18 aprilie 2024
EconomieSavoarea preparatelor alimentare TCE 3 Brazi a ajuns in Bacau

Savoarea preparatelor alimentare TCE 3 Brazi a ajuns in Bacau

nemtenii au deschis un magazin in care vând, intre altele, sapte preparate din gama „Produse consacrate”, brânza scoapta, carne de vita Angus si pâine de Covasna

Grupul de firme TCE 3 Brazi, din judetul Neamt, a ajuns cu cel de al saselea magazin de produse alimentare de carne si lapte din reteaua proprie si in Bacau. Noua unitate a fost deschisa pe strada Stefan cel Mare si incadrata in sirul de magazine aflat vizavi de intrarea la Gepex Parc. „Surprinde prospetimea in fiecare zi” ii indeamna pe bacauani producatorii nemteni cu un slogan afisat chiar la intrare. Despre modul in care este sustinut sloganul, despre calitatea produselor si mai ales despre resursele puse in valoare pentru aceasta am aflat mai multe amanunte de la seful Departamentului comercial al Grupului, Ruxandra Laiu, si de la specialistul in marketing Vlad Cojocaru.

Pentru cine inca nu a aflat, sa spunem din capul locului: Grupul de firme TCE 3 Brazi, fondat de omul de afaceri Culita Tarâta, este o companie integrata prin nu mai putin de opt domenii de activitate: vegetal, cresterea animalelor, prelucrarea si comercializarea cerealelor si a produselor de origine animala, exploatarea si industrializarea lemnului, achizitia, conditionarea si depozitarea cerealelor si a plantelor tehnice, comercializarea de produse pentru protectia plantelor si turism. Nume precum al celui mai mare producator de strunguri carusel si al celui mai vechi fabricant de masini unelte din România, Umaro Roman, sau al forestierilor de la Petroforest ori al fabricantilor de mobila de la TC Cimpil Impex sunt deja de notorietate, dar apartin Grupului TCE 4 Brazi. Sau, cine nu a auzit de statiunea Durau, in care aceeasi companie administreaza Hotelul Bistrita, ori de Rezervatia Naturala Parcul National Ceahlau, unde Grupul are Cabana Dochia.



In continuare, insa, vom veni cu mai multe detalii doar despre divizia agro a TCE 3 Brazi si mai ales despre ceea ce produce compania in Abatorul si fabrica de procesare a carnii si in Centrul de procesare a laptelui – ambele din Zanesti. Pentru a afla de unde vin produsele vazute in galantarele magazinului din Bacau: apetisantii cârnaciori afumati, delicioasele sunculite si muschiuleti, savurosul ciolan presat ori delicatii cremwursti, dar si carnea proaspata si feluritele sortimente de brânzeturi si iaurturi.

[wonderplugin_gallery id=”621″]

Divizia Agro: productie si procesare

TCE 3 Brazi a abordat domeniul agricol la modul integrativ al productiei. Ce creste si se recolteaza pe intinsele platouri agricole de la Zanesti, circa 1.500 ha, dar si in ferma de porci de la Basta, in fermele de vaci de lapte sau de carne, ori in saivanele de oi si capre apartin societatilor Agricola Prod, Boviselect si Agrosuind Com din Grup. Acestea sunt sustinute de un siloz de 18.000 mc si de Fabrica de nutreturi concentrate, cu o capacitate de granulare de 12 tone/ora, de Centrul Semtest, singurul centru de reproductie a animalelor din estul României, de un abator si de fabricile de procesare a carnii si laptelui.

Cele din urma livreaza zilnic magazinelor din retea produse proaspete.

Carne de la rase de animale de elita

Abatorul celor de la TCE 3 Brazi are o capacitate mijlocie. „Putem sacrifica acolo porci, vite si oi – spune Ruxandra Laiu. Sunt doar animalele pe care le crestem noi, nimic nu merge la export sau nu este importat. Animalele sunt hranite cu cereale din ferma si producem toata gama de furaje pentru orice categorie de animale. Toate rezervele sunt fara aditivi, dar este asigurata hrana suficienta si corecta animalelor si avem un spor mediu de crestere conform graficelor”. Porcii sacrificati, de exemplu, sunt din rasa de carne PIC, iar ferma de la Basta are o capacitate maxima de 23.000 – 25.000 de animale. Grupul dispune, insa, si de vita de carne si de lapte. Pentru lapte, rasa Holstein (supranumita si regina vacilor de lapte) este dominanta, dar pentru carne sunt crescute si celebrele vaci din rasa Angus, a caror carne egaleaza prin calitate orice produs din marile clasamente ale lumii. E drept, aceasta e ceva mai scumpa, dar face!

Brânza scoapta si „Produse consacrate”

Sapte dintre produsele si specialitatile de carne fabricate de TCE 3 Brazi au atestatul „Produs consacrat”, calitate validata de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Acestea sunt salamul Torpedo, jambonul afumat fara os, muschiul file afumat, crenwurstii de vita in membrana naturala, parizerul din carne de vita, cabanosul si ciolanul presat afumat. „Sunt produse naturale, fara adititivi, fabricate conform retetelor traditionale in stil industrial. Produsele sunt afumate la foc de lemne, nu in celule electrice sau cu gaz” – am aflat de la specialistii Grupului.
In schimb, carnea proaspata provine direct din abator. Livrarea in magazin se face pe carcasa de porc, de vita sau de oaie. Se transeaza imediat in locuri special amenajate, iar marfa nu ramâne mai mult de 48 de ore in galantar.

Lactatele sunt pregatite in Centrul de prelucrare de la Zanesti, cu o capacitate de numai 5.000 de litri in opt ore, desi in ferme se obtin circa 10.000 l de lapte zilnic. Astfel, produsele sunt permanent livrate proaspete. In magazin poti gasi si brânza scoapta, o raritate pe piata, adica brânza traditionala, pe care de obicei o gasesti facuta numai in casa. Alaturi de ea stau si cascavalul Dalia – cremos, care nu se usuca, nu este gumos, chefirul, iaurtul dietetic, Sana, brânza grasa sau dietetica, urda si casul de oaie sau smântâna, iar de acum se va aduce si lapte proaspat.

Ferma din Zanesti (Neamt) a companiei TCE 3 Brazi
Ferma din Zanesti (Neamt) a companiei TCE 3 Brazi

„Totul este numai din lapte proaspat. De altfel, din luna iulie, conform legii care va intra in vigoare, toti producatorii trebuie sa treaca pe etichetele produselor lactate concentratia de lapte praf. Noi nu avem produse cu lapte praf. Laptele e degresat de noi numai pentru produsele care trebuie sa aiba un procent mai mic de grasimi. si, periodic facem degustari in magazin, pentru clienti. Si tot in magazin vom vinde si pâine de Covasna, care e de o calitate recunoscuta.”
Ruxandra Laiu, sefa Departamentului comercial al TCE 3 Brazi

Petru Done

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri