O contradictie paguboasa
E pacat ca numele orasului de care se leaga o buna parte din sensurile unitatii nationale românesti, resedinta a judetului Alba, cunoaste doua ipostaze în cel mai autorizat mijloc de informare normativa – Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române (DOOM), editia a II-a revazuta si adaugita (2005). Lucrarea purtând girul Academiei Române, prin Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, aduce o noutate fata de editia precedenta: „Alba Iulia” (s.v., adica la pagina 21, din Dictionar), cu asterisc pentru a marca un cuvânt nou introdus, fata de editia din 1982. (Mai potrivit ar fi fost semnul exclamarii, pentru a atentiona ca ni se înfatiseaza o modificare fata de DOOM1.)
Unde e hiba?
Nu e singura noutate scrierea fara cratima, pe lânga altele, daca nu am fi derutati de ceea ce gasim la pagina LXIII din studiul introductiv: „Se scriu într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu sufixe, chiar daca sunt formate de la cuvintele scrise cu cratima (*albaiulian, /…/, de la Alba-Iulia)” (paragraful „Sufixe si derivate cu sufixe”). Precizarea „cuvinte scrise cu cratima” îl face pe cititor sa coreleze forma de la pagina 21, convins fiind ca aici e o greseala de tipar si ca nu e nicio modificare fata de DOOM1.
Ce zicea DOOM1?
La sectiunea „Nume proprii geografice si nume de locuitori” (p. 669), preciza: „Alba-Iulia (sil. -li-a); n.l. albaiulian”.
Putina istorie
La origine se afla un toponim slav, „Balgrad” (Al. Rosetti, 1986, p. 301) sau „Belgrad” (Al. Graur, 1988, p. 342), tradus. (Ambii academicieni folosesc cratima: Alba-Iulia.) În municipiu se afla „Arhiepiscopia Alba Iuliei si Arhidieceza Romano-Catolica de Alba-Iulia” (în latina, Archidioecesis Albae Iuliensis).
Cum stam cu numele de locuitori?
Judetul Alba nu are un cuvânt care sa-i denumeasca pe cetatenii din aceasta superba zona româneasca, asa cum au teleormanenii, bihorenii etc., desi nu exista localitatile Teleorman si Bihor. (Albian, banuit a fi termenul cautat, e din domeniul geologiei.) Singurul derivat priveste municipiul resedinta de judet, si nici acela nu prea nou: albaiulian nu apare în DEX-ul din 1996, ci în cele de dupa 2000, si nici în MDA (2001). Florica Dimitrescu l-a gasit într-un ziar bucurestean: „Dinspre Mures spre centru, spatiul albaiulian traditional arunca ramificatia drumurilor spre Cetate” (România libera, 12 dec. 1980, p. 1).
Regula scrierii cu cratima sau fara
E simpla: daca primul termen al compusului flexioneaza e semn ca are autonomie si respinge cratima. La genitiv-dativ, Alba Iulia devine (al, a, ai, ale) Albei Iulia (dupa DOOM2), în vreme ce Târgu-Mures ramâne neschimbat pâna spre final: (al, a, ai, ale) Târgu-Muresului. Nu stim daca localnicii spun Albei Iulia, Alba-Iuliei sau poate Albei ori Iuliei. Denumirile organizarii religioase de mai sus contrazic DOOM-ul: „Alba Iuliei”, respectiv „Albae Iuliensis” (cu ambii termeni în flexiune). Ioana Vintila-Radulescu, în DIN (2009), combina formele: „Albei Iulia/Alba Iuliei”, dar creeaza astfel o noua contradictie (Alba Iuliei îi corespunde variantei cu cratima).
Asadar, respectând autoritatea listei de cuvinte din DOOM2, vom scrie Alba Iulia.
Românii în lume
Toponimul în discutie e de gasit într-un comentariu din „România literara” (20 apr. 2012, p. 23), din care reproducem doua enunturi: „ortografia are a doua importanta în raport cu gramatica si cu logica” si „un simptom al unei boli grave este chiar dispretul fata de limba materna si fata de istoria ei”, precum si finalul: virtutile francofoniei au fost discutate în toamna lui 2011 „de Uniunea Latina la Alba-Iulia” (sic!).
