20 aprilie 2024
ActualitateSalvarea vine din cer

Salvarea vine din cer

– lupta contracronometru pentru supraviețuire se realizează, în județul nostru, și cu ajutorul serviciului medicalizat aerian SMURD în fiecare an se înregistrează în jur de 70 de astfel de intervenții ultimul caz de transport medical cu elicopterul s-a realizat chiar la sfârșitul săptămânii trecute

Urgență maximă! Un pacient în stare critică, stabilizat de către personalul medical de intervenție, are nevoie imediată de o intervenție într-o clinică specializată, la zeci, chiar sute de kilometri distanță.

Soluția? Serviciul medicalizat aerian. Iar când minutele, uneori chiar secundele, fac diferenţa între viaţă şi moarte, posibilitatea de a chema în ajutor, pentru a salva o viaţă, personal medical calificat care ajunge la locul evenimentului cu elicopterul este mai mult decât un mare avantaj.



La fel cum și apelul la transportul medicalizat aerian care poate scurta timpii de manevră și intervenție în această luptă contracronometru. În Bacău, acest lucru este posibil pentru că și aici avem acces la acest tip de transport, introdus în România, încă de acum 20 de ani. Cum și când se apelează la intervenția cu elicopterul SMURD?

Cine decide, când se intervine?

În cele mai multe cazuri, numai medicul specialist decide, împreună cu serviciul care realizează transferul aerian. Asta dacă nu se impune direct o intervenție cu aerosalvarea „la fața locului” sau în „urgența de grad zero”. Detalii despre ce înseamnă de fapt transport aeromedical ne-au fost oferite de dr. Adrian Colibaba, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Bacău. „Conform prevederilor legale, intervențiile echipajului de salvare aerian sunt de două tipuri: primare și secundare.

Intervenția primară este cea, ca și în cazul echipajului terestru, la urgență, adică direct la fața locului, iar intervențiile secundare sunt cele de transfer interclinic sau interspitalicesc. Sunt opt centre în țară, de unde se operează cu aceste elicoptere, cea mai apropiată de noi fiind cea din Iași”, a explicat dr. Colibaba. Plecarea echipajului de intervenție aerian poate fi declanșată de diferite persoane: de cei din dispeceratul 112, de echipajul ajuns la o intervenție primară (personal medical, pompieri, jandarmi) sau, mai ales în cazul transferurilor interclinice, de către medicul specialist.

În afară de decizia medicală, foarte importantă este însă decizia pilotului elicopterului, care ia în considerare condițiile meteo, zona de intervenție și aterizare, relieful locului de intervenție etc. Referindu-ne strict la județul Bacău, aici predomină cazurile de intervenții medicale aeriene secundare. Un ultim caz în Bacău de transport medicalizat aerian, de acest tip, s-a înregistrat la finele săptămânii trecute, de pe Aeroportul „George Enescu”, caz prezentat în ediția de ieri a cotidianului Deșteptarea.

Este vorba despre un bătrân, din comuna Dealu Morii, care a suferit arsuri pe 80 la sută din suprafața corpului, în urma unui accident casnic. Victima a fost transportată inițial la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a fost stabilizată în Unitatea de Primiri Urgențe, iar ulterior a fost transferată cu elicopterul la Spitalul de Arși din București. Anual însă, în județul Bacău se înregistrează în jur de 60 – 70 de intervenții medicale aeriene.

Cerințe clare

În elicopterul SMURD aflat în misiune, în funcție de gravitatea cazului transferat, se află un medic de urgenţă sau un medic de anestezie terapie intensivă, un asistent medical cu pregătire în acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pilotul şi copilotul. Acest serviciu este unul public, reglementat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcționarea și finanțarea asistenței de urgență acordate cu elicopterele medicale.

Competențele echipajului de salvare aeriană sunt similare cu cele ale echipajului de terapie intensivă mobilă de la SMURD, dar superioare echipajului de la Serviciul de Ambulanță. Nu există însă o diferență între transportul aerian al pacientului adult față de cel din Pediatrie (copil), singurele contraindicații legate de transportul cu elicopterul fiind, ca și la cele terestre, cazurile de stop-cardiorespirator în curs de resuscitare, cazurile cu hemoragii active care nu sunt controlate și cazurile în care sunt pacienți care prezintă pneumotorax (aer în pleură), după cum a mai arătat dr. Adrian Colibaba, director medical la Serviciul Județean de Ambulanță Bacău.

Singurul heliport din județ, la Spitalul Municipal de Urgență Moinești

Spitalul Municipal de Urgență Moinești este singurul din județ care a construit și un heliport, absolut necesar în astfel de intervenții. Investiția a fost finalizată în octombrie 2013, dar prima intervenție de pe această platformă a fost posibilă abia pe 20 februarie 2014, din cauza condițiilor meteo.

Atunci, primul pacient transferat a fost un tânăr de 21 de ani, din comuna Palanca, căruia, în serviciul de Urgență al spitalului din Moinești, echipa medicală i-a stabilit un diagnostic ce presupunea intervenție rapidă cardiologică: bloc atrio-ventricular grad III, o disfuncție cardiacă majoră.

Realizarea acestui heliport s-a făcut din alocările bugetare ale Primăriei Moinești, dar și din fondurile proprii ale spitalului, costul total al investiției fiind de 350.000 lei. În prealabil, a fost instruit și a personalului medical din Urgență și din secția ATI pe specificul acestui tip de transport.

60
Până acum, de pe heliportul din Moinești s-au realizat 60 de transporturi specializate SMURD cu elicopterul. 21 de cazuri de transferuri către clinci specializate din Iași sau din alte orașe din țară (Tg. Mureș, București, în mod special) au fost în 2014, 22 în 2015, anul următor, 10, iar anul acesta, 7. Ca patologie, cele mai multe cazuri au fost pe Cardiologie (41), alte 9 au fost pe Neurochirurgie, 5 pe Chirurgie, 4 pe Neurologie și unul pe Obstetrică – ginecologie.

„Ținând cont de caracterul de urgență al spitalului din Moinești, înființarea unui heliport în incinta unității era o necesitate absolută. În primul rând pentru că, până la construirea acestui heliport, elicopterul SMURD ateriza pe stadionul din oraș, aflat la 3,5 km de spital, ceea ce presupunea manevre în plus pentru transportul pacienților care aveau nevoie de acest tip de intervenție. Bolnavul era dus din Terapie Intensivă în Urgență, de acolo era preluat cu salvarea și transportat la stadion, manevre ce presupuneau o anumită doză de risc. Acum, pacientul este urcat în elicopter direct pe targă, de pe heliportul spitalului, ceea ce a redus la minimum riscurile, dar și manevrele specifice pentru a fi transportat. Pe acest tip de transport avem o foarte bună colaborare cu SMURD Iași, dar și cu Spitalul «Sf. Spiridon», tot din Iași, unde sunt transferate cele mai multe cazuri. ”
Prof. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri