Santaj sau despagubire rezonabila?

0


Am luat act din practica judiciara a cabinetului nostru de faptul ca, uneori, comportamentul absolut moral si legal al unei persoane poate conduce, in anumite imprejurari certe, la atragerea raspunderii sale civile sau, mai grav, chiar penale.

Mai exact sunt situatii in care consumatorul care a achizitionat un produs expirat, alterat sau defect, in functie de natura sa, se angajeaza intr-o negociere privata cu reprezentantii comerciantului si spera ca astfel sa obtina o binemeritata despagubire iar la final ajunge sa fie invinuit ca l-a santajat pe comerciant.

Aceste situatii sunt de cele mai multe ori rezultatul ignorarii, in mod liber sau fortat de imprejurari, de catre persoana in cauza a unor „detalii procedurale”, astfel incât partea adversa poate exploata o situatie care initial ii era total defavorabila pentru a o transforma intr-un puternic argument al victimizarii sale si al transferului de responsabilitate catre cealalta persoana.

Este foarte important sa retineti faptul ca desi morala va trimite imediat in magazinul comerciantului pentru a-i cere explicatii si, desigur, despagubirea cuvenita, legea va opreste sa faceti acest lucru, trimitându-va la rândul sau, la institutiile publice cum ar fi, de exemplu, Oficiul pentru Protectia Consumatorului. Astfel, constatarea neregularitatii produsului achizitionat de catre dumneavoastra trebuie musai facuta de catre institutiile oficiale, in drept sa aplice si sanctiunile prevazute pentru astfel de cazuri.

Doar ulterior dumneavoastra va puteti adresa fara nicio teama comerciantului pentru despagubirea cuvenita, fiind recomandabil ca si acest demers sa-l faceti prin intermediul unui profesionist (avocat sau mediator) iar in cazul unui refuz din partea celui care trebuie sa va despagubeasca sa apelati la instantele de judecata. Nu uitati, de asemenea, sa nu predati in nicio imprejurare produsul neconform reprezentatilor comerciantului pentru ca astfel e posibil sa ramâneti fara proba de netagaduit a dreptatii dumneavoastra, punându-l astfel pe comerciantul incorect intr-o nemeritata pozitie avantajata.

Avocat Dan Nitu



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ