Ruffing pe hotelul Moldova

8


Un tânar de 15 ani din Bacau, elev al Colegiului Tehnic de Comunicatii „N.V. Karpen”, amator de senzatii tari, a facut furori cu un clip postat pe facebook, in care statea atârnat in gol deasupra hotelului Moldova, tinându-se doar cu mâna de un element de pe acoperisul cladirii. Adolescentul a fost la inceput pasionat de parkour, iar acum practica free-running.

De curând, a fost provocat de ruffing, un model lansat de amatorii de senzatii tari din Rusia si Ucraina. L-am intâlnit pe adolescentul dependent de adrenalina si caruia o sa-i pastram anonima identitatea, si am incercat sa aflam mai multe despre acest fenomen care se pare ca prinde amploare pe retelele de socializare.

„Prima data am facut ruffing mai de mult, la fosta fabrica Proletaru, si mi-a placut foarte tare. Am simtit atunci cum lucreaza adrenalina in mine”, a spus tânarul pasionat de senzatii tari. Urmatoarea incercare si reusita in acelasi timp a fost la pod la Serbanesti, vârful de lance fiind acum actiunea de pe hotelul Moldova.

„A trebuit sa-mi depasesc limitele”, a precizat adolescentul, care ne-a povestit cum a reusit sa ajunga pe cladirea din centrul orasului, cladire care este inchisa:

„Am intrat prin cladirea care este lipita de hotel. De acolo am sarit pe platforma hotelului de unde am intrat pe o fereastra. Am fost insotit de câtiva prieteni.” Din pacate, sau poate ca nu, au ramas putini tineri pasionati de acesta forma de miscare, personajul nostru fiind cam singurul din Bacau.

Curiozitatea a mers mai departe, in sensul ca am dorit sa aflam daca parintii adolescentului stiu de pasiunile sale. Tânarul ne-a declarat ca parintii lui cunosc aceste probleme, mai mult decât atât, il si sustin.

A inceput de mic, de pe la 10 ani, când a vazut un clip cu niste baieti din Bacau care faceau parkour, dupa care a inceput sa se antreneze, undeva in spatele magazinului Luceafarul. Acum se antreneaza in fiecare zi, oriunde. Nu conteaza locatia. Când l-am intrebat cum se antreneaza a spus:

„Dau trick-uri. Sa va arat?” Am refuzat, preferând varianta explicatiilor. Asa am aflat ca trick-urile sunt un soi de sarituri, peste cap, inainte si inapoi, cu surub…si lista ar putea continua. Inevitabil, am vorbit si despre riscuri, care sunt chiar foarte mari. Tânarul nostru s-a lovit de câteva ori foarte tare, uneori chiar gândindu-se sa renunte.

„Odata am cazut foarte tare, mi s-a oprit respiratia si am lesinat. Am vrut sa fac un wallflip pe un copac si am alunecat”, ne-a povestit freerunn-erul, care a mai spus ca nu urmareste in mod deosebit sa faca un fel de cariera din hobby-ul lui, desi a avut posibiliatea sa participe la preselectii pentru emisiunile de talente, si cine stie ce ar fi putut iesi. Pâna acum n-a fost sa fie. Poate in sezonul urmator.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. Noroc,copile!n as vrea sa ti se ntimple ceva,dar cu siguranță te vor urma si alții,iar cînd se va întîmpla o tragedie se vor lua măsuri și cu această ruină din centrul orasului

  2. E o joaca nu e moarte :)) el stie ce face , o face de mult si e usor pentru el ..poate noi ,cei care ne panicam suntem mai duși cu pluta ca nu știm sa ne trăim viata . Bravo aline 😉

LĂSAȚI UN MESAJ