24 aprilie 2024
Top StoryRomeo Stavarache a fost achitat în dosarul "Apartamentul"

Romeo Stavarache a fost achitat în dosarul “Apartamentul”

Curtea de Apel Alba Iulia a decis, astăzi, achitarea fostului primar al Bacăului, Romeo Stavarache, în dosarul “Apartamentul”, în care a fost acuzat de tentativă de abuz în serviciu. Informaţia a fost dată publicităţii de avocatul său, înainte de publicarea pe portalul instanţelor. Decizia este definitivă.

În 2015, fostul primar Romeo Stavarache a fost condamnat, în acest dosar, la 3 ani închisoare cu suspendare, în primă instanţă. Tribunalul Bacău a dispus pentru Gheorghe Muntianu, fostul şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei Bacău, o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare, pentru tentativă la abuz în serviciu, uz de fals şi conflict de interese. O pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare a primit Gavril Pircu, fostul director executiv al Direcţiei Patrimoniu, acuzat de tentativă la abuz în serviciu. Și aceștia au fost achitați.

Cei trei au fost trimişi în judecată în aprilie 2014, în stare de libertate. Conform rechizitoriului, în perioada 2006-2009, lui Gheorghe Muntianu i-ar fi fost repartizată nelegal o locuinţă din fondul locativ de stat în vederea închirierii şi, ulterior, a cumpărării acesteia la un preţ derizoriu.



Romeo Stavarache mai are o condamnare de şase ani închisoare cu executare, în dosarul de mită care se judecă la Curtea de Apel Târgu-Mureş.

„Pe 1 aprilie s-au împlinit trei ani de zile de când am fost trimis în judecată. Eu am fost introdus în 2014 în acel dosar de DNA, început din 2009. Prima oară când am fost trimis în judecată am spus că am încredere în justiția română. Cred că se va face dreptate și în al doilea dosar. Înlăturarea mea de la putere a fost făcută de unii oameni care au vrut să preia toată puterea în Bacău. Era o problemă mai delicată, avocații au ridicat problema că tentativa de abuz în serviciu nu este în codul penal. Erau documente falsificate în dosar. Vreau să-mi văd de familia mea, de viața mea, nu cred că are rost să mai discutăm acum despre politică”, a declarat Romeo Stavarache în direct la Antena 3.

Minuta soluției pronunțate de judecatorii Secției penale a Curții de Apel Alba Iulia

“Admite apelurile declarate de inculpatii Muntianu Gheorghe, Pircu Gavril si Stavarache Romeo, impotriva sentintei penale nr. 438/D/20.10.2015 pronuntate de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 1590/110/2014. Desfiinteaza in parte sentinta penala apelata, in ce priveste solutiile de condamnare a inculpatilor si temeiul juridic al obligarii inculpatului Muntianu Gheorghe la plata cheltuielilor judiciare si procedand la o noua judecata in aceste limite:

1.Descontopeste pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a ocupa o functie publica, aplicata inculpatului Muntianu Gheorghe, in pedepsele componente de: -3 ani inchisoare, stabilita pentru infractiunea de tentativa la abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 20 Cod penal din 1969 rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 si art. 5 al. 1 Cod penal -6 luni inchisoare, stabilita pentru infractiunea de uz de fals prev. de art. 291 teza a II a Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 al. 1 Cod penal -2 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a ocupa o functie publica, stabilita pentru infractiunea de conflict de interese prev. de art. 253/1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 si art. 5 al. 1 Cod penal. In baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedura Penala, art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. b Cod de Procedura Penala, in aplicarea Deciziei nr. 405/2016 a Curtii Constitutionale, achita pe inculpatul Muntianu Gheorghe, de sub invinuirea savarsirii infractiunii de abuz in serviciu in forma tentativei, prev. de art. 20 Cod penal din 1969 rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 si art. 5 al. 1 Cod penal. In baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedura Penala, art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. b Cod de Procedura Penala, achita pe inculpatul Muntianu Gheorghe, de sub invinuirea savarsirii infractiunii de uz de fals, prev. de art. 291 teza a II a Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 al. 1 Cod penal. In baza art. 396 alin. 6, art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. f Cod de Procedura Penala, inceteaza procesul penal pornit impotriva inculpatului Muntianu Gheorghe, pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese, prev. de art. 253/1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 si art. 5 al. 1 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale.

2. Respinge cererea formulata de inculpatul Pircu Gavril, de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de abuz in serviciu in forma tentativei prev. de art. 20 Cod penal din 1969 rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 al. 1 Cod penal, in infractiunea de neglijenta in serviciu in forma tentativei, prev. de art. 20 Cod Penal din 1969 rap. la art. 249 alin. 1 Cod Penal din 1969, cu apl. art. 5 alin. 1 Cod Penal. In baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedura Penala, art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. b Cod de Procedura Penala, in aplicarea Deciziei nr. 405/2016 a Curtii Constitutionale, achita pe inculpatul Pircu Gavril, de sub invinuirea savarsirii infractiunii de abuz in serviciu in forma tentativei, prev. de art. 20 Cod penal din 1969 rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 al. 1 Cod penal.

3. In baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedura Penala, art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. b Cod de Procedura Penala, achita pe inculpatul Stavarache Romeo, de sub invinuirea savarsirii infractiunii de abuz in serviciu in forma tentativei, prev. de art. 20 Cod penal din 1969 rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 si art. 5 al. 1 Cod penal.

Inlatura dispozitia de obligare a inculpatilor Pircu Gavril si Stavarache Romeo, la plata cheltuielilor judiciare aferente urmaririi penale si judecatii la instanta de fond. in temeiul art. 275 alin. 1 pct.3 lit. b Cod de Procedura Penala, mentine obligarea inculpatului Muntianu Gheorghe la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, aferente urmaririi penale si judecatii la instanta de fond. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate, in masura in care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca nefondat apelul declarat de DNA – Serviciul Teritorial Bacau impotriva sentintei penale nr. 438/D/20.10.2015 pronuntate de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 1590/110/2014. in baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedura Penala, cheltuielile judiciare in apel raman in sarcina statului. Sumele de cate 100 lei reprezentand onorariile partiale cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu pentru inculpatii apelanti vor fi suportate din fondurile Ministerului Justitiei. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica din 19.04.2017.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri