S-a pus piatra de temelie la Hospice-ul de Ingrijiri Paliative

3


Copiii cu boli limitatoare de viata vor avea un hospice in care vor primi ajutor medical, psihologic si spiritual, construit de Asociatia “Lumina”, cu sprijin din afara si din judet. E primul centru de ingrijiri paliative pediatrice din România, iar realizarea lui a devenit o certitudine caci luni, 21 martie, s-a pus piatra de temelie a constructiei pe str. Cpt. Ernest Târtescu, din cartierul Serbanesti.

Slujba de binecuvântare a locului si a viitoarei lucrari a fost oficiata de PS Ioachim Bacauanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, impreuna cu un sobor de 30 de preoti. Un eveniment emotionant, la care au participat Steve Cooper, presedintele Asociatiei “Lumina”, Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, Ilie Bârzu, primar interimar al Bacaului, Radu Ababei, viceprimar, sponsori, directori de institutii si presedinti de fundatii.

 S a pus piatra de temelie la Hospice ul de Ingrijiri Paliative

“Acesta este un moment istoric, a declarat Steve Cooper. In prezenta noastra va fi demarat primul centru de ingrijiri paliative din România. Si când spun ca suntem primii vreau sa spun ca fiecare dintre noi e primul deoarece acest proiect apartine României.”

“Autoritatile trebuie sa se implice”

PS Ioachim Bacauanul a oficiat o slujba spre “binecuvântarea asezamântului care se va ridica” si “spre vindecarea bolilor”, apoi a citit hrisovul de punere a pietrei de temelie pentru ridicarea centrului de ingrijiri paliative, pentru “inceput bun” si “pentru ca Dumnezeu sa binecuvânteze aceasta lucrare”, astfel incât “nici vântul, nici apa, nici altceva sa nu o poata strica”. Dupa ce hrisovul a fost coborât la temelie, Mihaela Dumitrache, director executiv al Asociatiei “Lumina”, a multumit presedintelui Dragos Benea pentru sprijin, precizând ca fara el nu ar fi fost astazi aici.

“E un parteneriat mai larg cu Ambasada Danemarcei, cu Fundatiile Velux, cu compania fanion a judetului Bacau, Dedeman, ma bucur ca este si CL Bacau partener in acest proiect si, nu in ultimul rând, CJ Bacau dar, subliniez, autoritatile trebuie sa se implice in astfel de proiecte, nu sa-si faca un titlu de glorie din sprijinirea lor”, a declarat Dragos Benea. Ilie Bârzu, primar interimar, a marturisit ca acest proiect era absolut necesar si ca Asociatia “Lumina” a facut “ceea ce autoritatile ar fi trebuit sa faca”. In final, Steve Cooper, Mihaela Dumitrache si Mara Matei au primit diplome din partea PS Ioachim Bacauanul, pentru acest proiect unic, destinat copiilor cu boli incurabile.

“E foarte important ca, in sfârsit, copiii bolnavi, care sunt singuri, doar cu familia, vor avea un loc in care vor primi ingrijirile necesare. Ingrijirea paliativa are in centrul atentiei copilul si familia.”
Mihaela Dumitrache, director executiv Asociatia “Lumina”

Hospice-ul de Ingrijiri Paliative (1.000 mp) va avea 14 saloane, 14 sali de baie adaptate, cabinete medicale, psihologice, de kinetoterapie, consiliere, bucatarie, sala de mese, sala de conferinte, o capela. Valoarea proiectului este de 1,8 milioane de euro, din care 1,2 milioane sunt asigurate de Fundatiile Velux Danemarca. CL Bacau a pus la dispozitie terenul, iar CJ Bacau va contribui cu un million de lei.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Si uite asa se mai aleg si ei cu o biserica si alte sponsorizari din buzunarul lui Benea, pardon al bacauanilor.
    Face popa sfintire la noua cladire RAR, de restul ce sa mai zicem.

LĂSAȚI UN MESAJ