29 martie 2024
ActualitateRevedere de legenda, dupa 50 de ani, a absolventilor liceului din Buhusi

Revedere de legenda, dupa 50 de ani, a absolventilor liceului din Buhusi

„Ai absolvit «Ion Borcea»? Ai intrat in legenda” – au putut citi, la sfârsitul saptamânii trecute, absolventii anului 1965 ai actualului Colegiu Tehnic Ion Borcea din Buhusi in amfiteatrul in care peste 60 dintre cei peste 90 dintre ei s-au revazut la 50 de ani de la absolvire. Si, timp de doua ore, in acest amfiteatru s-au derulat, in cuvinte mai multe sau mai putine, adevarate legende scrise in propiile vieti de membrii unei generatii de exceptie care a trecut prin scoala buhuseana. Pentru ca 90% dintre ei au facut studii universitare sau tehnice si au fost sau inca mai sunt oameni de nadejde in comunitatile din care fac parte. Unii, prezenti la eveniment, de etnie evrei, plecati de circa 30 de ani in Israel, au venit sa-si revada acum profesorii si colegii, chiar impreuna cu prietenii lor sau cu unii membri de familie.

Cum sta bine unor astfel de revederi, in fata tuturor s-au citit cataloagele celor trei clase finale din anul 1965, misiune care i-a revenit profesoarei Maria Birladeanu, care i-a avut alaturi pe colegii ei, profesorii Elena Onisie si Teodor Rosca, dar si pe actualul director adjunc al colegiului, Liliana Radovici. Nu inainte ca reprezentantul conducerii de astazi ai scolii sa adreseze tuturor un cuvânt de bun venit. „Dumneavostra – a spus Liliana Radovici – ati dus mai departe numele si importanta acestei institutii scolare, in tara si in strainatate. Noi va multumim! Chinezii spuneau ca e bine sa te bucuri de viata, de sanatate, sa fii tolerant si sa ai posibilitatea si dragostea sa impartasesti celor apropiati experientele minunate pe care le-ai trait. Cred ca scopul revederii dumneavostra este tocmai de a impartasi experiente pe care nu ati reusit pe alte cai sa vi le transmiteti. Ziua revederii va doresc sa va determine sa reveniti cu aceeasi placere in aceasta scoala. Pentru ca sunteti oameni minunati.”

DSCF0051



Povestile de viata s-au derulat, pe scurt, de la fiecare. Evident, s-a vorbit de studiile facute si de profesiile abordate, de familii, de copii si, inevitabil, de nepoti. Dar, au fost evocate si intâmplari hazlii, evenimente memorabile si, mai ales, felul in care profesorii au stiu sa apropie – cum spunea Itic Herscu, inginer energitician in Israel – elevii de profesiile pe care le vor aborda. „Am trait intr-o lume de foarte multe schimbari – a spus Mircea Colenberg, inginer constructor, plecat de zeci de ani in Tara Muntelui Sion. Am inceput sa construim comunismul, am inceput sa invatam sa scriem si sa citim fara nici un fel de manual, apoi ne-am trezit cu computerele, fata de care am fost cu un pas in urma, dar tot ne-am descurcat. Ceea ce pot spune este ca baza intelectuala pe care am primit-o la scoala din Buhusi ne-a fost suficienta toata viata, pentru cultura generala pe care am primit-o. Noi am facut, ulterior, specializari, dar am venit de acasa cu ceea ce numim cultura generala”.

Din Bacau, momentul a fost evocat de economistul Constantin Cristea: „A fost o atmosfera emotionanta. In aceasta zi am trait emotiile cele mai mari când ne uitam unii la altii si nu ne mai cunosteam. Cu unii nu ne-am mai vazut de 50 de ani, de o viata de om. Le multumim pentru tot ce am capatat la pornirea in viata profesorilor nostri. Cred ca am fost o generatie extraordinara, din care peste 90 la suta au facut studii universitare.”

Cei prezenti au pastrat, in sala revederii, si un moment de reculegere in memoria profesorilor si colegilor care au trecut la cele vesnice, dar la biserica din oras a avut loc, ulterior, si o slujba de pomenire a acestora.

Iar ce a mai urmat a fost un alt capitol de legenda.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri