Să ne fie casa, casă…

Pentru toată lumea, finalul de an e unul dintre momentele cele mai așteptate. Fie din dorința de a lăsa în urmă toate relele care, probabil, ne-au copleșit un an întreg, fie pentru a face, fiecare, o analiză finală și, de ce nu, o prognoză, un preview de început de an.

Chiar dacă, la cumpăna dintre ani, mulți dintre noi o să fim acaparați de horoscop, de premoniții sau superstiții nostime, moștenite de la bunici. Un lucru e cert: toate ne duc într-o lume aproape ideală, în care ne simțim confortabil, în siguranță. E lumea de vis la care măcar o dată-n viață am aspirat, o lume pe care ne-am închipuit-o mai ales când ne-a fost greu, ca o evadare din tot răul care ne-a cuprins chiar și pentru câteva clipe.

Vă spun un secret: lumea asta chiar există, dacă-ți dorești cu insistență la ea, căci, până la urmă, mintea e cea care decide. Prin urmare, gândindu-ne, inevitabil, la anul ce urmează, avem tot dreptul să ni-l închipuim mai bun decât cel pe care ne pregătim să-l lăsăm în urmă. Mereu găsim puterea și, mai ales, înțelepciunea de a ne vedea într-un an cu mai puține orgolii, fără încrâncenări inutile, cu deschidere spre bine, spre armonie.

Căci, până la urmă, așa-i românul, bun, în esență, iar micile scăpări au fost mereu de trecut cu vederea. Pentru că, nu-i așa?, el va ști să-și trăiască viața, să se bucure de tot ce-i oferă ea, chiar și lucrurile mărunte făcându-le de-a dreptul mărețe. Vă transmitem, cu maximă sinceritate, gândurile de bine pentru noul an. Să vă fie casa, casă/ Să vă fie masa, masă/ Tot cu mesele întinse/ Și făcliile aprinse. Și la toate astea, adăugați cu generozitate sănătate, cât cuprinde, că-i mai bună decât toate.

Tuturor, vă mulțumim.

Vă mulțumim că ne citiți și că sunteți împreună cu noi. La mulți ani!

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"