Cauta
„Sansa locuitorilor de pe Valea Zeletinului sunt fondurile europene”16/01/2012
vizualizari:1276

Interviu cu Petrica Mihaila, consilier judetean PDL -

- Cum catalogati anul 2011, din punct de vedere administrativ, si ce asteptari aveti de la 2012, in conditiile in care bugetul judetului urmeaza sa fie aprobat in curând de CJ Bacau?
2011 a fost un an foarte dificil datorita resurselor insuficiente de care dispune Consiliul Judetean raportat la nevoile obiective ale comunitatilor locale. Aceasta ar fi cauza principala, la care se adauga, din pacate, factori subiectivi cum ar fi politizarea excesiva a actului administrativ, lucru pe care l-am semnalat de câte ori a fost necesar in plenul CJ. Asa se face ca in bugetul anului 2011 al CJ, la capitolul "Sume prevazute pentru echilibrarea bugetelor locale", o comuna de 1600 locuitori - Itesti - a primit o suma de 3 ori mai mare decât o comuna de 12.000 de locuitori - Dofteana. Mi-as dori foarte mult ca bugetul pe anul 2012, elaborat de executivul CJ, sa tina seama de câteva criterii esentiale: populatie, cofinantarea unor proiecte aflate in derulare, situarea in zone defavorizate etc., si mai putin de apartenenta primarilor de comuna la un partid sau altul.

- Reprezentati o zona prin excelenta defavorizata a judetului, Valea Zeletinului. Care sunt perspectivele acestei zone vaduvite de un interes administrativ consistent din partea autoritatilor judetene?
- Intr-adevar, Valea Zeletinului (comunele: Colonesti, Rachitoasa, Motoseni, Glavanesti si Podu Turcului), la care se mai adauga si alte comune din estul judetului (de exemplu: Dealu Morii, Gaiceana, Huruiesti, Tatarasti, Corbasca, Pâncesti), reprezinta zona cea mai saraca a judetului. Acesta este motivul principal pentru care am sustinut, cu insistenta, inca din 2004, finantarea reabilitarii drumului judetean DJ 241 (Podu Turcului - Glavanesti - Motoseni - Rachitoasa - Colonesti). Obiectivul a fost finalizat in 2009. De aceea, subliniam faptul ca atunci când distribuim fonduri de la judet trebuie sa tinem seama si de acest criteriu: “saracia locala”.
Din pacate, in aceasta zona defavorizata intervine nefast, in multe comunitati, factorul subiectiv - politicul. Asa se face ca, desi sunt fonduri insuficiente, se fac si o sumedenie de cheltuieli nechibzuite. Sansa acestor comunitati a fost si inca mai este accesarea fondurilor europene. Prea putine comune au reusit sa atraga aceste fonduri, desi au avut aceasta posibilitate, si Consiliul Judetean a alocat fonduri importante in aceasta directie, cum este cazul comunelor Podu Turcului, Glavanesti, Motoseni, Tatarasti sau Huruiesti.
Avem, din fericire, si proiecte cu finantare europeana finalizate sau in derulare asa cum sunt la Corbasca, Dealu Morii, Gaicena, Colonesti. Referindu-ne, din nou, la bugetul judetului, repet, cofinantarea acestor proiecte trebuie sa reprezinte una din prioritatile CJ. Ce perspective are aceasta zona napastuita? O sa-mi permit sa repet ce-am spus si la dezbaterea privind strategia de dezvoltare a judetului: trebuie sa atragem fonduri europene atât pe investitii de infrastructura - drumuri, alimentari cu apa, canalizare -, dar si pentru crearea locurilor de munca prin sustinerea dezvoltarii fermelor mici si mijlocii (masura 112, 121 etc.). Personal, vreau ca in fiecare comuna din aceasta zona sa ajut cel putin un tânar sa acceseze masura 112. E vorba de o finantare nerambursabila de pâna la 40.000 de euro.

- V-ati implicat in lupta pentru mentinerea in functiune a Judecatoriei Podu Turcului, când existenta acesteia parea sortita esecului. Ce alte demersuri sustineti pentru ca bacauanii de pe Valea Zeletinului sa traiasca altfel decât pâna in prezent?
- Judecatoria Podu Turcului deserveste atât Valea Zeletinului, cât si comunele Dealu Morii, Gaiceana, Tatarasti, Corbasca, Stanisesti, Vultureni, Oncesti si Huruiesti. In momentul in care a aparut pericolul desfiintarii acestei institutii am elaborat, impreuna cu toti cei 12 primari din zona, un memoriu pe care l-am inaintat Prefecturii Bacau, Ministerului Justitiei, Presedintelui Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor - deputatul Daniel Buda - si am avut o interventie in plenul sedintei CDJ a PDL Bacau, la care a participat si premierul Emil Boc. Dumnealui si-a notat aceasta problema, cu argumentele prezentate de mine si, spre cinstea sa, a rezolvat-o. Tin sa multumesc pe aceasta cale celor 12 primari care au inteles importanta demersului, trecând peste orice orgoliu de natura politica. Mentionez, de asemenea, ca potentialul zonei - mai ales viticol si pomicol - trebuie revalorificat. Valea Zeletinului are un potential enorm in acest sens. Printre obiectivele de maxima importanta se mai numara sanatatea - sustinerea Spitalului Podu Turcului -, dar si invatamântul, in speta implementarea reformei educationale la Liceul din Podu Turcului. Printre proiectele pe care le sustin se mai numara si piata de gros pentru cultivatorii de legume de la Racaciuni.

- Sunteti membru in comisia de sanatate din cadrul CJ Bacau. Care sunt perspectivele acestui domeniu vital pentru judetul Bacau? Dar perspectivele sanatatii in zonele defavorizate din judet, unde posibilii pacienti nu dispun de resurse materiale iesite din comun?
- Sanatatea trebuie sa reprezinte prioritatea nr. 1 a CJ, in opinia mea. De altfel, CJ Bacau a locat sume importante in acest domeniu, iar Comisia de Sanatate a CJ pe care o prezidez a sprijinit de fiecare data aceste demersuri. Din fericire, si Ministerul Sanatatii a ajutat SJU Bacau alocând 5 miliarde pentru achizitionarea computerului tomograf, suma la care s-au mai adaugat 5 miliarde alocate de CJ. Trebuie accelerata finalizarea reabilitarii Maternitatii si a sectiei de Cobalto-Terapie. Sigur, finantarea reprezinta problema principala si, de aceea, acum - mai mult ca oricând - cheltuielile trebuie facute cu mare chibzuinta si intr-o ordine foarte exacta a prioritatilor. Asiguram, de exemplu, mai intâi necesarul de medicamente, instrumentar si aparatura medicala si, apoi, daca ne mai ramâne ceva, mai facem fatade, mai schimbam gresia sau faianta din unitatile medicale.
In zonele defavorizate functionarea spitalelor este cu atât mai importanta, cu cât oamenii n-au posibilitati sa mearga la alte spitale din lipsa banilor. Fie ca ne referim la Buhusi sau Podu Turcului, situatia este aceeasi. Cunosc cazuri de pacienti care, internati la Spitalul Podu Turcului, au semnat pe proprie raspundere ca prefera sa ramâna acolo, desi aveau trimitere pentru Bacau. Coplata, in aceste zone, e imposibila.
De aceea trebuie sa gândim, impreuna cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si Directia de Sanatate Publica Bacau, solutii pentru ca aceste spitale sa functioneze. Daca este sa ma refer la Spitalul Podu Turcului, care deserveste cea mai saraca zona a judetului, avem sansa extraordinara ca ofera, dupa privatizarea sa, conditii exceptionale pentru pacienti, este dotat cu aparatura ultramoderna si deservit de personal pe masura. Fiind totusi un spital de utilitate publica nu putem lasa totul in seama investitorului si, de aceea, impreuna cu conducerea spitalului, am avut in 2011 mai multe intâlniri cu CJAS pentru a asigura o limita de avarie a functionarii acestui obiectiv, repet, vital pentru zona cea mai saraca a judetului.
Voi initia la inceputul acestui an o intâlnire, la Podu Turcului, cu toti cei 12 primari, cu conducerea spitalului, cu reprezentanti ai CJAS si DSP Bacau pentru ca impreuna sa gasim solutii pentru a evita situatia din 2011. Acelasi lucru trebuie facut si la Buhusi, Comanesti sau Moinesti.

- Educatia reprezinta un punct sensibil pe agenda administrativa a Bacaului, mai ales daca ne gândim ca zona pe care o reprezentati a avut parte de un imens scandal de coruptie in 2010 - Bacalaureatul de pomina de la Grupul Scolar “Al. Vlahuta”. Care sunt proiectele din sfera invatamântului pe care le sustineti si cum credeti ca se va putea reabilita unitatea scolara din Podu Turcului in urma scandalului de acum aproape 2 ani?
- In primul rând, o abordare categoric diferita de cea care a fost in ultimii ani, pâna in 2010, la Liceul din Podu Turcului. Trebuie ca toata lumea sa inteleaga ca nu trimitem copiii la scoala doar ca sa obtina un carton ci, in primul rând, ca sa se instruiasca, sa-si poata crea un viitor.
Pentru aceasta este nevoie de un efort conjugat al cadrelor didactice, al copiilor si parintilor si inclusiv al factorului politic decident pentru ca lucrurile sa intre in normal si la Liceul Podu Turcului. Pe de alta parte, cine este pasionat de bogatie trebuie sa-si caute alta cariera decât cea in invatamânt. Liceul Podu Turcului devenise o fabrica de diplome, un loc in care viitorul copiilor a fost sacrificat pe altarul traficantilor de diplome. Din punctul meu de vedere, voi sprijini cu tot ce-mi sta in putinta aceasta reforma astfel incât sa oferim si copiilor din cea mai saraca zona a judetului sansa la educatie si sa redam institutiei stralucirea de alta data. Am trimis, de exemplu, un memoriu semnat de mai multi parinti din PoduTurcului catre Ministerul Educatie in care aratam necesitatea repunerii in functiune a Scolii Generale Nr. 1, dezafectata in mod ciudat de fosta conducere, lucru care a dus la functionarea in conditii inacceptabile a procesului de invatamânt, in incaperi improprii, in ultimii 3 ani.
Am avut si o discutie cu ministrul Funeriu, voi reveni din nou cu alte memorii, astfel incât macar inceputul anului scolar 2012-2013 sa ne gaseasca cu Scoala Generala Nr. 1 in stare de functionare. Mai este necesara alocarea macar a unui microbus, demers pe care il voi sprijini in continuare. M-am implicat, la solicitarea comunitatii, si in comuna Sascut pe probleme de invatamânt. Acolo ramâne, se pare, o problema la Scoala Generala Sascut, pentru care voi solicita ISJ Bacau verificari foarte serioase. In afara verdictului instantelor, cred totusi ca trebuie sa tinem cont de opinia parintilor si a cadrelor didactice. Subiectul este de interes daca ar fi sa observ si materialul publicat de cotidianul dumneavoastra, care a suscitat peste o suta de comentarii (n.r. - “Epurare politica la conducerea scolii din Sascut”). Ma voi deplasa, din nou, la inceputul acestui an la Sascut si voi sta de vorba atât cu copii si parinti, cât si cu cadre didactice dupa care voi avea o discutie cu conducerea ISJ Bacau.

- Se vorbeste, foarte mult, in mediul administrativ de fondurile europene precum si de infrastructura rutiera deficitara de care dispune judetul Bacau si România. Ce lipseste drumurilor din judet pentru a fi bune si care e pretul pe care trebuie sa-l platim pentru a avea drumuri de calitate?
- Infrastructura in judetul Bacau este inca deficitara. Avem, totusi, drumuri reabilitate inclusiv pe fonduri europene si as putea da doua exemple chiar din zona de est a judetului: DJ 241 Podu Turcului - Glavanesti - Motoseni - Rachitoasa - Colonesti (finalizat in 2009) si DJ 252 Buhoci - Gaiceana - Huruiesti (investitie in derulare). Avem si drumuri judetene transferate comunitatilor locale care, exasperate, si-au asumat raspunderea ca vor reabilita unele tronsoane de drum cu forte proprii (de exemplu comuna Urechesti care a preluat DJ 119, pe tronsonul Cornatel - Lunca Dochiei). Pentru drumurile judetene ramase nereparate, cred ca trebuie intocmita o lista a prioritatilor pe criterii obiective si nu politice. In acest sens, cred ca drumul judetean Tatarasti - Corbasca - Pâncesti ar trebui sa fie o prioritate pentru Consiliul Judetean, alaturi de Gura Vaii - Racaciuni, Moinesti - Zemes, Vultureni - Stanisesti, dar si altele. M-am implicat si in zona drumurilor comunale, unde am sustinut proiectele depuse in cadrul Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii pe comuna Podu Turcului (Drumul Comunal 45 Sârbi), comuna Rachitoasa (DC Dumbrava - Oprisesti), comuna Glavanesti (DC Frumuselu - Muncelu), comuna Urechesti (DC Urechesti - Slobozia), comuna Corbasca (drumurile comunale din localitatile Bacioi, Rogoaza, Marvila, Corbasca si Vâlcele). Licitatia se va relua la inceputul acestui an si speram ca pâna la sfârsitul anului sa finalizam o buna parte a investitiilor.
Lucian Bogdanel





Scrie un comentariu
Daca nu comentezi la subiect sau bati campii te sterg de nu te vezi!

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
crina
#50 : 02/03/2012, 09:43
singura sansa a locuitorilor de pe valea zeletinului e sa alungam personaje de genul lui petrica muhaila,patrascanu hotomanu,sachelaru paliu',costache tom degetel,nenea hot de sma-uri...si toata gasca lor de distrusi.
anonim
#49 : 15/02/2012, 15:41
da domnilor acest domn chiar se implica pentru zona PODU TURCULUI mai ales pentru spitalul polimed de care avem nevoie cu toti.da este bine ca se gindeste si la noi cineva . este foarte bun proiectul.
PENTRU CATA
#48 : 15/02/2012, 12:57
NU TI-E RUSINE SA-TI BARFESTI NASUL, TI-A TINUT LUMANARILE!
banel
#47 : 15/02/2012, 11:02
nu mai vorbiti despre toti oamenii de nimic gen sachelaru,acum ia murit unghiul(dumnezeu sa il ierte),cu cine o sa ma boxeze?sau iese iar cu pistolul de strada?
pentru cata
#46 : 15/02/2012, 08:53
A-ti gresit omul . Nu bag capul in nisip asa usor . Aveti stres cu mine pe viitor . Eu va urez BAFTA in continuare. Scapa cine poate.
cata
#45 : 14/02/2012, 12:32
pt sachelaru care a furat bani pulblici cumparand pubele,a furat roti si oglinzi pe la iasi,a furat capacele si prelata de pe masina lui eugen popa,a bagat-o in puscarie pe rita,a furat grinzile de la sala de sport si le-a pus la propria discoteca,s-a convertit dintr-un dusman a hotului de patrascanu ,in sluga lui,la fel si cu tufa...si alti...si totul pentru ce?pt un ciolan de ros.nu tu ai scos-o peste tot pe iacobeasca sperand ca te pune viceprimar sau consilier personal.chiar nu iti e rusine barbarule care ai lovit si jignit pe toata lumea.vezi ca terenul pe care ai construit e ocupat abuziv,asa ca baga capul in nisip hotule care ai condamnare pt ca spargeai magazinele oamenilor.
M.A.I.
#44 : 13/02/2012, 20:57
PT CARACATITA: CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTUL DE GRIJA ALTUIA! IN CE IL PRIVESTE PE SEFU, PUPATI BAIETI CA AVETI UNDE ESTE DESTUL DE MARE!
CETATEANUL
#43 : 12/02/2012, 18:53
Adevarat ce spune "SINGUR"dar tocmai el nu are curajul sa se prezinte dar stiti de ce ,deorece mizeria din comuna Podu Turcului ,sau ca localitatea este o cocina de porci ,incepand cu Primaria si pana la ultima casa ,ii apartine in mare masura iar HOTUL striga hotii-este unul din cei mai corupti oameni din comuna Podu Turcului,este garda de corp a d-nei Iacobescu -atat la furatul banului public cat si la diversiunile ce se creeaza in comunitate ,este evazioniztul la vedere protejat de comandantul politiei ,este turnatorul sef la DNA ,DICOT,SIPI(cu aliatul sau de la padure promovat de dl.Mihaila ).Nu va lasati pacalti de acest "SINGUR"iar voi cei din structurile M.A.I.aveti mare grija cum va faceti datoria pt.ca "varul"ministrului de interne ,locuieste in Podu turcului .
gigi
#42 : 12/02/2012, 10:47
olimpio,dai din casa!?vb noi mai tarziu
SINGUR
#41 : 12/02/2012, 10:28
Pentru toti cei care va plangeti, poate pe buna dreptate, am o intrebare,aveti curajul sa spuneti lucrurilor pe nume in fata, sa iesiti in masa la sedintele de Consiliu si sa va sustineti punctele de vedere, sa va impuneti cu vehementa in fata celor care va inseala? Va raspund eu. NU! Sunteti lasi, delasatori, fricosi, manipulati, puncte slabe de care au profitat fostii, actualii si de care vor profita si viitorii conducatori ai nostrii- in cazul nostru primarii, viceprimarii. Cati dintre voi ati avut curajul sa-i spuneti in fata lui Tilibasa de neregulile pe care le-a comis in cei opt ani de primarie? V-a aruncat praf in ochi cu parcul din localitate, in care au zacut balariile toata vara, a pietruit drumuri, la suprapret, piatra pe care a spalat-o ploaia si pe care nu o mai poate nimeni contola etc. La Podu Turcului nu este apa de o saptamana, nimeni nu zice nimic, nimeni nu s-a dus la primarita sa-i impuna acest lucru , sa raspunda pentru situatia creata, deoarece au inghetat instalatiile facute de Spulber pe miliardele noastre, iar cei de la ape stau beti in permanenta fara sa le pese de cineva. Ati iesit in masa in fata primariei, sa cereti explicatii pentru banii cheltuiti de d-na primar, din buzunarele vostre? Apa nu este, zapada este cat casa pe marginea drumului, piata nu este deszapezita, in schimb avem, gratie consilierilor nostri, strada dr. IACOBESCU.BRAVO NOUA SI ALESILOR NOSTRI! Nu scapati prilejul de a barfi pe la colturi, de a scie pe internet, totul din rautate si ura sa nu cumva sa fure unul mai mult decat altul, deorece fara nicio exceptie TOTI FURATI! Puse cap la cap toate aceste lucruri, rezulta adevarul dur ca nu ati facut nimic din care sa se vada ceva in loc. Podu Turcului. V-ati batut joc de banul nostru, iar localitatea este o cocina de porci din toate punctele de vedere incepand cu PRIMARIA si terminand cu ultima casa.
olimpia
#40 : 11/02/2012, 21:10
raspuns amuzatului
ai dreptate,tilibasa a accesat trei,nu doua proiecte europene,dar pentru familia lui.pentru comuna Glavanesti n-a facut niciun proiect.interesul sau este doar sa se imbogateasca ,iar restul oamenilor sa ramana saraci,eventual sclavi pe mosia sa pe care sa-i cumpere cu un kil' de zahar la alegeri.asta-i adevarul asa incat aveti grija ce faceti in iunie.si asa s-a laudat in sedinta de consiliu ca baga un miliard in campanie,are de unde ca abia i-a dat 4 miliarde lui avornicitei si lui spulber.
dan
#39 : 07/02/2012, 15:31
domnul moraru,se scrie vedeti-va,nu vedetiva,dar...nimic surprinzator daca e venit din partea ta.adevarul ca ai scos si un rezultat bun in 2008,83 de voturi parca,mdaaa...esti tare.cat despre guvernarea iacobescu-gelibo-avornicitei...sunteti penibili.prin primaria aia se perinda toata ziua gica balan-sachelaru-patrascanu...,,hotomanii''intr-un cuvant.nu voi ati scos-o primarita?nu aveti pic de rusine,de ce nu scrieti despre cele 13 miliarde furate de patrascanu in urma contractelor falsificate?de ce nu scrieti despre cele 600 de milioane insusite de sachelaru pt ca a adus cateva cosuri de gunoi?parca sachelaru are fabrica de pubele...sunteti gunoaie,la munca tata...
adi moraru
#38 : 07/02/2012, 12:00
va multumesc,ca-mi faceti campanie,dar nu-i necesar,nu candidez la motoseni,rotarie si s-ar putea nici la glavanesti...........asa ca vedetiva de treba si nu mai folositi numele altora.
TRISTUL
#37 : 05/02/2012, 20:23
Daca tot esti tu amuzant i-a spune aici ce proiecte terminate si depuse la APDRP are guvernarea IACOBESCU-AVORNICITEI-GELIBO . Sa fie depuse ca asta se poate verifica . Nu mai bagati gogosi ca v-am vazut si pe voi cum i-am vazut si pe cei din-aintea voastra . Sunteti daca nu mai hoti , macar ca ei.
Anonymous
#36 : 05/02/2012, 18:39
ÂSTA-I DUS CU VACA.
amuzatul
#35 : 05/02/2012, 14:47
hai ca sunteti cu vaca rau de tot,sa va lamuresc putin.drumul de la rotarie s-a facut la 53% din valoarea lui,in speta vreo 9,5 miliarde cu tot cu tva.la licitatie au fost 7 firme,inclusiv firma lui umbrarescu.care a licitat un pret dublu.iar banii sunt veniti pe masura 577,fonduri prin consilul judetean si nu de la pdl cum zice domnul adi moraru sau de la deputatul banu.cat despre fonduri europene,habar nu aveti pe ce lume traiti,absolut toate primariile din zona,inclusiv podu turcului,au peste 10 proiecte ce ar trebui implementate cu fonduri europene,dar din pacate guvernul romaniei(pdl-unpr-udmr)nu sunt in stare sa asigure cofinantarea pentru aceste proiecte.se realizeaza cam unul pe an,si cum in judet sunt 91 de primarii,inseamna ca mai e de asteptat.apropo,tot vorbiti de fonduri europene atat de usor,cati dintre voi ati fost in stare sa acceseze vreunul?uite ca tilibasa a reusit sa acceseze doua,dar voi...sunteti lesinati de foame si abia asteptati sa ajungeti la ciolan,la munca cu voi...nu la cersit voturi mai distrusilor.
sinistratu'
#34 : 05/02/2012, 11:30
Geliiibooooo in MM bagaaaa masina la dezapezit!!!!
pleasca
#33 : 04/02/2012, 14:10
esti total pe dinafara dom consilier pdl,la glavanesti eu sunt seful comisiei economice,dar s-au dat multi mai multi bani in doua mandate................
cosilier local PDL GLAVANESTI
#32 : 04/02/2012, 13:47
Mariane ,contacateaza-ma esti un adevarat cetatean,mirosi foarte bine zornaitul argintilor ,stii lucruri pe care multi cetaeni din Glavanesti le stie ,dar nu au curaj,aceeeiasi situatie ca la noi este si la motoseni ,cu o singura diferenta ca la Motoseni sumele alocate membrilor din ccaracatita sunt de aproximativ 40 miliarde lei vechi in ultimii doi ani la care se adauga drumul de la Rotarie in valoare de 15,5 miliarde bani adusi de la Guvernul Boc de catre deputatul Banu (PDL)si tot la caracatita USL s-au dus .Sa vina DNA si la PDL si la psd+pnl .
marian
#31 : 02/02/2012, 19:48
Bai Tilibasa s-a inventat asfaltu . In 8 ani i-ai dat lu Avornicitei 20 miliarde pentru pietruiri . La 2,5 miliarde km de asfalt iese 8 km ce ai fi putut sa asfaltezi . Aaaaaaaaa!!!!! Avornicitei nu asfalteaza. Si nici nu se poate fura ca la pietruiri nu ? O masina de piatra e 6 milioane . Asta inseamna ca trebuie sa aduca 600 de masini de piatra!!!!!!!!! Pai la Motoseni cand mai apuca sa care , ca trebuie sigur si pe acolo sa pietruiasca ceva. HOTILOR !!
ganea
#30 : 02/02/2012, 15:27
Sunt consilier PNL in CL Glavanesti.Votam tot timpul cum ne spune Tilibasa ca altfel ne da afara;acum i-a dat Benea vreo 5,5 miliarde si imediat i-a si impartit(marti 31.01.2012):3,6 miliarde lui Gigel Avornicitei si restul lui Dan Spulber.Pentru comuna nu stiu daca a mai ramas mare lucru.Se mai lauda c-au adus bani,au adus pentru ei CARACATITA.Mai spune ca Mihaila n-are una alta,in schimb Mihaila ne-a facut drumul care trece prin mijlocul satului ca altceva nu mai vad in Glavanesti.Jos Caracatita,sa vina DNA-ul si la Glavanesti!
mihai
#29 : 02/02/2012, 12:10
Il cunosc pe asa zisul consilier judetean.E vai de capul lui!!!Considerati ca un om care nu are nici macar familie nu e un bun gospodar!Ce a facut acest om toata viata lui? nimic!!!
marian
#28 : 02/02/2012, 08:31
Apropo de cei 300 de milioane . Banii judetului sunt impartiti de Benea(prietenul lu Avornicitei) . De 8 ani e presedintele consiliului judetean si an de an i-si bate joc de Podu Turcului .Daca tot sunteti asa de patrioti locali de ce nu l-ati convins sa dea niste bani la Podu ? Pentru ca nu ii luati voi , de aia . I-ar fi luat Patrascanu ptr. ca sunt conturile blocate si are el de luat niste bani .Voi va bateti pe cascaval si noi suferim .Inca o data a-ti dovedit ca nu va intereseaza comuna ci doar banii .Voua va place cum arata comuna dupa ce a-ti condus-o voi 4 ani?(Avornicitei , Gelibo ,Spulber). De fapt conduceti toata valea Zeletinului de aia se mai numeste si Valea Plangerii ca o falimentati voi nenorocitilor.
profesorul
#27 : 02/02/2012, 07:16
D-le Mihaila ,am citit acest interviu ,din intamplare navigand pe internet ,si mi s-a parut extraordinar titlul -"Sansa locuitorilor de pe Valea-Zeletinului sunt fondurile europene".Perfect adevarat dar accesarea de asemenea fonduri implica ca primariile sa aiba salariati competenti si cu disponibilitati reale pe abordarea de asemenea probleme iar alesii locali propusi de partidele politice sa reprezinte comunitatea in consiliile locale sa nu fie "marinetele "politicienilor ".De asta trebuie sa tineti cont si d-voastra ,in primul rand ,datorita faptului ca sunteti un altfel de politician,care respectati adevarul cu privire la cei multi si nu adevarul "patrascanu"sau "adevarul" clanului USL de pe valea noastra .Succes !!!!
cris
#26 : 01/02/2012, 14:53
incredibil ce se scrie aici,cei mai mari hoti gen patrascanu care a furat 1 milion de euro in timpul lui forcos,costache cu aia mica care are condamnare pt furt de bca si sachelaru si el cu o condamnare pentru complicitate la furt scriu tot felul de comentarii sun alte nume.rusinos,dar specific lor.care e problema ca baietii din,,caracatita se descurca,au creea locuri de munca si nu sunt niste pierde vara ca voi?de ce nu vrea nici o primarie sa lucreze cu patrascanu?va zic eu,pentru ca peste tot a facut numai golanii si a furat,..profesorul sachelaru are curaj sa vorbeasca,el care a plimbat-o pe iacobeasca sperand ca are un ciolan de ros,mai bine ar incerca sa termine facultatea pt care tacsu a facut hernie carand la iasi.de mihaila ce sa zic,se vede ce a facut pt podu turcului,anul asta am primit de la consiliul judetean 300 de milioane,in timp ce comunele invecinate au luat peste 8 miliarde,halal consilier judetean...
CAPCAUNUL
#25 : 29/01/2012, 15:49
Domnilor aveti mare dreptate, dar v-ati intrebat cu sprijinul cui fura aceasta CARACATITA care si-a intins tentaculele pe toata valea ZELETINULUI? In primul rand primarul, care este principalul ordonator de credite, dar nu singur, cu sprijinul functionarilor din cadrul primariei respective.In contractele incheiate trebuie sa semneze secretarul si contabilul, nu? De ce acesti fubctionari isi pun semnatura daca stiu ca nu este corect? De frica ? sau fac parte si ei de pe undeva din coada CARACATITEI? V-ati intrebat de unde au acesti oameni casute frumoase si masinute de lux dintr-un salar de bugetar? In al doilea rand ntervine politicul de la judet. Primarii au si ei oamenii lor puternici,cunoscuti CARACATITEI, CARACATITA care finanteaza acesti oameni politici cu influenta pe la POLITIE, CURTE DE CONTURI, ETC. Ce masuri a luat CURTEA DE CONTURI la GLAVANESTI, PODU TURCULUI, RACHITOASA SI MOTOSENI? NICI UNA! Atunci cine vreti sa mai faca dreptate? POATE DUMNEZEU!
zorila
#24 : 28/01/2012, 08:20
Are dreptate ,cetateanul din Chicirea si va rugam ,din tot sufletul,d-le consilier judetean,sa va implicati si in sustinera noastra,a celor din comuna Rachitoasa,unde caracatita de la Podu Turcului,(SLULBER+AVORNICITEI+GELIBO)a prosperat impreuna cu primarul Ivanciu,dar noi am ramas in mizerie (fara apa ,canal,asfalt.S-au finantat asa zisele pietruiri de drumuri (beneficiari(primarul si constructorul),baza sportiva(beneficiar primarul si constructorul).Constructorul este membru al cracatitei cu care va luptati d-le Mihaila .Ajutati-ne !!!Va sustinem in campania de la viitoarele alegeri judetene si parlamentare ,dar sa nu bateti niciodata palma cu "caracatita "de la podu turcului .
lia
#23 : 26/01/2012, 21:21
Felicitari d-lui Mihaila care s-a implicat in a ne deschide ochii asupra celor ce se intampla pe Valea Zeletinului.Sa ne aveti in vedere si pe cei de la Huruiesti ca aici caracatita Zabrauteanu isi are tentaculele bine intinse.Nimic nu s-a facut ,nici un proiect nu au accesat ,dar a stiut sa-si angajeze toate neamurile,iar consilieri si-a pus numai analfabeti.Stiti de ce?....Poate v-a rasari si soarele in comuna noastra.
chicirea
#22 : 26/01/2012, 10:06
Va rugam frumos sa ne aveti in vedere si pe noi cei din Motoseni . Caracatita sta bine tare in comuna . Avornicitei si cu Galita patroneaza comuna de ceva vreme. Vrem si noi strictul necesar in comuna : apa , canal , asfalt . Nu se finanteaza decat balastari. Vom fi iobagi la boier.Are Avornicitei aproape un sfert din pamantul comunei.Vai de copilasii nostri .Vor fi vanati ca fazanii daca calca pe mosia boierului . JOS GALITA si tot clanul lui.
geliboaica
#21 : 24/01/2012, 14:30
bravo,sotul meu iubit,gura adevar graeste,falimentul este puti spus,ma mir ca,organele statului nu si fac datoria cu acesti hoti ordinari,dar decarteaza la stavarache,dan spulber,avornicitei la banu si benea,gelibo si patrascanu merg pe cont propriu si mihaila este incomod pentru ca le spune sa lase banul public in pace,banii sunt transpartinici,nu au culoare politica,trezitiva si votativa oameni care vor sa faca ceva pentru comunitate.
gelibo
#20 : 24/01/2012, 07:01
Hopa!...s-a trezit caracatita.dupa ce si-a pus director la liceu gasca (gelibo,spulber fazan gigel avor,tilibasa tracto et comp)il pun acum sa improaste pe internet. patrascanu e un hot la fel ca ei:el a furat cu forcos caracatita (gelibo,spulber fazan,gigel avor)a dus Primaria in faliment cu iacobeasca.Ce putea sa faca Mihaila atata timp cat gelibo era si este(doar pana la alegeri)administratorul public al primariei Podu Turcului?
Speriati de cutremurul de la toamna incearca o diversiune ieftina cu minore de care tocmai ei se fac vinovati si o pretinsa prietenie a lui Mihaila cu unul din ei ca poate prinde la multi,dar nu prosti asacum se spera caracatita.Nu l-am vazut pe Mihaila cat a lucrat in Podu Turcului (vreo 15 ani)macar o data in anturajul lui Patrasacanu.
Baieti asteptati nu fiti invidiosi pe Topa ca urmati si voi!
umbrarescu
#19 : 23/01/2012, 10:11
ma minunez cata demagogie exista,ce a facut mihaila in afara de intrigi,comploturi si de hartuit minore?de ce nu s-a implicat mihaila sa scoata la iveala cele 13 miliarde furate de patrascanu dupa inundatii?va spun eu de ce,pentru ca e in aceeasi oala cu patrscanu,sachelaru,costache...cei mai mari hoti si parveniti din toata valea zeletinului.
danke
#18 : 20/01/2012, 20:17
La Glavanesti daca mergeti cu Tilibasa nu luati 200 de voturi.Ne-am saturat de tractoristul dictator care are 3 proiecte europene pentru familia lui si la primarie 0.Auzisem ceva de Ionut Neagu de la banca, sa stiti ca ar fi o varianta buna,insa oamenii curati evita mocirla.
xxl
#17 : 19/01/2012, 23:01
mult succes dar cand il ciuruiti pe javra de Baaanu...
xxl
#16 : 19/01/2012, 22:50
Mult succes daca va-ti hotarat sa candidati la un post;uninominal;,va fi greu dar nu imposibil.Aveti 700 de voturi la podu-turcului si 800 la glavanesti ca doar va ajuta TILIBASA pe care tot tu trebue s-al scoti primar.
robin hood
#15 : 19/01/2012, 12:35
am mai avut un comrntariu pt limbistu,dar nu sa publicat,multumesc sergiu,o parte din pdl care sunt imprumutati din pnl nu l vor pe mihaila,fiindca nu este pus pe capatuiala ca ei,gen banu si benea.
bogdan
#14 : 19/01/2012, 11:58
Nu mai amestecati partidele politice . Omul este bun de oriunde. Eu votez omul nu partidul . Daca Arafat ar merge din partea Partidului Romilor eu l-as vota fara probleme. Asa si cu domnul Mihaila . Poate sta linistit ca eu i-l votez de oriunde.
sergiu
#13 : 19/01/2012, 09:13
Il cunosc personal pe domnul ing.Mihaila si sunt de acord cu robin hood .Daca politicienii ar fi fost ca el ,acum cred ca nu mai aveam aceste proteste in strada.Ii multumesc pentru implicarea in proiectul pietei de gros de la Racaciuni,proiect care ajuta foarte multi localnici sa se dezvolte din punt de vedere financiar.
Tot de la Sascut
#12 : 18/01/2012, 18:25
Ce-i baieti, a inceput campania electorala?
Daca vor fi anticipate,nici iadul nu-l scapa pe nea Mihaila de Eject din viata politica. Amin.
alexandru
#11 : 18/01/2012, 15:05
Raspuns umbistului.
Am fost unul dintre premiantii d-lui Mihaila care in iulie 2007 ne-a dus pe banii lui la concertul lui Julio IGLESIAS.
Incerca sa ne incurajeze sa invatam cat mai bine si e adevarat ca a criticat tot timpul deschis traficul de diplome de la PODU TURCULUI.Nu cred ,de aceea c-ar fi un colaborator.
Drumul asfaltat Podu Turcului-Glavanesti-Motoseni-Rachitoasa-Colonesti este fra indoiala proiectul lui(vezi ziarul din 20 iulie 2009),poate fi contestat doar de doar de USL-ISTI disperati
mihaela
#10 : 18/01/2012, 12:40
mult succes!
V.V.
#9 : 18/01/2012, 09:22
Acesta este modelul PD-istului care inca mai supravietuieste in PD-ul infestat(PDL)gestionat de "INFESTATORUL" Berca.
Succes PDL, sunteti pe "val".
UMBISTUL
#8 : 18/01/2012, 09:01
Dl.Mihaila a facut multe pentru zona s-a de sustinere financiara ,a participat la pierderea de procese de catre Primaria Podu Turcului ,a reusit ca ,,colaborator",arestarile de la liceul din localitate cat si la statia Romgaz Glavanesti ,dar nu a avut nici un merit in asfaltarea drumului judetean ,pe tronsonul podu-turcului - glavanesti ,aici meritul este al d-lui Dorinel Umbrarescu ,care a acceptat sa faca acest drum ,pe datorie ,datorie care nici astazi nua a fost achitata de catre CJudetean Bacau .
Targovetul
#7 : 17/01/2012, 20:16
Singurul om din politica locala care chiar s-a implicat,s-a zbatut si pana la urma a reusit sa faca ceva pentru locuitorii acestei comune.Drumul podu-glavanesti,sustinerea continuarii existentei judecatoriei sunt cateva din succesele domnului Mihaila.Ii urez succes in continuare in ceea ce si-a propus.
din Sascut
#6 : 17/01/2012, 11:45
Desi nu este din zona noastra s_a implicat activ si in rezolvarea problemelor din Sascut.Daca continuati asa ,,nu va vad bine,,.Tineti cont de ghilimele.Succes dl. Mihaila si sa un uitati de noi.
vasile
#5 : 17/01/2012, 09:35
Trebuie inteles ca la nivel national, sansa investitiilor sunt fondurile europene.Locuitorii, autoritatile
(primarii, prefecturi, consilii locale si judetene, agentii)trebuie sa constientizeze ca accesarea fondurilor europene trebuie sa fie sustinuta si incurajata.
Cunosc zona, si il stim si pe d-l ing. Petrica Mihaila. Domnia sa s-a implicat in reabilitari cu fonduri europene si pe vremea cand nu era implicat in politica. Sper sa reuseasca ce si-a propus,sa aiba energie,spirit de sacrificiu si perseverenta ca pana acum.Ne-am dori ca toti politicienii sa se implice la fel in problemele zonelor pe care le reprezinta! Jos palaria si succes!
robin hood
#4 : 16/01/2012, 23:51
ce spune domnul petrica mihaila,este perfect adevarat,dar primarii nu acceseaza fonduri europene pentru ca,nu mai pot lua zeciuiala.....
mama
#3 : 16/01/2012, 22:57
Chiar daca nu sunt din partid cu domnul Mihaila , trebuie sa recunosc ca existenta Judecatoriei cu tot ce presupune aceasta (parchet , executor judecatoresc, notariat si poate chiar postul de politie ) , i se datoreaza dumnealui . Despre celelalte stiu ca a avut nenumarate interventii prin sedintele consiliului judetean . Sper sa candidati pe undeva mai sus pentru a avea si eu ceva sanse local.
robin hood
#2 : 16/01/2012, 22:47
daca ar face politica toti politicienii ca domnul petrica mihaila,eram cu 100 de ani inainte,dar din pacate ne conduc,politicieni de alt gen....
un razes din glavnesti
#1 : 16/01/2012, 17:23
L-am cunoscut personal pe domnul Mihaila acum cativa ani cand s-a implicat activ in iundatiie de pe valea zeletinului.
Este un un om de-al nostru ,al satului , serios ,muncitor si care ne-a reprezentat interesele la nivelul autoritatilor din Bacau.
Nu l-am mai vazut de mult ,dar dupa ce m citit articolul de mai sus cand am sa-l intalnesc am sa-i strang mana pentru ceea ce a facut de cand este consilier judetean .
Ii urez bafta in continuare in activitatea politica si sa ramana in continuare apropiat de noi cei din mediul rural.












Victor Eugen Mihai





Get Adobe Flash player






 
Get Adobe Flash player



Get Adobe Flash player