Scandal pentru crese

10

Un proiect de hotarâre aparent fara miza, care prezenta intentia Primariei Bacau de a amenaja grupe de cresa in sali de gradinita care erau folosite pentru activitati extrascolare, a stârnit in mod paradoxal o cearta intre consilierii locali reuniti miercuri in sedinta extraordinara.

Pe scurt, primaria intentioneaza, in cel mai scurt timp sa faca loc in crese celor 170 de copii care au ramas in afara sistemului anteprescolar, luând gradinitelor sali in care organizau sporadic activitati extrascolare, spectacole si serbari. Acesti copii sunt doar cei pentru care parintii au depus cereri si care n-au avut loc la inceputul acestui an, dar este de asteptat ca solicitarile sa fie chiar mai multe. „Aceasta este o solutie pe termen scurt, pentru ca anul viitor ne gândim la constructia unei crese noi”, a punctat viceprimarul Dragos Stefan, initiatorul hotarârii.

Discutia a pornit de la legalitatea hotarârii, Daniel Miclaus, consilier PNL, punctând ca in comisia juridica proiectul a fost avizat nefavorabil.

„Citim Legea Educatiei Nationale care arata clar la art. 112 ca la schimbarea destinatiei spatiului este necesar avizul Ministerului Educatiei. Depinde cum se interpreteaza aceasta lege. Noi am citit-o si am decis sa avizam nefavorabil, pentru ca se incalca legea, nu exista avizul ministerului”, a spus Miclaus.

Apoi a dat citire adreselor venite de la unitatile de invatamânt in care se precizeaza ca isi dau avizul pentru „schimbarea destinatiei spatiului”. L-a sustinut consilierul independent Cristian Ghinghes, care a spus ca „se iau spatii pe care le foloseau gradinitele pentru sport sau activitati optionale care fac parte din oferta lor educationala. Punctez inca o data asupra necesitatii de a respecta legalitatea.”

A fost punctul in care au inceput discutiile pe un ton inalt, primarul Cosmin Necula aratând ca „avem bani, loc, cereri si nu suntem lasati sa facem crese pentru ca niste functionari se opun, care au anumite interese sa tina acele spatii blocate. Nu mai credeti ceea ce va spun ei. De trei luni de zile, de când am venit si incercam sa rezolvam aceasta problema, ni se tot spune «nu se poate».

Daca aveti dubii cu privire la legalitate, va invit sa-mi faceti plângere penala ca vreau sa facem crese”, a spus Necula, dupa care a punctat „copilul meu a fost la Gradinita 33, de unde noi vrem sa luam o sala. Vreti sa va spun pentru ce se folosea acea sala? Ca sa vina Mos Craciun o data pe an. Vreti sa va spun de câte ori a venit acolo Mosul? O data, cel mai adesea venea in sala de clasa. Pentru ce sa tinem blocata o sala?”

A intervenit secretarul Ovidiu Popovici, explicând ca „nu se schimba destinatia, tot invatamânt se va face, nu discoteca sau cinematograf. Daca legiuitorul permite acest lucru, prin Legea 263/2007, este clar ca este legal”, a spus secretarul. Pâna la urma, proiectul a fost votat de consilieri, cu doua abtineri, ale lui Miclaus si Ghinghes. Prin urmare, se vor infiinta grupe de cresa la gradinitele 27, 28, 33 si Raza de Soare.

Tot miercuri s-a aprobat infiintarea unei comisii de analiza a activitatii Companiei de Apa si a cauzelor care au dus la avariile de luna trecuta la reteaua de apa a municipiului. Aceasta va fi formata din consilieri de la toate partidele politice si are la dispozitie sase luni pentru a descoperi cum functioneaza lucrurile la compania la care municipiul este actionar majoritar. La incheierea activitatii, comisia va prezenta un raport in fata Consiliului Local. Cel mai probabil, la aceasta comisie se va adauga si un audit financiar.

Primele trei puncte de pe ordinea de zi au vizat continuarea proiectelor europene care s-au derulat cu fonduri europene dar nu s-au finalizat la timp. Costurile suplimentare se vor deconta de la bugetul local.

Termenul de finalizare a lucrarilor de pe strada Milcov s-a prelungit pâna pe 1 noiembrie, nota de plata fiind 7,1 milioane de lei. Proiectul reabilitarii strazii Stefan cel Mare se va incheia in acelasi termen, aici suma suportata fiind de 98 de mii de lei, cheltuieli neeligibile de la bun inceput.

Cel mai costisitor proiect este cel al Insulei de Agrement. Termenul de finalizare devine 31 decembrie 2018, cost total 20,4 milioane de lei. „Toate fac parte din ciclul de buna executie. Proiectul insulei este o catastrofa, de la proiectare, la inadvertentele in executie”, a comentat primarul Necula care a spus ca toate explicatiile pentru nefinalizarea investitiilor se gasesc la aparatul administrativ al primariei.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

10 COMENTARII

    • Cine v-a spus dumneavoastră ca sta închisă? E deschisă de câteva săptămâni! Chiar funcționează cel puțin din primăvară! Vorbiți ca să vă aflați în treabă…

  1. Cei care se opun integrarii celor 170 de copii in activitatea scolara, au mintea prea ingusta si nu stiu nici sa citesca si sa inteleaga corect prevederea legii. Sa nu uitam: „Ideile iau forma capetelor in care intra.” STEFAN AUGUSTIN DOINAS

  2. I. INFRASTRUCTURĂ

    68 de străzi modernizate
    Îmi propun ca în următorii 4 ani, printr-un program cu bugetare multianuală, să modernizăm toate cele 68 de străzi. Modernizare înseamnă pentru mine asfaltare, trotuare, canalizare, iluminat public și, nu în ultimul rând, siguranță stradală/publică.
    În paralel vom demara printr-un program etapizat, extinderea, reabilitarea și modernizarea celorlalte străzi și zone pietonale din municipiul Bacău.
    1000 de noi locuri de parcare
    În ultimii ani, administrația locală a distrus hectare de spații verzi între blocuri amenajând așa-zise parcări „ecologice”. Nu acesta este modul corect de a rezolva problema locurilor de parcare! Sunt alte soluții pentru a rezolva eficient problema parcărilor. Aici trebuie să discutăm de un plan de sistematizare al parcărilor existente și de parcările de reședință. Soluția parcărilor de reședință este obligatorie. Sunt multe orașe din România care au adoptat această varinată de câțiva ani, iar sistemul este considerat foarte eficient.
    Am în plan ca, în următorii 4 ani, să impun amenajarea a 1000 de noi locuri de parcare în parcări terestre și supraterane, pe structuri metalice tip „fast park”, după model american.
    În acest fel putem folosi judicios terenul dintre blocuri, fără a distruge spațiile verzi, iar costurile de construcție ar fi menținute în limite rezonabile.
    Concomitent, intenționez să promovez realizarea unui studiu de trafic astfel încât să identificăm soluțiile cele mai bune pentru fluidizarea traficului rutier din municipiul Bacău. Astfel, vom scăpa de senzația de sufocare pe care o resimțim în prezent.
    II. REABILITARE TERMICĂ

    100 de blocuri reabilitate termic
    Planul meu urmărește reabilitarea a 100 de blocuri în următorii 4 ani, având ca sursă de finanțare fondurile europene și bugetul local. Este o țintă realistă la care am ajuns după o analiză a bugetului local și a ceea ce s-a întâmplat în alte orașe din România.
    Vom crea locuri de muncă aici în oraș, prin societățile de construcții;
    Economiile la energia termică nu vor fi deloc neglijabile, se vor reduce substanțial costurile la întreținere, chiar și cu până la 40%, apartamentele devenind mai călduroase iarna și mai răcoroase vara;
    Vom genera o transformare urbană de amploare, schimbând aspectul cenușiu al blocurilor.
    III. EDUCAȚIE

    Alocarea de fonduri pentru investiții în dotarea atelierelor școală, laboratoarelor și cabinetelor din unitățile de învățământ cu profil vocațional și tehnologic (ex. Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” etc);
    Reabilitarea, modernizarea și dotarea tuturor unităților de învățământ din municipiul Bacău, inclusiv creșe și grădinițe, astfel încât cei mici să se bucure de un mediu potrivit încă de la primii pași în sistemul educational. În același timp, am în plan demararea lucrărilor pentru construirea a cinci grădinițe și creșe noi;
    Introducerea sistemului de supraveghere video în școli, pentru siguranța copiilor;
    Construcția de săli de sport pentru unitățile de învățământ care au cu adevarat nevoie, de exemplu Colegiul Economic ,,Ioan Ghica”, având cei mai mulți elevi din municipiul Bacău, în momentul de față nu deține o sală de sport;
    Transparență totală în stabilirea societăților care vor primi contracte de reabilitare, întreținere și reparații în unitățile școlare din municipiul Bacău;
    Organizarea de întâlniri periodice, în regim trimestrial/semestrial, între conducerea municipalității (primar/viceprimari) și directorii școlilor ce funcționează în municipiul Bacău;
    Recăpătarea personalității juridice a grădinițelor cu program prelungit;
    Creșterea numărului de studenți din muncipiul Bacău și ulterior rămânerea acestora în municipiu este un obiectiv esențial, deoarece cel mai important capital de care avem nevoie în dezvoltarea orașului este capitalul uman. Construcția a două cămine noi și realizarea complexului bibliotecii universitare sunt două dintre proiectele pe care primăria Bacău trebuie să le susțină în mod direct.
    Pentru ca Primăria municipiului Bacău să poată aborda corect și unitar problemele educației, este obligatorie înființarea unei Direcții de educație și învățământ care să aibă ca scop rezolvarea tuturor obiectivelor prezentate și gestionarea corectă și eficientă a resurselor alocate.
    Și eu sunt părintele unui băiețel de 6 ani și îmi doresc să pot beneficia de programul ,,Școală după școală”. Domnul Iulian Pichiu are un proiect foarte bun prin intermediul căruia fiecare părinte să aibă posibilitatea să își lase pe mâini bune copiii în fiecare după-amiază. Mai mult decât atât, cel mai important este ca finanțarea acestui proiect să fie asigurată de către Consiliul Local.
    IV. SĂNĂTATE

    Finalizarea Spitalului Municipal și integrarea sa cu Spitalul Județean de Urgență
    Propunerea mea este de a realoca un număr de secții din pavilionul medico-chirurgical în pavilionul nou (respectiv, în Spitalul Municipal): chirurgia plastică, neurochirurgia, neurologia și cardiologia, oftalmologia și secția ORL.
    Susțin înființarea unei secții de chirurgie cardio-vasculară, deoarece infrastructura nou creată în pavilionul municipal (Spitalul Municipal) permite acest lucru. Astfel, în Bacău vor fi acoperite majoritatea specialităților medicale, crescând valoarea actului medical.
    În urma discuțiilor pe care le-am avut la Spitalul Județean, cu doctorii și conducerea spitalului, cea mai bună soluție este crearea unei singure administrații pentru ambele spitale (județean și municipal). În acest fel, reducem costurile de administrare. Tratarea celor două clădiri ca un singur spital ar preveni dublarea specialităților medicale și o concurență sterilă între acestea.
    Cabinetele medicale școlare sunt esențiale pentru existența unui program profilactic concret la copii din municipiul Bacău. Susținerea financiară a acestora înseamnă investiții în copiii noștri și în sănătatea lor.
    Reabilitarea completă a spitalului TBC. Având o cazuistică de boli pulmonare de cel puțin 4 ori crescută în ultimii ani, spitalul TBC, este unul dintre punctele deosebit de importante în sănătatea băcăuanilor. Menținerea distinctă că și spital va permite alocarea de sume importante pentru bună funcționare și poate să permită că în timp acest spital să devină un centru de excelentă în tratarea bolilor pneumo.
    V. MEDIUL DE AFACERI

    Susținerea companiilor locale și înființarea de parcuri industriale
    Un mediu de afaceri sănătos înseamnă taxe și impozite în bugetul local. Banii nu vor lua drumul unor firme din Suceava sau Vrancea. Rămân aici, acasă, și reinvestiți cu cap conduc spre dezvoltare locală.
    De aceea, planul meu pentru mediul de afaceri băcăuan urmărește dezvoltarea unui sistem de parcuri industriale, prin încurajarea agenților economici ce activează în industriile importante din Bacău (aeronautică, alimentație, comerț) să înființeze astfel de structuri.Prin înființarea parcurilor industriale, administrația locală creează premisele legale de susținere a mediului de afaceri, precum și a cercetării și dezvoltării pe termen mediu și lung.
    Legislația în vigoare (Legea nr. 186 din 25 iunie 2013) permite acordarea unor facilități largi agenților economici care înființează parcuri industriale iar acestea vor deveni „plămânii” dezvoltării economice pe baze durabile a Bacăului. Susțin introducerea unui nou sistem de fiscalizare a acestor investiții care va consta în: scutiri de la plata impozitului pe teren aferent terenului pe care se va dezvolta parcul industrial, scutiri de la plata impozitului pe clădiri în cazul clădirilor ce fac parte din infrastructura parcului, alte facilități fiscale menite a încuraja constituirea de parcuri industriale (scutirea de taxe la emiterea documentației urbanistice, la scoaterea din circuitul agricol al terenului etc).
    Voi propune instituirea unei proceduri de lucru (prin Hotărâre de Consiliu Local) prin care să se stabilească preţurile medii pe principalale categorii de materiale de construcţii, preţuri care vor fi folosite la întocmirea primei forme de deviz al lucrărilor de investiţii sau reparaţii. Pentru a evita însă o manipulare a informaţiilor, acest lucru va fi făcut prin intermediul Institutului Naţional de Statistică (Direcţia Judeţeană de Statistică), instituţie care nu este subordonată decât Institutului European de Statistică.
    Practica actuală este ca proiectantul lucrării să estimeze preţul materialelor, utilajelor şi a forţei de muncă. Acestă practică a condus la o alianţă între proiectanţi şi executanţii lucrărilor, ajungând să umfle preţurile la materiale din devize, pentru a majora profitul antreprenorilor.
    VI. CÂINII COMUNITARI

    Recent, o fundație din Marea Britanie a venit în Bacău pentru a derula o campanie de sterilizare gratuită a câinilor comunitari însă a plecat, reclamând fraude cu banii pe care Primăria Bacău trebuia să-i folosească pentru întreținerea adăposturilor unde sunt cazați câinii comunitari adunați de pe străzi.

    Am discutat, în repetate rânduri, cu reprezentanți ai ONG-urilor pentru protecția animalelor și cu activiști din acest domeniu. În urma acestor discuții aplicate, împreună cu reprezentanții ONG-urilor și cu domnul Dinu Păncescu, am identificat mai multe soluții pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari.

    finanțarea corectă și transparentă a serviciului de ecarisaj alături de alocarea de personal suficient și reorganizarea activității pe direcția eficientizării acesteia (obținerea de rezultate concrete, palpabile);
    campanii gratuite de deparazitare, sterilizare și vaccinare în masă, realizate în parteneriat cu ONG-uri de profil și cabinete veterinare. Sterilizarea în masă este soluția care va da rezultate pe termen mediu și lung, soluția eficientă în cazul unei populații mari de animale fără stăpân, așa cum avem în municipiul Bacău;
    înființarea unui serviciu metropolitan de ecarisaj, care va funcționa în municipiul Bacău și comunele limitrofe;
    înființarea unui adăpost canin care să ofere condiții decente pentru cazarea animalelor, concomitent cu introducerea unui serviciu de medicină veterinară cu medici încadrați cu normă întreagă care să deservească adăpostul;
    încurajarea adopțiilor canine, prin implementarea unui sistem de adopții, inclusiv la distanță.
    Esența planului meu este înființarea serviciului metropolitan de ecarisaj, a cărui necesitate și filozofie de funcționare sunt evidente: nu putem avea pretenția că soluționăm problema câinilor comunitari în municipiul Bacău, dacă – din comunele limitrofe – continuă să migreze sute de câini spre oraș. De aceea, viziunea mea are în prim-plan o acțiune concertată, în municipiul Bacău și comunele limitrofe, astfel încât câinii fără stăpân să nu mai reprezinte o problemă.
    Am vizitat recent, în Iași, parcul canin amenajat de Primărie. Este un exemplu de bună practică în domeniu și-mi doresc să materializăm în Bacău acest model: parcul va dispune de o clinică veterinară deservită de medici de profil, spațiu de carantină, padocuri, un spațiu de joacă pentru copiii ce vin în vizită, dar și o bucătărie.
    Sunt măsuri de bun-simț care, odată aplicate, vor conduce la sporirea siguranței cetățeanului pe stradă, dar și la diminuarea costurilor pe care municipalitatea le angajează în prezent cu așa-zisa problemă a câinilor comunitari.
    VII. ILUMINAT PUBLIC

    Înființarea Serviciului de iluminat public al municipiului Bacău și delegarea operării acestuia către un agent economic cu licență ANRSC, în urma unei licitații organizate în condițiile legii;
    Accesarea de fonduri europene în vederea diminuării poverii costurilor cu reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public;
    Elaborarea unui plan etapizat de modernizare a iluminatului public, astfel încât în următorii 4 ani Bacău să beneficieze de un serviciu modern și în curs de dezvoltare.
    Vom începe cu introducerea iluminatului public pe cele 68 de străzi care vor intra în modernizare, iar ulterior vom extinde lucrările de reabilitare/modernizare a iluminatului către celelalte zone din oraș. Intenționez să promovez un sistem de iluminat public pe bază de panouri solare: vom economisi sume importante în bugetul local, costurile cu energia electrică fiind astfel mult diminuate.
    VIII. SPORT

    Principalii beneficiari ai activităților sportive trebuie să fie copiii. Prin sport, copiii se dezvoltă sănătos, sunt feriți de stradă și de alte tentații. Cel puțin 3000 de copii trebuie să fie înscriși în fenomenul sportiv băcăuan, având drept principal scop dezvoltarea și sănătatea. Investiția în sport înseamnă în primul rând investiție în sănătatea copiilor noștri.
    În domeniul Sport există două direcții majore în care municipalitatea poate acționa cu succes: încurajarea și finanțarea dezvoltării de centre de excelență pentru copii și juniori, în ramurile sportive de tradiție pentru Bacău; respectiv, modernizarea bazelor sportive existente și aducerea lor la standarde europene. Investind în centrele de copii și juniori realizăm două obiective – ne menținem copiii sănătoși, departe de preocupări păguboase pentru ei și, în același timp, asigurăm o bază de selecție pentru echipele ce activează în sporturile care au consacrat în timp municipiul Bacău (fotbal, handbal, volei etc).
    În ceea ce privește modernizarea bazelor sportive existente îmi propun să demarez un plan de reabilitare a Stadionului Municipal din Bacău care, după 12 ani de administrație PNL, a ajuns o adevărată ruină. Cuvântul de ordine este menținerea cheltuielilor cu modernizarea în limite rezonabile, astfel încât reabilitarea stadionului să nu devină un șantier etern, așa cum este Spitalul Municipal, și care să înghită zeci de milioane de euro.
    Stadionul are nevoie de o expertizare tehnică urgentă. Aceasta ne va arăta care este soluția optimă pentru reabilitarea arenei și costurile de implementare a acesteia.Nu trebuie să uităm că arena sportivă nu e doar pentru fotbal, ci și pentru atletism, atât pentru cel de performanță cît și pentru oamenii simpli ce veneau să alerge. Să nu uităm că școala atletismului este întâlnită în pregătirea tuturor disciplinelor sportive.
    IX. TINERET

    Propun înființarea unei fundații, susținută de Consiliul Local Bacău – „Bacăul Educațional”. Funcţia ei principală este aceea de a atrage fonduri publice şi private în susținerea dreptului la educație al copiilor și tinerilor ce provin din medii sociale defavorizate. De asemenea, fundația va acționa ca un instrument de promovare a excelenţei educaţionale prin susținerea elevilor cu performanțe notabile (premii la olimpiadele naționale și internaționale).
    Susțin crearea unui program de voluntariat, sub patronajul municipalității – „Clubul voluntarului” – gândit ca un parteneriat între autoritatea locală și ONG-urile de tineret. Principalul obiectiv este construirea unui mecanism de voluntariat integrat și funcțional la nivelul orașului Bacău, susținut de către municipalitate. Mecanismul va livra posibilități de învățare și implicare pentru voluntari, alături de acoperirea anumitor necesități identificate în comunitatea băcăuană.
    Voi pleda și pentru suplimentarea fondurilor publice oferite către ong-uri cu activitate în domeniul tineretului. Obiectivele vizate sunt conștientizarea asupra impactului pe care îl au asupra comunității deciziile luate de autoritățile locale, asumarea unui rol activ de către tineri în viața publică și participarea în luarea unor decizii care au impact direct asupra lor.
    Tinerii orașului Bacău trebuie susținuți în activitățile economice pe care vor să le înceapă. Cred că tinerii întreprinzători sunt cei care trebui să aibă prioritate atunci când vorbim despre facilitățile oferite în cadrul parcurilor industrial sau a centrelor de afaceri.
    Orice proiect pe care îl avem cu privire la tineret reclamă o discuție conjugată, atât cu mediul universitar cât și cu liceele vocaționale, teoretice sau școlile profesionale și strategii comune pentru aceștia. Primăria împreună cu toți factorii sociali, pe care i-am menționat mai sus trebuie să ofere soluții și alternative, un suport concret pentru tinerii orașului. Cred că strategiile pentru tineret trebuie gândite de însăși ținerii municipiului, fapt pentru care Clubul Voluntarului trebuie să devină promotorul dezbaterilor publice pe această temă iar deciziile luate de structurile de tineret trebuie să se concretizeze în dezbateri și ulterior în hotărâri de consiliu local.
    X. CULTURĂ ȘI IDENTITATE LOCALĂ

    Bacăul trebuie să își dezvolte infrastructura culturală, să deschidă locuitorilor săi noi perspective de participare la viața publică culturală și spirituală, să revigoreze zonele sale periferice și să primească o mai largă deschidere europeană, generând colaborări şi parteneriate în acest domeniu.

    City Branding – consolidarea reperelor cultural-identitare ale orașului prin dezbateri publice referitoare la simbolurile şi imaginea de ansamblu a oraşului, specificul și tradițiile orașului, repere simbol și personalități.
    Teatrul băcăuan – Cele două festivaluri consacrate ale Băcăului: Gala Star și Theaterstock vor continua pe linia promovării imaginii Bacăului în Europa, ca centru cultural relevant în regiunea Nord-Est, alături de municipiul Iași. Dimensionarea acestor festivaluri, astfel încât ele să capete amploare în timp, instituindu-se ca evenimente culturale de primă mărime la nivel european.
    Înființarea unui Muzeu al orașului Bacău, principala motivație fiind istoria multiseculară a așezării precum și moștenirea socio-culturală a Bacăului.
    Înființarea unui Muzeu al Aviației.
    De mai bine de jumătate de secol, viața Bacăului se îngemănează cu industria aviatică, aceasta devenind unul dintre reperele orașului nostru. Îmi propun ca, în parteneriat cu compania Aerostar, să realizăm un proiect european, materializat în atragerea de finanțare pentru amenajarea unui Muzeu al Aviației militare și civile românești. Obiectivele vizate sunt: atragerea de vizitatori/turiști și generarea de venituri la bugetul local, respectiv, impulsionarea învățământului tehnic și ingineresc prin exemplul oferit de punerea în valoare a patrimoniului pe care industria aviatică îl are în municipiul Bacău.
    În spiritul multiculturalismului ce caracterizează atât Uniunea Europeană, cât și regiunea Nord-Est (Moldova) intenționez să promovez un proiect vizând valorificarea patrimoniului cultural evreiesc existent în orașul Bacău. Toate cultele recunoscute oficial în România au coexistat pașnic în municipiul Bacău, orașul având o moștenire istorică substanțială în relație cu comunitatea mozaică locală. Zeci de evrei și-au revendicat cu succes proprietăți în orașul Bacău și apreciez că valorificarea relațiilor cu urmașii miilor de evrei ce au trăit în Bacău este de natură a împlini din punct de vedere spiritual și cultural Bacăul.
    XI. ASISTENȚĂ SOCIALĂ

    Serviciul de asistentă socială trebuie să dezvolte parteneriate cu ONG-urile care au expertiză și prestează servicii în acest domeniu. Aceste ONG-uri reprezintă modele de bune practici la nivelul orașului nostru. Expertiza și experiența, de exemplu a Asociațiilor Betania, Lumina sau a Fundației de Sprijin Comunitar sunt esențiale în dezvoltarea serviciilor publice de asistență socială.
    Primăria este un furnizor de servicii publice, iar asistența socială este unul dintre principalele servicii pe care trebuie să le ofere într-un mod profesionist și corect. Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane imobilizate sau pentru bătrânii fără apărținători, serviciile de asistență pentru copiii cu probleme neuro -psihice sau motorii sau pentru copiii cu autism trebuie dezvoltate alături de ONG-uri care fac de mult timp aceste programe.
    Primăria și Consiliul Local Bacău au posibilitatea financiară și obligația de a se îngriji și de a oferi aceste servicii publice de asistență socială deoarece nu putem spune că sunt suficiente fondurile și infrastructura pe care le oferă doar câteva ONG-uri specializate. Ceea ce fac acestea trebuie replicat la un nivel macro-social și toți potențialii beneficiarii să primească aceste servicii la aceeași calitate pe care o oferă ONG-urile care derulează aceste programe. Consider că este o investiție obligatorie pe care orașul trebuie să o facă în sănătatea și viața celor care au nevoie și prin efortul nostru comun putem atenua sau elimina suferințele a mii de familii.
    Într-un oraș care are pretenția că este european nu poti să gândesti asistența socială fara serviciul de îngrijire la domiciliu.
    Sunt mii de băcăuni imobilizați la pat care necesită îngrijiri. Primăria este instituția care trebuie să ofere aceste servicii pentru cei care au aceste nevoi speciale. Primăria va trebui să facă parteneriate cu ONG-urile care au experiență și prestează deja aceste tipuri de servicii sociale.
    Persoanele cu dizabilități trebuie să fie în mod efectiv ajutate, prin programe de integrare, suport, reabilitare si tratament.
    Este necesară reînființarea Centrului de zi pentru probleme psihice. Cazuistica cu privire la aceste afecțiuni este în creștere exponențială. Trebuie să fim solidari cu cei care au aceste afecțiuni și să îi ajutăm să fie integrați în propriile familii, iar acest Centru de zi le poate oferi suportul periodic fără a fi necesară internarea și separarea pe o lungă perioadă de timp a beneficiarilor de persoanele dragi.
    Cantina socială este un obiectiv care trebuie să existe în mod obligatoriu, în orașul nostru. Sunt sute de oameni fără posibilități care trebuie sa beneficieze de o masă caldă și municipiul Bacău este dator să o ofere. Sentimentul de solidaritate nu trebuie să se manifeste doar de Crăciun sau de Paște si trebuie să fie o stare de normalitate pe care noi, cetățenii municipiului Bacău trebuie să o oferim celor care au avut mai puține sanse.
    Programele ocupaționale și de combatere a excluziunii sociale sunt alte măsuri care trebuie avute în vedere pentru un a crea un mediu care să faciliteze accesul la educație, servicii sociale, servicii de sănătate și participare în viața socială, culturală și politică a orașului.
    XII. TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ ȘI MANAGEMENT ADMINISTRATIV

    Voi propune ca, prin hotărâre de consiliu local, primăria să fie obligată să publice pe site-ul propriu, în format pdf, toate documentele interne (referate, situaţii de lucrări, facturi de achiziţii, bonuri de consum, etc) referitoare la cheltuirea banului public, excepţie făcând documentele care fac obiectul clasificării drept secrete de serviciu sau fiscal. Simpla publicare pe site doar a contractului nu va ajuta prea mult deoarece acolo vom vedea o cifră totală, fără însă să vedem preţurile pe articol de deviz (cât a costat metrul pătrat de material, metru cub de material), fără să vedem procese verbale de recepţie, poze la faza determinant, petru a putea aprecia dacă preţul a fost corect şi dacă lucrarea era efectuată îm momentul plăţii.
    Cel mai bun paznic al banului public este cetăţeanul cu drept de vot iar pentru ca acest lucru să devină realitate acest cetăţean trebuie să aibă un acces facil la informaţii referitoare la modul în care este cheltuit banul public, el fiind de fapt cel mai interesat şi îndreptăţit să critice administraţia locală referitor la oportunitatea şi eficienţa cheltuirii banului public. Deasemenea, constatăm în fiecare zi cât de greu se obţin informaţii de la primării, de către persoanele interesate. Legea 273 din 2006 privind finanţele publice locale, art 76^1, prevede obligaţia publicării pe site-ul propriu a situaţiilor financiare, din studierea cărora, însă, nu se poate vedea la ce preţuri lucrează primăria şi cu cine, care sunt cantităţile consumate etc.
    Având în vedere problemele logistice şi de personal pe care le va genera această propunere, voi susține o implementare graduală, mergând pe interesul publicului și începând cu investiţiile şi achiziţiile de bunuri şi servicii.
    Directorii instituţiilor subordonate primăriei şi a direcţiilor din cadrul primăriei vor fi evaluaţi anual, din punct de vedere al atingerii obiectivelor, în cadrul unei proceduri care va include o dezbatere publică, efectuată înainte de acordarea calificativului anual.
    Procedura de dezbatere publică ar permite beneficiarilor (cetăţeni, persoane juridice), să solicite lămuriri cu privire la activitatea direcţiei sau instituţiei respective şi poate oferi informaţii vitale referitoare la gradul de satisfacţie atins de către beneficiari, ca bază pentru evaluarea profesională a directorului.
    Directorii respectivi ar deveni mult mai atenţi la gradul de satisfacţie al beneficiarilor de servicii publice, ştiind faptul că aceştia au un cuvânt de spus la evaluarea lor.
    Şedinţele de consiliu local precum şi cele ale comisiilor de specialitate din cadrul cosiliului local trebuie înregistrate şi puse pe site-ul instituţiei. Cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea să urmărească aceste şedinţe, mai ales cele din comisiile de specialitate, pentru că acolo problemele sunt dezbătute mai serios, în plen, de regulă, fiind prezentată o formă mai scurtă şi care se bazează mult pe avizele primite în comisii.
    Şedinţele comisiilor de specialitate ale consiliulului local nu sunt deloc prezentate de către mass-media deşi este locul unde problemele sunt discutate şi argumentate iniţial. Tot în aceste comisii unii dintre consilierii locali sprijină interese private în detrimentul celor publice, sub protecţia unui anonimat aproape perfect, deoarece nimeni până acum nu a cerut să vadă cum s-au votat în comisii probleme sensibile. Am fi foarte curioşi să vedem o înregistrare a comisiei care a avizat majorările de capital social efectuate la societăţile comerciale unde consiliul local este acţionar unic sau majoritar.
    Este nevoie de o nouă organigramă care să satisfacă cerințele actuale de management al orașului. Înființarea de noi direcții cum ar fi Direcția de relații publice sau Directia de educație și învățământ și reorganizarea altora cum ar fi Direcția de administrare a bazelor sportive în cadrul Direcției de sport a municipiului Bacău.
    Scoaterea posturilor de conducere la concurs nu are drept scop epurarea unora sau a altora din conducerea primăriei ci găsirea oamenilor care pot fi cei mai buni și cei mai eficienți pentru managementul primăriei. Nu există criteriul carnetului de partid, iar concursurile vor fi transparente și se vor desfășura în prezența presei.
    De asemenea, trebuie cedate de la decidenții politici atribuţiile care se pot da legal către directorii din primărie, pentru a scurta lanţul birocratic care trebuie efectuat, pentru a reuşi timpi mai scurţi de aşteptare a beneficiarului.
    Legarea tuturor actelor de semnătura primarului sau viceprimarului, face ca timpul de aşteptare a documentului să crească, în condiţiile în care de conformitatea legală a documentului tot funcţionarii publici răspund. Managementul politic al primăriei trebuie să-şi asume stabilirea strategiilor şi programelor de urmat, precum și asumarea actelor administrative, componenta de executare a lor trebuind să revină funcţionarilor publici.
    Un sistem informatizat al managementului documentelor permite ca în momentul în care un cetățean introduce o cerere sau de exemplu o solicitare de autorizare, trebuie să poată verifica on-line unde se află documentul, cine îl lucrează și timpul efectiv rămas până la eliberarea acestuia.
    Principiul de funcționare este eficiența și interesul direct al cetățeanului. Cetațeanul nu trebuie să piardă timp din ghișeu în ghișeu și apoi să aștepte luni de zile eliberarea unui document.
    De asemenea, este necesară înființarea unei Direcții de relații cu publicul. Oamenii nu trebuie să aștepte cu hârtiile în mână, ca cineva de la vreun birou sa-i bage în seamă. Din momentul în care a intrat cetățeanul în clădirea primăriei, un consilier de audiențe îl va prelua și îl va consilia până la rezolvarea problemei pe care o are.
    Trebuie întarit şi sistemul de control intern, concomitent cu mărirea atribuţiilor. Doi oameni la control financiar preveniv şi doi auditori publici interni reprezentă o glumă bună faţă de volumul de muncă. De asemenea, procedurile de control intern trebuie regândite deoarece în momentul de față se adaugă şi ele la birocraţie, iar pentru a fi mai puţină birocraţie şi ca sistemul de control intern să funcţioneze şi să nu devină o piedică el trebuie dimensionat corect.
    Trebuiesc alocate posturi suplimentare pentru serviciile critice, cum ar fi achiziţiile publice, investiţii, control financiar preventiv, audit public intern şi altele.
    Nu se poate să vrei să derulezi un astfel de buget fără ca sectoarele care se ocupă de ele să fie corect dimensionate. Luăm drept exemplu Moineştiul, care are 5 oameni la achiziţii, iar Bacăul are 8 posturi. La urmărire investiţii Moineştiul are 8 posturi iar Bacăul are 10 posturi. Dacă respectăm dimesiunile (Bacăul este de 7 ori mai mare, iar la bugetul de dezvoltare poate şi mai mult), numărul de oameni necesari este cu mult mai mare.
    Eliberarea locurilor pe organigramă trebuie făcută prin externalizarea unor servicii care nu implică exercitarea funcţiei publice.
    Am în vedere externalizarea Direcţiei de salubrizare prin transformarea în societate comercială în subordinea Consiliului local sau regie autonomă, înființată cu acordul Guvernului.De exemplu la Cluj există o astfel de regie. La fel şi Bucureştiul are regii autonome. Regiile autonome au ca avantaj faptul că pot primi în administrare domeniul public şi privat fără licitaţie.
    XIII. PERSOANELE VÂRSTNICE

    Înființarea unor cabinete stomatologice pentru pensionari, cunoscut fiind faptul că procentul acoperit prin Casa de Asigurări pentru serviciile stomatologice acordate pensionarilor este unul foarte scăzut.
    Îmi asum să pastrez bonurile valorice acordate pensionarilor. Am convingerea că fără coruptie și cu mai mult bun simț în cheltuirea banului public, putem mări numărul beneficiarilor și crește cuantumul bonului valoric.
    Îngrijirea la domiciliu, în conditiile în care sute de pensionari se află în imposibilitatea de a se deplasa sau de a se îngriji singuri reprezintă un alt proiect pe care il doresc implementat în Bacău. Căminele de îngrijire a persoanelor vârstnice sunt foarte puține, dar avem o alternativă serioasă să asigurăm acest serviciu printr-un parteneriat extins între municipalitate și ONG-urile ce activează în zona serviciilor sociale și au o experiență importantă în acest domeniu. Nu trebuie să fie o rușine sau un blestem să înaintezi în vârstă, să îmbătrânești. Iar când vorbim despre cei care au ridicat acest oraș, ar trebui să o facem cu respectul cuvenit.
    XIV. DIASPORA BĂCĂUANĂ

    Îmi propun să folosesc la maxim acest potențial nefructificat, prin realizarea de parteneriate cu asociațiile băcăuanilor (românilor) din state membre ale UE, în special Italia și Regatul Unit, unde se regăsesc cele mai importante comunități de băcăuani. Dezvoltarea acestor parteneriate implică două direcții de acțiune: economic (încurajarea cooperării economice bilaterale și atragerea de investitori în Zona Metropolitană, inclusiv din antreprenorii băcăuani plecați peste hotare) și cultural (dezvoltarea și menținerea legăturilor spirituale cu orașul/județul natal, cu cei rămași acasă).

    Acestor promisiuni din Programul de guvernare locală li se adaugă mini-proiectul “Bacăul Mare”, prezentant de Cosmin Necula la Bruxelles.

  3. Un lucru bun pentru comunitate, însă realizat cu nerespectarea legii. Este important pentru bunul mers al societății ca, în primul rand decidenți sa respecte regulile. E adevărat ca ar trebui sa muncească mai mult. Soluții sunt.

  4. Aste este ca si cum ii ia foc unei familii casa si ii cazezi la tine in casa pentru ca asa este omeneste pana rezolva cumva situatia, numai ca nevasta zice ca trebuie sa instiintam asociatia de locatari… oricum Miclaus asta si Ghinghes nu stiu cum au ajuns consilieri….Sunt curios ce o sa zica alegatorii lor, asta daca ii mai intereseaza.

  5. Unde se va face creșa,actuala cresa19 sau în grădiniță 33. Amândoi sunt în incinta Rază de soare.Stiu acea sală de care vorbiți,se fac ședințe și serbări.

  6. Doar ca în acest caz nu zice nevasta, ci legea. Și pana la urma s-a constatat lipsa unui aviz, nu s-a opus nimeni. Așa scrie în articol. Primarul și ai lui trebuiau sa-și facă treaba pana la capăt. Au avut timp suficient. Din iulie se vorbește de preluarea acestor spații. Ele trebuie sa corespundă destinației pe care o au. Este vorba de îngrijirea unor copii mici, nu depozitare de cartofi. Haideți sa-i forțăm sa facă lucrurile corect de la bun început.

  7. Dar cu externalizarea pentru ingrijirea spatiilor verzi din Bacau tot TRANSPARENTA a fost??? Cum de a primit RUSU contractul?? Este in spatele lui Necula cel care i-a turnat pe Stavarache, Berca si Benea??

LĂSAȚI UN MESAJ