19 aprilie 2024
CulturăSarbatori de iarna pe corzi de vioara

- micutii virtuozi de la Colegiul National de Arta "George Apostu" pregatiti de profesoara Viola Cel-Mare au incântat audienta cu talentul lor

Sarbatori de iarna pe corzi de vioara

Cei obisnuiti cu salile de concerte stiu ca trilul diafan al unei viori nu tine doar de maiestria lutierului care i-a dat viata, ci si de talentul instrumentistului care o mânuieste.

Iar acest talent se cladeste in zeci de ani de studiu in care, de cele mai multe ori, sudoarea se impleteste cu lacrimile si scrâsnetul dintilor. Una dintre aceste pepiniere de talente si-a dat masura talentului sau in fata publicului adunat in seara zilei de marti, 6 decembrie, in sala de festivitati “Petre Barbuta” a Colegiului National de Arta “George Apostu”.

Acolo, tinerii violonisti pregatiti de profesoara Viola Cel-Mare au performat intr-un recital de Craciun devenit de-acum o traditie in programul lor de pregatire. Rând pe rând, au urcat pe scena Theodor Danila, Raluca Movila, Beatrice Condrea, Bianca Manole, Ramina Tanase, Bianca Condrea, Maria Maftei, Francesca Ferent, Brândusa Luca si Cristian Husanu.



Cel din urma este deja un obisnuit al concursurilor si olimpiadelor nationale de profil, unde a reprezentat cu succes scoala bacauana de muzica. Armoniile compuse de Mazas, Fiorillo, Haendel, Dancla, Paganini sau de Sarasate, interpretate cu pasiune si emotie de micutii virtuozi, au fost rasplatite cu aplauze si “Bravo!”-uri sonore ale unei audiente la fel de emotionata.

“Oriunde vor alege sa mearga pe drumul vietii, fie ca vor continua cariera muzicala sau vor alege sa devina matematicieni ori medici, elevii mei vor duce cu ei un bagaj de cunostinte care le va innobila sufletul” a marturisit prof. Viola Cel-Mare in fata publicului la sfârsitul recitalului. Finalul a fost unul al darurilor de Mos Nicolae si al multumirilor.

A ramas ca un ecou promisiunea ca, intr-un viitor nu prea indepartat, numele unora dintre cei mentionati mai sus se vor regasi pe afisele salilor de concerte din tara si din lume.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri