Salariatii se gândesc sa ceara falimentul Rafo

Salariatii acuza actionarii Rafo de iresponsabilitate si inumanitate (Foto: Petru Done)

Salariatii societatii Rafo Onesti ar putea sa inainteze o solicitare de initiere a procedurii de intrare in insolventa a companiei si a declansarii falimentului acesteia – a anuntat liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian.

Salariatii se afla, in prezent, la finalul perioadei de preaviz la cererea de disponibilizare colectiva, acceptata de administratie, pe motiv ca de la inceputul anului nu au mai primit drepturile salariale, iar rafinaria a ajuns pe mâna unor noi actionari, dupa un proces ciudat de cesionare de actiuni.

Cereri de intrare in faliment au mai fost formulate si de administratia Rafo, dar si de firma care asigura paza rafinariei, compania Axa.



„Credem – se arata intr-o scrisoare adresata, duminica, 13 octombrie, de liderul Ion Marian administratorilor Rafo – ca actionarii societatii au tratat iresponsabil si inuman societatea si forta de munca, iar prin procedura de insolventa-faliment salariatii s-ar putea debarasa de acesti actionari, dar astfel se va gasi, poate, si un investitor care intr-adevar sa faca ceva pentru rafinarie, salariati si comunitate”.

Cererea salariatilor de intrare in faliment a Rafo ar putea fi conexata cu o sesizare catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, „referitoare la actionariat, cesiunarea de creante doar catre firme agreate si niciodata o cesionare legala, transparenta, catre investitori care au oferit preturi la vedere pentru preluarea activelor Rafo”.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"