20 aprilie 2024
ActualitateSatenii din Mâgla sterg urmele potopului

Satenii din Mâgla sterg urmele potopului

Satenii din Mâgla, comuna Negri, incearca sa revina la viata normala, dupa inundatiile care au lovit localitatea in cursul zilei de luni. Atunci, pâraiele Mora si Mâgla s-au umflat din cauza ploilor si s-au revarsat cu furie asupra caselor si culturilor agricole. Jandarmii si pompierii au evacuat zeci de persoane cu ajutorul barcilor pneumatice. Ieri, pâraiele au revenit in albii, iar oamenii s-au intors la casele lor, sa inlature urmele potopului. “Sunt in functiune trei motopompe ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta si o pompa de la Apele Române, cu care evacuam apa din zonele mai joase ale satului. Sunt in sat si reprezentantii Directiei de Sanatate Publica, sa vada daca mai sunt bune cele 20 de fântâni in care a intrat apa din inundatii. O anexa a cazut cu totul, iar doua case din paianta au fost subrezite si nu mai pot fi locuite, fiindca exista riscul sa se prabuseasca oricând. Pentru persoanele care locuiau acolo s-au gasit solutii de a fi mutate in alta parte, la rude sau, eventual, intr-un modul special pe care speram sa il obtinem de la Prefectura”, a spus viceprimarul din Negri, Danut Patriche, a carui casa a fost de asemenea afectata. O alta mare problema a localnicilor este ca apa balteste inca si a afectat peste 200 de hectare de culturi agricole. O echipa de control de la Prefectura se afla ieri la Mâgla pentru evaluarea pagubelor produse de inundatii.

Spartura in dig pentru scurgerea apei

Administratia Bazinala de Apa (ABA) Siret a luat, luni, primele masuri in zona Mâgla-Negri, grav afectata de ploile de duminica si revarsarea pârâului Mora. La fata locului s-a deplasat o echipa a Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) Bacau, impreuna cu directorul Eugen Spataru, care a evaluat situatia si a stabilit masurile de interventie. Ajutata de un buldoexcavator si o autospeciala multifunctionala dotata cu motopompa pentru apa si noroi, echipa a limitat si a dirijat apa revarsata din pârâu in afara zonei locuite. S-au executat diguri de dirijare din saci de rafie umpluti cu material local. “De asemenea, in cadrul Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta s-a propus masura realizarii unei deschideri in digul de pe malul stâng al Siretului, in vederea descarcarii gravitationale a apei acumulate in spatele digului spre râu, arata Emil Vamanu, directorul ABA Siret. Aceasta masura a fost aprobata de catre Comitetul Ministerial pentru Situatii de Urgenta.” Au participat, la actiune, reprezentantii SGA, IJSU Bacau si Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta Negri. ABA Siret va monitoriza si in zilele urmatoare evolutia fenomenelor “punând accent deosebit pe protejarea populatiei si gospodariilor riverane.”



Silvia Patrascanu

Ovidiu Pauliuc

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri