Romeo Stavarache merge tot pe ideea complotului

21


Dosarul “Apartamentul”, in care este cercetat primarul Romeo Stavarache, a continuat, ieri, pe aceeasi linie comica. Doua angajate din primarie (un consilier juridic si sefa Serviciului Contracte) au fost audiate la Tribunal, iar avocatul primarului, prin intrebarile adresate, ar fi vrut sa demonstreze aceeasi teorie a complotului.

Mai precis, faptul ca Romeo Stavarache habar nu a avut de ce se intâmpla in primarie, ca repartizarea si actele de vânzare a apartamentului din fondul locativ pe numele lui Gheorghe Muntianu, fostul sef al Serviciului administrare fond locativ din primarie (trimis in judecata in acelasi dosar), s-au facut fara stirea edilului si cu complicitatea mai multor subordonati.

Functionarii audiati au lasat de inteles, in schimb, ca nimeni nu avea curaj sa miste in front, chiar daca unii stiau ca beneficiarul apartamentului este angajat al primariei si ca repartizarea ar fi cel putin imorala.

“Am stiut ca inculpatul Muntianu a solicitat apartamentul, desi era seful Serviciului fond locativ, dar nu m-am intrebat daca are sau nu dreptul decât… in gând”, a spus una dintre angajate. Declaratiile martorilor l-au scos din sarite pe primar care, in ciuda sfaturilor avocatei, nu a mai reusit sa se controleze.

A facut semne disperat spre un alt avocat, incercând sa-i atraga atentia ca functionarii mint, s-a agitat pe loc, neputincios, ca un peste pe uscat, a gesticulat si a facut grimase. Hilare au fost si incercarile nereusite ale avocatei de a-l potoli. La termenul urmator, fixat pentru 12 mai, vor fi audiati alti functionari din primarie si va fi citata din nou sau adusa cu mandat Roxana Mironescu, fost viceprimar.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

21 COMENTARII

  1. SE AGITA CA PESTELE PE USCAT….VERDICTUL IL DA JUDECATORUL DE CAZ NU AVOCATA LUI STAVANDACHE….LA PUSCARIE CU EL….SI A BATUT JOC DE BACAUANII….LUCRARII DATA CELOR DIN AFARA JUDETULUI IAR BACAUANII MOR DE FOAME CA NU AU DE LUCRU IN PROPRIUL JUDET……

  2. Mare mascarici de om, nu are onoare, nu are demnitate e ca ocarpa de smotru, va face puscarie la greu si acolo va incerca sa se spanzure cum a mai facut-o insa acum poate reuseste.

  3. De acord cu cei de mai sus, daca nu facem ceva concret sa il dam jos pe hotul si nesimtitul de stava, el vine la servici ca si cum nimic nu i s-ar fi intamplat.

    • Pai haideți sa depunem semnături pentru debarcarea de la Primăria Bacau,ca noi l-am votat si tot noi sa i-l dam jos.Mers pe cale legală si JOS CU EL

  4. Dati jos un primar PNL (vechea garda) si puneti un PDL. Tot vrea Johanis. AJUTATI-L. NU sunt cu nici un partid. POLITICA ESTE PERVESA. Traiasca PDL atunci si asa salarii si pensii vor fi taiate prin TAXE.

  5. Lasatil domle in pace dupa ce ca va strange caini de prin blocuri , va face insula ecologica aaaa pardon insula de hagrement voi va luati de om , sarantocilor

  6. Nu cred ca mai poate nimeni sa ii ajute sa faca bine pentru popor, ei nu au timp de noi.
    Sa-i vedeti la anul cum ies din birouri si alearga dupa voturile nostre si se pun in genunchi prin biserici sa-i vada lumea, ca asa faceau si fariseii de acum 2000 de ani.
    Traim vremuri grele si cu dictatura capitalista, dar ce este mai grav e faptul ca nu se intrevede nici o schimbare in bine in tara noastra. Eu nu mi-am imaginat ca dupa 25 de ani de la lovitura de stat din ’89 va fi asa si nu-mi doresc copiii si nepotii mei sa traiasca sub demnitatea umana, sa nu fie respectati si apreciati la adevarata valoare, in timp ce sunt promovati ipocritii, hotii, fariseii, santajistii, pupincuristii si prostituatele, manelistii si interlopii etc.
    Eu cred ca e necesara o adevarata revolutie in Romania ca raul sa fie taiatde la radacina.

LĂSAȚI UN MESAJ