“…presa româneasca nu uita totusi marea comunitate de interese si idealuri ale culturii si civilizatiei europene, pe care le serveste in aceeasi masura, contribuind in acest fel la instaurarea lumii noi pe care fortele angajate intr-un razboi comun, contra unor adversari comuni, o pregatesc si o creeaza prin propriile lor sacrificii si cu propriile lor victorii”.
Fragmentul de mai sus este extrem de actual desi a aparut intr-o carte scrisa acum mai bine de 70 de ani, de Pamfil Seicaru. Ce avem: un razboi contra adversarilor care se impotrivesc instaurarii unei lumi bazate pe valorile civilizatiei europene. La nivel figurat suna bine; din pacate textul nu este metaforic, ci se refera strict la razboiul contra URSS la care România participa alaturi de reprezentantii “culturii si civilizatiei europene”: Germania si Italia.
Este actual si prin prisma modului in care aproape intreaga presa româneasca participa la razboiul informational impotriva Rusiei. Ca si in 1941, România este alaturi de tarile Europei, ba mai mult, alaturi de SUA, tari care “lupta” impotriva “agresiunii” Rusiei.
Doar ca aceasta agresiune care ne este servita zilnic de presa este doar propaganda pura. Nu voi relua argumentele vechi – de genul ca “agresiunea” ruseasca a fost descoperita de Occident abia dupa lovitura de stat de la Kiev, insa voi apela la logica: in zilele noastre, razboaiele se poarta prin intermediul entitatilor economice.
Armatele care cuceresc teritorii si incearca sa le mentina sunt de domeniul trecutului si s-a vazut acest lucru in Irak si Afganistan: de mai bine de zece ani fortele unei coalitii dominate de SUA incearca sa pacifice fara succes aceste doua tari.
O invazie in Tarile Baltice, Ucraina sau România nu ar aduce nici un folos Rusiei, dimpotriva si-ar crea atât probleme internationale dar si-ar complica existenta si cu niste miscari de gherila extrem de costisitoare in pierderi umane si materiale.
Dimpotriva, ceea ce vedem, pe teren este o mobilizare militara a NATO care trimite militari si armament in tarile din coasta Rusiei. Si nu vreau sa ma gândesc care sunt, de fapt, intentiile reale ale planificatorilor militari ai Aliantei.
Deocamdata suntem la capitolul “pregatire psihologica”, suntem supusi unui program complex de indoctrinare care sa ne pregateasca pentru o eventuala confruntare militara.
Dar nu una de tip defensiv, pentru ca tonul si ideile mesajelor transmise sugereaza, mai degraba, o psihologie a unui agresor.
