29 martie 2024
CulturăRostim creem şi scriem creăm?

Rostim creem şi scriem creăm?

Da, numai că putem fi acuzaţi de lipsă de consecvenţă, în condiţiile în care se spune că omul trebuie să fie consecvent până şi în inconsecvenţele lui.

Un principiu cu… principii

În general, limbii române i se potriveşte principiul fonetic, în sensul că scriem după cum pronunţăm, dar sunt situaţii când scrierea se abate de la obişnuinţele noastre de rostire. (Aici sunt vinovate îndreptarele ortografice, care adesea ne atrag atenţia doar asupra felului în care scriem, fără a-l asocia cu pronunţarea. Vorbitorul atâta aşteaptă: i se creează impresia că poate rosti cum îi este mai convenabil, pentru că doar scrisul se sancţionează.) Această abatere de la corespondenţa sunet-literă ilustrează un alt principiu, cel morfologic, mai sever decât principiul fonetic.



Vinovaţi… majori

Două verbe ridică probleme în privinţa conjugării la persoana I plural: a crea şi a agrea. De fapt e vorba de o singură temă: cea în -e-, de conjugarea I (terminată în -a), cu sufixul -ez-. Mai limpede: verbele a agrea şi a crea primesc la indicativ prezent sufixul tematic -ez-, adugat la tema agre- sau cre-. Rezultă (eu) creez (cre-, plus -ez-, plus zero), (noi) creăm (cre-, plus -ă-, plus -m). Formele *agreem şi *creem folosite de vorbitori „îi marchează ca neinstruiţi” (Al. Graur). Autorul lucrării „Puţină gramatică” le consideră „împrumuturi recente” (idem, 1969), dar vârstele sunt diferite: a agrea apare în „Contemporanul” din 1950, iar a crea, în scrierile lui Al. Russo (1819-1859).

De ce-l creăm pe *creem

Două sunt motivele: tocmai ne despărţim de trei persoane care-l reclamă pe e dublu (eu creez, tu creezi, el/ea creează) şi, respectiv, dificultatea majoră a rostirii lui e urmat de ă. Hiatul e-ă este absent din lista acestor fenomene fonetice (noi am zice că este un hiat morfologic, adică dobândit prin flexiune). IOOP, începând cu 1909, nu-l înregistrează. Accidental apare într-o formă etimologizantă a numelui lui V. A. Urechiǎ sau în recomandarea de a rosti „noi fotografiem, noi tăiem”, nu *fotografiăm, noi *tăiăm” (Dicţionar ortoepic, 1956, p. 23).

Ne sunt de ajutor lexicoanele?

Chiar dacă nu ne dau explicaţii, dicţionarele explicative („prez. ind. pers. 1 pl. creăm” – DEX, 2016) şi cele ortografice (IOOP 1909, 1932 ş.u.; DOOM1, 2 – „1 pl. creăm”) consemnează forma corectă. Se explică însă doar persoana a III-a plural, adică scrierea cu doi e (creează), nu şi persoana I plural (creăm).

Şi totuşi: de ce creăm?

O explicaţie oarecum apropiată de aşteptările cititorilor aduce Mioara Avram: se aplică principiul morfologic pentru verbele de conjugarea I, de tipul „a lucra”. Ne simţim datori să continuăm parcursul lingvistic şi să urmărim conduita pe viu a celor două verbe.

Ambele au la infinitiv sufixul tematic -a, pe care îl dăm deoparte pentru a ataşa la radical anumite terminaţii: (eu) lucr-ez-ø, (tu) lucr-ez-i, (el/ea) lucr-eaz-ă; (noi) lucr-ă-m, (voi) lucr-a-ţi, ei/ele lucr-eaz-ă. Idem pentru a crea: (eu) cre-ez-ø, (tu) cre-ez-i, (el/ea) cre-eaz-ă; (noi) cre-ă-m, (voi) cre-a-ţi, (ei/ele) cre-eaz-ă. Şi acum, constatarea decisivă: sufixul de la infinitiv, -a, coboară la persoanele I (cre-ă-m; de remarcat alternanţa vocalică a/ă) şi a II-a plural (cre-a-ţi). La fel se întâmplă în cazul verbelor de alte conjugări: e din (noi) scriem (scri-e-m) şi (voi) scrieţi (scri-e-ţi) este acel e de la infinitiv (a scrie); i din (noi) sosim (sos-i-m), şi (voi) sosiţi (sos-i-ţi) este acel i de la a sosi; â/î din (noi) hotărâm (hotăr-â-m) şi (voi) hotărâţi (hotăr-â-ţi) este acel î (â) de la a hotărî.

Despre alte forme ale verbului a crea, în ediţiile viitoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri