Românul a fost un brav bautor de lichide bahice inca de dinainte de se inventa sticla si a continuat sa fie la fel de prieten cu paharul pâna in zilele contemporane. De-a lungul istoriei, cred s-a baut atât de mult in România, incât cu banii pe sprit s-a fi putut construi o retea de autostrazi pâna in China si inapoi.
De doua ori, chiar. Doar rusul si ucraineanul ce ne-ar mai putea depasi la capitolul asta. Partea proasta e ca unii dintre cei antrenati sa ruleze pe soseaua gâtului cinzeaca dupa cinzeaca accepta fara nicio emotie sa ingurgiteze tot felul de prostii fabricate in laboratoarele din pivnitele blocurilor sau in orice spatiu ferit de vederea curiosilor. Si mai grav e ca, de aproape 25 de ani, oamenii astia stricati la suflet au continuat sa-si supravegheze linistiti alambicurile fara a fi deranjati de nimeni, nici macar de cei care au fost platiti cu bani grei de stat sa faca acest lucru.
In schimb, „bietii” lefegii se lafaie acum in viloaie de prost gust, cu jde camere, de la care numai banii pe factura la gaze ar indestula o intreaga familie cu doi adulti si doi copii. De altfel, de „buni” ce au fost, comisarii cu pricina nici nu au mai incaput in noile structuri de control infiintate dupa restructurarea ANAF, in toamna trecuta.
Or, Antifrauda tocmai asta face de aproape un an, sa atraga tot mai multi tineri dornici sa faca in sfârsit treaba buna pentru România. Nu-i ridic in slavi. Inca. Cert e ca, de când a luat fiinta Antifrauda, ceva se pare ca a inceput sa se miste. In sensul ca, evazionistii obraznici care, pâna nu demult, infruntau Fiscul cu tupeu, rânjindu-le golaneste in fata, incep sa fie zdruncinati din radacini de tinerii lupi care, cel putin pâna acum, si arata asiderea.
Sa nu fie de deochi. Semn ca sefii ceva mai batrâni de la Centru inca nu au primit comenzi de la cineva sus pus (pe modelul Sârbu – Hrebe) ca sa nu-i mai deranjeze pe cei care, cândva, erau printre principalii cotizanti la partid. Sau poate ca, tocmai de aceea le fac zile fripte, fiindca nu au „scapat” si baietii rai ceva si nasului cel mare si „familiei” largite.
In plus, ma gândesc cu insistenta ca ar trebui sa intre adânc cu bocancii in toate ramurile afacerilor subterane, inclusiv (sau mai ales) in cele cu carburanti, caci si acolo e mare, dar mare de tot si urât, urât mirositoare treaba. O spun toti soferii care stau prin service-uri, incercând sa afle de ce nu le mai merg masinile. Si nu numai.
