29 martie 2024
ActualitateS-a dezvelit și sfințit primul Monument al Eroilor în comuna Bârsănești

S-a dezvelit și sfințit primul Monument al Eroilor în comuna Bârsănești

La Bârsănești a fost dezvelit și sfințit Monumentul Eroilor din comună căzuți în toate cele trei războaie mari prin care a trecut România în 1877 – Războiul de Independență, în perioada 1916 – 1918 (Primul Război Mondial) și 1940 – 1944 (Al Doilea Război Mondial). Evenimentul a avut loc în prezența unui numeros grup de săteni, între care s-au aflat și veterani de război, dar și a unor oficialități importante ale Parlamentului României și ale autorităților județului Bacău – deputata Theodora Șotcan și secretarul de stat Gheorghe Popa, prefectul Maricica Luminița Coșa, vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Gheorghiță, președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor”, col. (r) Valerian Timofte, reprezentanți ai Filialei Bacău a Asociației Veteranilor de Război și ai Garnizoanei Militare Bacău.

Manifestarea a început cu o paradă militară la care a participat un pluton al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău.

Despre importanța evenimentului, dedicat Centenarului Primului Război Mondial au vorbit în fața asistenței generalul cu patru stele dr. Jenică Vasile Apostol, președintele Asociației de Tradiții Militare Românești – Regimentul 3 Artilerie 1877 Bacău, fiu al comunei și coordonatorul unei substanțiale monografii a acesteia, Marius Gheorghiță, Maricica Luminița Coșa, Theodora Șotcan și Gheorghe Popa. Primarul comunei, Gelu Botezatu a oferit diplome de excelență invitaților de marcă la evenimnt și unor cetățeni ai comunei, între care s-au numărat și foștii primari ai ei.



Instituțiile reprezentate la dezvelirea și sfințirea monumentului au depus, la final, coroane de flori, iar Ansamblul folcloric Brâu Bârsăneștean, condus de Ana Maria Pârvu, a susținut un scurt moment artistic.

„Ce le-am răspunde noi eroilor ale căror nume sunt înscrise pe acest monument? Ce le-am spune dacă ne-ar întreba, de acolo de sus, ce s-a întâmplat cu țara după ce ei au făcut sacrificiul suprem? Cred că am purea să le spunem că România a devenit o țară normală în granițele ei naturale, firești. Unii dintre noi vorbesc de România Marea, dar ei spun câte ceva despre România lor mare. Noi le putem vorbi despre revenirea Basarabiei la patria mamă, în 1918, a Bucovinei la țara din care a făcut parte, în 1918, despre hotărârea celor 1.226 de delegați transilvăneni la Alba Iulia, despre revenirea Transilvaniei la patria mamă prin jertfa ostașilor români.”
Gr. (retr.) Jenică Vasile Apostol

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri