Româna, în Agora

0


E un titlu bune-venit, sa recunoastem, pentru cei interesati a face cunoscuta vocea unei colectivitati. „Istoria jurnalismului“ din 2012 înregistreaza cinci publicatii cu titlul „Agora“, aparute la Brad (1976), Bucuresti (1990), Bacau (1995), Constanta si Pitesti (2001). În combinatii, la Slatina s-a nascut „Agora literar-artistica“ (1990), la Buzau „Agora. Revista Scolii Normale Spiru C. Haret“ (1994), la Iasi „Agora sau despre Cetatea cartilor“ (2005) si la Cluj-Napoca, „Agora literara“ (2008).
Revista constanteana este un „trimestrial de cultura si dialog interdisciplinar“, intrat pe piata publicistica la 1 martie 2001 si impus rapid în constiinta cititorilor de presa tematica.

Unul dintre acestia, Alex. Stefanescu, a propus un termen care defineste limpede atasamentul fata de respectiva gazeta – agorafilie -, în opozitie cu atât de cunoscuta si nelinistitoarea pereche – agorafobie.

Cu bucurie am gasit în coloanele tomitane ale revistei de 24 de pagini generoase (trimisa de redactorul ei sef, Ion-Dan Voicu) subiecte orientate spre cultivarea limbii române fie indirect (sub semnaturi prestigioase: Tatiana Slama-Cazacu, Rosa del Conte, Christina Zarifopol-Illias, Marina Cap-Bun etc.), fie direct, prin mijlocirea rubricii „Cum e corect?“, realizata de profesorul Virgil Mocanu.
Am parcurs câteva editii ale rubricii (din 2014 si-a schimbat numele în „Tableta de cultivare a limbii române“, fara a parasi locul privilegiat – pagina 2 a revistei) si m-am convins ca la malul marii ostenii care lupta pentru supravietuirea normei lingvistice sunt activi si eficienti.

Titularul rubricii are darul de a ne transmite nu doar exemple si comentariile obligatorii, ci si o stare de neliniste, traita de toti cei ce se ridica împotriva stricatorilor de limba: au acestia din urma la îndemâna textele jurnalistilor lingvistici? Oare nu vorbim în pustiu? Cele mai multe perle provin din zona televiziunilor, dar nu sunt omise efemerele etichete comerciale. „În vitrina unui magazin specializat figura, în dreptul unei masuri de usturoi, precizarea: Produs local Dobrogea. Origine – China“. Întrebarea pe care si-o pune Virgil Mocanu e… legitima: „Nu cumva chinezii, înca din timpuri imemoriale/,/ au introdus la Tomis, pe drumul matasii, germenele de usturoi?“ Rareori e de partea vinovatului, când acesta e cuprins de emotia unei transmisii în direct („sedeti, va rog/,/ sa va rasuflati usurat“ sau „Inculpatul era la volan cu un minor de patru ani si cu sotia acestuia“). De cele mai multe ori este neiertator, cauza erorilor fiind „carentele de ordin lingvistic sau gramatical ale reporterilor radio-TV“.

Politica redactionala a Agorei constantene e evident în favoarea limbii române, de vreme ce adesea rubrica de la pagina a doua are o prelungire în interiorul revistei, prin alte forme publicistice. În numarul 51 (pe 2013), acelasi Virgil Mocanu recenzeaza cartea lui Petcu Abdulea, din Medgidia, „Greseli de exprimare la televiziune si la radio“ (272 de pagini), cu o prefata de Tudor Opris. Ca într-un alt Appendix Probi, autorul asaza în stânga paginii eroarea, iar în dreapta, forma corecta. Doi ani mai târziu, revista gazduieste un amplu interviu cu profesoara Aurora Lazu, al carei crez merita retinut: „Pentru ca limba româna este întâiul semn identitar al poporului nostru, sa nu permitem nimanui sa-si bata joc de aceasta zestre spirituala vorbind si scriind dupa bunul sau plac“. Subscriem.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ