Aparitia rubricii noastre (8 iul. 2011) a coincis cu data revederii seriei 2001 a Literelor bacauane, incat indirect textul le-a fost dedicat absolventilor de atunci. Tot ce s-a petrecut in decursul a trei ore a confirmat aceasta. Mai mult decat atat: glumind, l-am intrebat pe Constantin Calin – unul dintre dascalii acelei promotii – daca nu cumva a citit textul din „Desteptarea“ si apoi si-a stabilit punctele de sprijin din alocutiunea sa. Evident, e vorba de o fericita coincidenta a unor opinii. Imbiindu-i pe absolventii de acum zece ani sa nu ocoleasca vernisajele, lansarile de carte, simpozioanele, criticul literar a lansat ideea infiintarii unei ligi a literistilor (cuvantul il confectionam noi, acum) bacauani. Avem in continuare nevoie unii de altii; nu pentru prelegeri, lectii ex cathedra, dojeniri, ci ca posibila consultanta stiintifica si manageriala din partea fostilor dascali si, reciproc, pentru validarea, completarea si eventual retusarea achizitiilor ex-studentului.
Bacaul universitar are o traditie mai veche in directia strangerii legaturilor cu fostii discipoli. Gheorghe Hasan si Tiberiu Caliman, rectorii de inceput ai institutiei, au sustinut in diverse contexte si in publicatiile de profil necesitatea unei forme de deschidere fata de fostii invatacei. Recent, Societatea Cultural-Stiintifica „Vasile Alecsandri“ (2010), asociatie a Universitatii cu acelasi nume din Bacau, si-a inclus in statut un obiectiv identic.
Ca dascalul eminescian caruia „viata-ntreaga,/ Ca si iedera de-un arbor, de-o idee i se leaga“, Pavel Florea, Dumitru Nica, Maria Smadu, Constantin Calin, prezenti la intalnire, sunt nume de constanta autoritate in ceea ce priveste – in ordine – „Convorbirile literare“, adverbul, Michel Tournier, George Bacovia. Fostii lor studenti au demonstrat durabilitatea unei achizitii intelectuale, confirmata de spusele lui Ioan Gura de Aur, alese drept motto al intalnirii: „Invatatura prin constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care e facuta cu dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna“.
Asadar, asistam la o extensie semantica a termenului „alumni“. Pe de o parte, ii desemnam pe cei antrenati in „invatamantul obligatoriu“, ca si pe cei doritori de a se instrui intr-un domeniu, iar pe de alta parte recunoastem in alumni pe doritorii de desavarsire profesionala, (re)chemati pe frontul cunoasterii. Sensul vietii insesi – ne indeamna Garabet Ibraileanu – trebuie modificat: „Se spune ca timpul trece. Timpul nu trece niciodata. Noi trecem prin timp“.
Ioan Danila
Romana de azi: Din nou despre invatacei, scolari, alumni
