Sa pastram ce avem, sa tinem cu dintii de ce a mai ramas, sa educam copiii in frumosul nostru obicei de respect pentru valorile traditionale, sa mergem acolo, incercând, fiecare cu puterile sale, cu talentul lui, sa tinem treaza mostenirea, traditia, portul, cântecul. Poate a venit timpul sa dam inapoi ce am primit.

– Planuri de viitor?

– Am in lucru un CD, aici, in Bacau, pentru fetele mele, Ada Georgiana si Andra, au mai multe melodii frumoase, cânt si eu cu ele, care va fi gata curând. Este un proiect frumos pe care vreau sa-l finalizez, va fi o surpriza pentru bacauani. Am si eu in lucru un CD, cu 14 melodii, o alta surpriza, dar toate la timpul lor. Sa va cânt o melodie, un cântec al meu de suflet, de pe viitorul album: “Doamne iert, c-asa spui tu, dar ma doare sufletu,/ Ca dusmanii ma opresc/ Fata sa n-o mai iubesc,/ Mi-o facut gard la gradina, sa n-o mai vad când suschina,/ Oi ruchi scânduri din gard/ Si la ea tot merg cu drag/, Hai, lume, Of, Of, Of,/ Fata mi-i mângâierea, nepoteii mi-s averea/, Lor le-oi face cararusa, sa deschida a mea usa”. Imi doresc sa le cânt bacauanilor tot mai des, au nevoie de cântec, de doinele noastre, de jocurile pe care, sunt sigura, isi amintesc si ei cu drag. Le multumesc si ii astept cu drag la concertele mele.

Fotografiile fac parte din colectia privata a Mariei Tataru


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ