RMGC renunță la curțile naționale de justiție în favoarea sistemului de arbitraj internațional, mai favorabil corporațiilor

    0


    Curtea de Apel București a primit ieri o cerere din partea SC Roșia Montană Gold Corporation SA prin care aceasta renunță la judecarea procesului intentat cu un an în urmă Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și Institutului Național al Patrimoniului.

    Prin acțiunea formulată, RMGC a solicitat instanței să anuleze Lista Națională a Monumentelor Istorice din anul 2010 , respectiv pozițiile 141, 142 și 146 ale listei care înscriu galeriile miniere din Masivele Carnic și Orlea din Roșia Montană ca monumente istorice de importanță națională și universală (clasa A).

    Curtea de Apel București nu poate lua act de renunțarea la judecată a reclamantei RMGC fără acordul expres sau tacit al pârâților, aspecte care vor fi tranșate la următorul termen de judecată. Asociațiile Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Alburnus Maior și Salvați Bucureștiul au calitatea de interveniente în proces.

    Finalitatea a acestei acțiuni ar fi fost, pentru RMGC, scoaterea pozițiilor amintite de pe Lista Monumentelor Istorice (LMI), în special galeriile din Masivul Cârnic din epocile romană, medievală și modernă (având cod AB-l-s-A-20329), practic Masivul Cârnic în ansamblul său.

    Masivul face parte din faza I de exploatare a minei propuse de RMGC la Roșia Montană și este apreciat ca adăpostind cantitatea cea mai mare de aur din zăcământul de la Roșia Montană. Cât timp acest Masiv se află pe LMI, compania nu poate obține autorizație de exploatare și orice atingere adusă monumentului istoric ar constitui infracțiune.

    Principalul argument invocat de către RMGC în sprijinul cererii sale a fost acela că includerea tuturor galeriilor din Masivul Carnic pe LMI din 2010 a fost nelegală, nefiind rezultatul unei proceduri de clasare a monumentelor istorice prevăzute de lege.

    Apărările pârâtelor și intervenientelor au scos în evidență faptul că deja în LMI din anul 1992 întreaga localitate Roșia Montană era cuprinsă într-o singură arie protejată, având o suprafață de 1257 de ha.

    În anul 2004, această arie protejată, fără a face obiectul unei declasări, a fost fragmentată fără întocmirea unor documente justificative și redusă la doar 10% din suprafața inițială. LMI 2010 nu a făcut decât să rectifice parțial această situație.

    Încercând să evite pronunțarea instanței pe fondul cauzei, RMGC a făcut azi o cerere de renunțare la judecata intentată, cerere față de care însă pârâții trebuie să-și exprime acordul.

    “RMGC nu are o problemă cu vreun abuz din partea Statului român în relație cu proiectul minei sale de la Roșia Montană. Dificultatea în care se află vine din faptul că, potrivit legislației actuale, autorizațiile finale nu pot fi emise, iar cele deja obținute în mod ilegal din partea diferitelor autorități au fost anulate de instanțe.

    RMGC, prin acest proces privind Lista Monumentelor Istorice, a căutat un nou mijloc de presiune asupra autorităților române, fie de a încălca legea, fie de a o schimba, pentru ca visul minei sale de aur de la Roșia Montană să se împlinească.

    Chiar dacă Gabriel Resources a pariat pe arbitrajul internațional, Curtea de Arbitraj Internațional de la Washington nu are nimic de spus despre statutul de monument al Roșiei Montane sau dacă Ministerul Mediului ar trebui sau nu să emită acordul de mediu pentru mină. Aceste chestiuni sunt strict de competența instanțelor naționale”, a declarat Ștefania Simion, coordonatorul echipei juridice Alburnus Maior.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    LĂSAȚI UN MESAJ