Numai de-o șchioapă fiind, prin clasa întâi, am avut parte de prima mea tabără de școlar, la Poiana Uzului. La munte, chiar pe malul pârâului care astăzi este zăgăzuit de barajul Valea Uzului, într-un peisaj de vis și în aer puternic ozonat. Ce putea fi mai bun pentru niște copii adunați în tabără din așezările de la marginea platformei industriale petrochimice de la Borzești?
Dar pentru mine perioada din tabără s-a încheiat mai repede, pentru că m-am îmbolnăvit de pojar. Am stat izolat, am trăit o perioadă ca un copil luat în brațe de o un fel de mamă somnoroasă. Nu mă durea nimic, dar nici bine nu-mi era.
Pe vremea aceea, la începutul anilor ’60, despre pojar (și nu numai) se vorbea ca despre „bolile copilăriei”. Adică erau afecțiuni… normale. Ce boală poate fi „normală”? Mai târziu, dar nu peste mulți ani, învățam la școală cum în România dispăreau astfel de boli. Erau, adică, eradicate. Se făceau deja vaccinuri, se interesa societatea de sănătatea populației.
Acum, citesc sau aflu cu stupoare că România a (re)devenit un adevărat focar de infecții cu rujeolă, cu pojar – în limbaj popular. Peste 500 de cazuri de rujeolă au fost raportate în Europa în luna ianuarie 2017, dar țara noastră se afla pe primul loc, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății.
Pentru mine, un om obișnuit să stau cam departe de medici, așa ceva pare incredibil.
Dar aflu că în România au fost raportate peste 3.400 de cazuri de rujeolă și 18 decese cauzate de această boală, de la începutul lunii ianuarie 2016 până în martie 2017. De ce? Pentru că rata vaccinării a scăzut foarte mult în ultimii ani, pentru că în mai multe județe vaccinul ROR lipsește cu desăvârșire. Halal societate modernă, halal grijă pentru oamenii ei, indiferent dacă unii părinți se împotrivesc benevol vaccinărilor.
Măcar, eu, la începutul anilor ’60 n-aveam cum să am parte de vaccinul ROR. Dar după tabăra aceea de la munte și acum îmi pare rău.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
