20 aprilie 2024
CulturăSalonul de Primăvară al Artei Naive

Salonul de Primăvară al Artei Naive

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău, în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Bacău organizează în 27 martie 2015, ora 17.00, la Muzeul de Artă Contemporană George Apostu „Salonul de Primăvară al Artei Naive” .

Aflat la cea de a XXIV-a ediţie, „Salonul de Primăvară al Artei Naive” continuă acţiunile de susţinere şi punere în valoare a tradiţiilor populare zonale, prin organizarea unei expoziţii-concurs cu 167 lucrări aparţinând creatorilor de artă naivă din Galaţi, Iaşi, Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Bucureşti, Ploieşti, Constanţa şi Timişoara. Juriul alcătuit din personalităţi artistice din domeniu: preşedinte prof. Gheorghe Zărnescu; membri: Olguţa Pâţu, director Şcoala de Arte şi Meserii Bacău şi Mari Bucur, artist plastic, va decide asupra celor mai valoroase lucrări, autorii fiind răsplătiţi cu premiile acordate de cele două instituţii organizatoare. Marele Premiu al Salonului va fi oferit de Centrul de Cultură „George Apostu”. Prezentarea expoziţiei va fi realizată de criticul de artă Iulian Bucur.

Cu acest prilej va fi lansată cartea „ Obicei de nuntă tradiţională -Tărhăuş”, autori Valerica şi Petrică Bilibok-Bârsan, prezentată de Feodosia Rotaru.



Momentul artistic va fi asigurat de „Spectacolul nunţii”, ce va cuprinde secvenţe ritualice de dans şi muzică tradiţională, ale unuia dintre momentele cruciale ale vieţii, nunta.

La acest eveniment al primăverii vor participa membrii delegaţiei franceze prezenţi la Centrul de Cultură „George Apostu”, într-un stagiu de formare organizat de Asociaţia „Paysage et patrimoine sans frontière”, din Franţa, prin coordonatoarea Aline Rutily, în cadrul programului Erasmus +, finanţat de Comisia Europeană. Cursul desfăşurat la Bacău este intitulat „Pedagogia istoriei artei peisajului şi grădinii, prin intermediul literaturii, artelor şi ştiinţelor” şi face parte din proiectul „Former des formateurs d’adultes à l’histoire europeene des arts” („Formarea formatorilor pentru educaţia adulţilor, în istoria europeană a artelor”).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri