Sân-Chetru: credință, romantism, dor

0

N-am știut decât după ce-am început să evadez din copilărie că Sânchetru (sic!) este, de fapt, Sfântul Petru, purtătorul cheilor raiului. Consătenii mei însă așa-i spuneau: Sânchetru. La Sân-Chetru, în familia mea era mereu mare animație. Cu noaptea în cap, în jurul orelor 2-3, tata pornea la un drum de 28 de km, în căruță, către iarmarocul / bâlciul / povestea fabuloasă a Sânchetrului de Bacău.

Sosea acasă seara târziu, obosit, bine-dispus, cu slobozenie la istorisiri fantastice despre circari, scamatori și scrâncioburi, cu bucuria mărturisită a profitului reușit din afaceri cu o văcuță, un purcel, un berbecuț poznaș care avea să bucure oi multe… Mă „tortura” frumos până când scotea din buzunar un nou Hopa-Mitică. Mă bucuram de parcă primeam cea mai frumoasă jucărie din lume. Într-o dimineață de Sân-Chetru a murit tata. Mama a sintetizat cu lacrima: „De ani și ani, la ora asta, când și-a dat duhul, pleca la Bacău, către Sân-Chetru. Acum a plecat către celălalt Sân-Chetru… Mereu către Sân-Chetru”…

Copil, mi-am dorit mereu să ajung la un Sân-Chetru de Bacău. Dar n-am ajuns niciodată. După moartea tatei am vrut să-mi rămână în memorie doar istoriile fabuloase ale acelui Sân-Chetru romantic pe care tata le depăna ca o altfel de Seherezadă cuceritoare.

Astăzi, Sân-Chetru este dor de tata, dor de fabulos…

Abia evadat din adolescență, eu, ortodoxul, i-am povestit regretatului / grozavului preot catolic Ciceu, din Frumoasa, despre „Sânchetrul meu”, cel din istorisirile tatei: înghițitori de flăcări și săbii, Vasilică și Mărioara, omul cu limbă de bou, femeia-șarpe, pitici care-i snopesc în scatoalce pe uriași, scârțâitul carelor care asediau din toate părțile Bacăul… Apoi, preotul mi-a depănat seducător istoria Sfântului Petru.

Ultima dată mi-a spus: „Sf. Petru a răvășit tulburător / minunat istoria Credinței”. Peste vreo cincisprezece ani am vrut să-l revăd. Voiam să-mi dezvolte această sinteză. M-a întâmpinat un alt preot: „Trebuie să fii cel îndrăgostit de Sânchetru. Te-a așteptat mult. Voia să-ți mai povestească despre Sf. Petru. N-a mai putut aștepta… Spunea mereu că tatăl tău, aflat mereu în drum către Sân-Chetru, a ajuns, cu siguranță, la el. Nu se poate ca una așa călător să nu-și atingă ținta. Așa credea el…” Dor, dor, dor. Dor și credință de Sân-Chetru…


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ