Intreaga tara a fost “galbena” sau “portocalie” in ultimele 10 zile, numai Primaria Bacau nu a intrat in posesia informatiei, care a pus pe jar institutiile guvernamentale si cele locale. Desteptarea, TV Bacau si Radio Alfa au informat cetatenii cu privire la starea vremii, dar si despre situatia concreta din municipiul Bacau si din judet. Duminica dupa-amiaza, dar mai ales luni dimineata, bacauanii din toate zonele orasului au sunat la redactie, au scris pe forum si ne-au “somat” sa luam masuri, sa facem apel la institutia definita in Constitutie Primarie, pentru a-i scoate din zapada. Echipele noastre au pornit dis-de-dimineata prin oras. Eu am luat la intâmplare o sesizare venita de pe str.

Sute de câini infrunta gerul sub cerul liber Peste 1800 de maidanezi sunt inchisi acum in uriasul tarc amenajat de Primaria Bacau pe locul fostei gropi de gunoi a orasului. Cei norocosi dorm in custi. Ceilalti stau facuti covrig in zapada. Ii scoate din amortire zgomotul roabei cu care li se cara hrana. Incepe lupta pentru bucatile de carne inghetata. Numarul „asistatilor” creste cu fiecare zi. Bacaul nu are sanse sa scape de maidanezi atâta timp cât nu va seca „izvorul” câinilor abandonati din satele limitrofe. La marginea Bacaului, in plin câmp, in locul fostului depozit de gunoi al orasului, sunt inchisi toti câinii adunati din oras.

In Parincea, pe coama dealului, daca mergi pe soseaua principala, n-ai cum sa nu observi o biserica mica, din lemn, imprejmuita cu gard de fier forjat, situata alaturi de un alt lacas de cult, nou. Este Biserica cu hramul "Sf. Neculai", despre care oamenii din zona spun ca ar data din vremea lui Stefan cel Mare. "Dar nu am gasit documente care sa ateste acest lucru", ne spune o maica tanara, care ingrijeste zilnic bisericuta, despre care aflam ca apartine de Parohia Parincea, dar ca de fapt este locul unde cele 20 de maicute, care locuiesc in aceeasi curte, in chiliile ce imprejmuiesc biserica noua, se roaga. Bisericuta de lemn a fost construita de enoriasi in anul 1702, in localitatea Cucuieti, comuna Tamasi.

Meserie pe cale de disparitie Un barbat din Parincea este singurul meserias din zona. Omul ar vrea sa mai invete si pe altii sa faca potcoave, grilaje sau porti din fier forjat, insa toti ucenicii au fugit mâncând pamântul când au vazut cât e de munca. Pe Constantin Popa (41 de ani) il stiu toti satenii din Parincea si din alte trei-patru comune invecinate. La el vin toti cei care vor sa-si potcoveasca caii, fiind singurul meserias din zona. A invatat sa modeleze fierul de la un mester care “nu facea potcoave. El facea sicrie, usi, mai mult tâmplarie. L-am rugat sa ma invete si am prins repede”, spune barbatul.

In comuna Agas, traditia mestesugurilor populare s-a stins. Oamenii poarta haine de fabrica, isi construiesc locuintele din materialele care au invadat piata constructiilor, gatesc in oale de inox si nimeni nu mai mananca din strachina. Nu se mai fac nici macar butoaie. Singurul mester-artist al comunei este Neculai Atudorei, un sculptor care si-a descoperit talentul tarziu si din intamplare. Neculai Atudorei, din Agas, are 72 de ani, insa bucuria de a trai, dragostea de frumos si dorinta de a fauri tot timpul ceva cu mainile sale nu l-au parasit. Toata viata a pus in practica orice proiect i-a venit in minte si crede ca imposibilul nu exista. De mai multi ani a devenit „sculptorul comunei”, dupa cum il prezinta chiar primarul.

In urma cu 11 ani, o mama a renuntat la toata agoniseala pentru a le face un rost in viata copiilor ei. A decis sa isi petreaca tot restul vietii la camin. Femeia spune ca nu ii pare rau. La camin se simte ca acasa iar copiii ii sunt recunoscatori. La cei 67 de ani ai ei, Ana Georgescu, una dintre persoanele care locuiesc in Caminul pentru Persoane Varstnice Bacau, emana in jur un optimism debordant. Desi soarta nu a rasfatat-o. Dimpotriva, a trebuit sa se zbata de una singura ca sa-si vada cei doi copii, o fata si un baiat, realizati, iar de 21 de ani se lupta cu mai multe boli grave, din care, una, extreme de rara. In 1990, dintr-odata, din alba, culoarea pielii ei a devenit maronie.

Dragostea nu are varsta Bunicii s-au indragostit si in toamna acestui an au decis sa-si oficieze relatia. Si-au unit destinele si in fata lui Dumnezeu si au in plan sa traiasca 120 de ani, pentru a se bucura cat mai mult unul de celalalt. „Si la aceasta varsta poti sa te indragostesti si sa simti fluturi in stomac”, spune Maria Dascalu. Are 72 de ani si in aceasta toamna a fost mireasa pentru a doua oara. I-a spus DA in fata ofiterului de stare civila lui Aurel Dascalu, de 77 de ani. Fosti profesori, cei doi s-au intalnit la Clubul 60+. Au devenit parteneri de dans in cadrul activitatilor si peste cateva luni parteneri si in viata de zi cu zi. „Ne-am dat seama ca ne potrivim, ca suntem suflete pereche.

Eroii-martiri, cinstiti doar o data pe an La 22 de ani de cand si-au pierdut fiul in Revolutia din decembrie 1989 ochii parintilor lui Gheorghe Dorel Nechita, erou-martir din Bacau, nu li s-au uscat de lacrimi. Nici acum nu si-au gasit alinarea si ei stiu ca nu vor avea parte de ea decat cand vor intra in mormant, pentru ca sunt convinsi ca atunci se vor reintalni cu el in Imparatia Cerurilor. Pana atunci raman neconsolati ca ucigasi netrebnici le-au luat unicul fiu, pe Dorel, lumina ochilor lor, un tanar de 29 de ani, cu sufletul curat, care ar fi avut o cariera stralucita, daca un glont nu i-ar fi strapuns pieptul in noaptea de 22 decembrie 1989. In seara zilei de 22 decembrie 1989 in centrul Bucurestiului se tragea din toate partile.

In abatoarele bacauane se lucreaza pe banda rulanta Abatoarele de sacrificare a porcilor au mult de lucru in aceasta perioada. Cererea este mare pentru ca suntem in saptamana dinaintea sarbatorilor, iar comerciantii de carne au nevoie de marfa. In judetul Bacau avem doar doua abatoare autorizate pentru schimburi intracomunitare, unul la Nicolae Balcescu si un altul la Manastirea Casin, asadar munca este pe masura. Din 2007 incoace, taierea porcului a devenit asomare prin electrocutare si abia apoi sacrificare. Potrivit reglementarilor europene, animalele care se sacrifica in aceasta perioada in gospodaria proprie sau in abator nu trebuie sa sufere. "Procedura standard este cu asigurarea regulilor de buna stare inainte de sacrificare.

In comuna Horgesti, undeva peste un deal, este un sat pe cale de disparitie. Cel putin asa spun cei cativa localnici care au ales sa traiasca acolo, dar si autoritatile locale. Este satul Marascu. Un sat cu doar zece locuitori. Atatia au mai ramas si tot atatia au fost inregistrati la recensamantul din luna octombrie. O localitate rupta de lume, fara scoala sau biserica, unde Salvarea nu ajunge niciodata. Este satul unde media de varsta trece de 65 de ani si unde toti localnicii incap intr-o caruta. Daca ajungi in centrul comunei Horgesti si intrebi unde este satul Marascu, reactia oamenilor este aceeasi: "Ohoo. Vedeti dealul asta? Ei, undeva peste el, in vale, o sa vedeti cateva case rasfirate. Acela este satul Marascu".

„Mai frumos ca la noi nu este” De doua luni, Darmanestiul rasuna, seara de seara, de cantece si batai de toba. Cetele care vor colinda si ura peste cateva zile incep pregatirile din vreme, pentru ca totul sa fie perfect. Tot orasul este cuprins de febra pregatirilor, de la cei mici, dornici sa primeasca si ei anul acesta un rol cat de mic, la bunicutele ocupate sa apreteze camasi, sa coase panglici, margele si canafi. Grijile de peste an si oboseala dupa o zi de munca dispar cand rasuna doba, sunetul cu care au crescut darmanestenii si care ii cheama acasa, de oriunde s-ar afla. Ii admiram in fiecare an defiland prin centrul Bacaului in sunetul asurzitor al tobelor.

La varsta de 33 de ani, un barbat din comuna Parincea a inceput sa se pregateasca pentru o noua meserie. Cea de frizer. Avea deja o diploma de constructor, dar cum piata muncii nu era foarte generoasa s-a reprofilat. Acum are propria afacere si toti satenii ii bat la usa pentru a-si schimba look-ul. Nu are concurenta si se gandeste sa se extinda. In timp ce altii isi plang de mila ca nu-si gasesc de serviciu, Toader Draga, alintat de familie „Lica”, nu-si mai vede capul de treaba. In urma cu cativa ani si-a deschis o frizerie in centrul comunei, iar de atunci toti satenii ii bat la usa. S-a apucat de tuns dupa ce si-a dat seama ca in acest domeniu banii se castiga ceva mai usor, dar si ca in sat nu mai are concurenta.

Oaza de liniste in inima comunei Lipova Pe o coama de deal, la intrarea in comuna Lipova, dinspre satul Malosu, nu ai cum sa nu zaresti in mijlocul unei paduri o manastire alba, cu un podet mic la intrare ce trece peste un iaz plin de stuf, ingradita cu un gard de piatra, inconjurata de flori de toate culorile. E Manastirea "Sf. Petru si Pavel", oaza de liniste din inima comunei. O locatie sfanta, trecuta pe indicatoarele ce indruma calatorul ca obiectiv turistic. Aici locuiesc in prezent trei maicute si un parinte staret. "Este o manastire ce apartine Episcopiei Romanului. Locatia s-a construit pe terenul vechii manastiri, care a fost distrusa in timp.

Peste 38 de ani in slujba vietii Asistentul principal Emilian Alistar, de la Urgente, a depasit 38 de ani de cand lucreaza in Spitalul Judetean. A invatat meserie de la cei mai renumiti chirurgi bacauani. I-a placut sa profeseze in chirurgia generala si nu a tradat-o niciodata. Zilele trecute a fost pus in situatia de a-i acorda asistenta medicala de urgenta sotiei. Femeia avea ulcer duodenal perforat si a fost operata imediat. Sotul a asistat la operatie si are toata admiratia fata de priceperea si daruirea celor care i-au salvat sotia de la moarte. Tamponeaza usor, cu indemanare, rana de la mana barbatului intins pe masa chirurgicala. Miscarile ii sunt sigure.

Viseaza la ziua liberarii Sunt vorbele unei tinere care a ajuns dupa gratii pentru talharie. Acum regreta ce a facut si nu se gandeste decat la copilul ei care este nevoit sa creasca fara mama. Se aud doar la telefon, insa stie ca doar vocea ei nu-i este de-ajuns pentru a simti ca are nu doar tata, ci si o mama. „Am intrat intr-un anturaj care in final m-a adus aici, in inchisoare. Eram prea tanara ca sa-mi dau seama de ceea ce fac”, asa isi incepe povestea Cristina Coman (22 de ani), din Barlad, acum detinuta in Penitenciarul din Bacau. A primit o condamnare de trei ani si sapte luni pentru talharie si pana acum a ispasit doar o treime din pedeapsa.

In comuna Odobesti aproape in fiecare sat in care poposesti intalnesti cel putin un caz social. De cele mai multe ori grav. In Ciuturesti, saracia pare dusa la extrem. Aici inca se mai pot vedea bordeie de lut in care copii si batrani dorm pe jos, pe pamantul rece. Nu ai cum sa ramai indiferent in fata unor astfel de situatii. Nu ai cum sa nu constati saracia care isi arata fata hada inca de cum pui piciorul in satele parca parasite si uitate din comuna Odobesti. Pe Viorel Botea l-am intalnit in prispa unei case spoita in var alb. O casa "aruncata" parca pe o colina abrupta, sub un nuc mare. In jurul ei, doar mizerie. Nici poarta, nici gard, nici curte.

Umbra boierului pazeste ruina In vreme ce occidentalii renoveaza orice grajd, rotarie sau han, interzicand proprietarilor sa le schimbe arhitectura, noi dispretuim cladirile vechi desi avem atat de putine! Una dintre acestea e Conacul Gloduri, care se autodemoleaza. Primaria l-ar renova si l-ar face azil, dar legea nu-i permite. In Izvoru Berheciului, in dreapta drumului care duce spre Podu Turcului, se gaseste conacul lui Alexandru Apostoleanu, mai bine zis, ruina fostei resedinte boieresti de pe fosta mosie Gloduri. Sta ascuns intr-o padure de spini, crescuti cat un stat de om. Aflat la 300 de metri de strada, e greu de zarit.

Buhuseanca Gabriela Tardea traieste o noua experienta multiculturala în Indonezia, dupa ce a mai avut asemenea „aventuri” fundamentate pe studii/cercetare stiintifica/munca/voluntariat, în tari ca Danemarca, Finlanda, Anglia, Slovacia, Romania. „În Indonezia am «aterizat» în urma unei selectii realizate de Universitatea unde îmi termin Masteratul acum (Copenhagen Business School).

Turismul nu creste „la marginea lumii” Asezata pe Dunavat, comuna Filipeni are o biserica de lemn impresionanta, un stejar secular, un conac si o livada de nuci. Cu toate astea, nici turistii, nici investitorii nu ajung aici. Lipsa unui drum asfaltat face din Filipeni o comuna izolata, in care rar calca picior de strain. Desi nu e departe de Bacau, comuna Filipeni e izolata intre dealuri si greu accesibila. Fosti razesi, locuitorii ei nu sunt nici lenesi, nici lipsiti de imaginatie. Ar face ateliere, ar produce legume ecologice sau s-ar apuca de agroturism, mai ales ca strainii ar avea ce sa vada aici, sustin ei. Pai, in afara de niste dealuri parjolite de arsita, ce poti sa vezi in Filipeni? "Multe, spun oamenii.

Un muzeu pentru mos Vasilas Suntem in Izvorul Berheciului, aproape de marginea satului, in fata unei porti de lemn cu inflorituri si ne minunam de talentul si gustul artistului care a lucrat-o: e vopsita in verde si visiniu, impodobita cu motive vegetale si geometrice si, cu toate astea, nu pare incarcata, dimpotriva, are frumusetea fireasca a unei gradini de tara, in care au crescut de-a valma craite, gura-leului, cavaleri si dalii. Poarta a ramas marturie a talentului unui mester care nu mai este: “mos Vasilas“ sau “mos Mitica”, asa cum ii spun apropiatii. Strigam pe stapana casei, ca sa ne primeasca in mica imparatie a florilor de lemn.

La 72 de ani a ramas fara casa, arsa intr-un incendiu Are 72 de ani. E bolnava, a ramas a nimanui, nu mai poate munci din cauza sanatatii subrede, nu are sot, copii, pe nimeni care sa o ingrijeasca. A reusit insa sa supravietuiasca, singura, cu o pensie mizera, in casuta ei din fundul comunei Rosiori, sat Poieni. Nu a cerut ajutor, nu a strigat a disperare. A razbit. Pana in toamna anului trecut, cand toata agoniseala ei de-o viata a fost mistuita de flacari, intr-un incendiu puternic, care a lasat-o fara acoperis deasupra capului. E povestea Marianei Buruiana. O femeie slaba, trecuta, bolnava, singura. Viata a fost cruda cu ea inca din tinerete, dar a reusit sa-i faca fata.

Valea Hogei - satul natal al "demiurgului" Vranceanu „Badia” Ghita a fost un om ca oricare altul nascut in satul bacauan Valea Hogei. Asa il percep rudele aflate inca in viata. Pentru noi, insa, “Badia” este Marele Gheorghe Vranceanu. Academician, matematician, creatorul scolii de Geometrie diferentiala globala si inventatorul spatiilor neolonome, descoperire care a schimbat din temelii matematica aplicata. Gheorghe Vranceanu - una din legendele Bacaului. Valea Hogei. Comuna Lipova. Judetul Bacau. Locul unde s-a nascut “Demiurgul spatiilor neolonome” (dupa cum frumos spune prof. Georgeta Simion Potânga), marele matematician al lumii - Gheorghe Vranceanu. Putini stiu asta.

Pe ulitele serpuite si pline de praf din comuna bacauana Rosiori, intr-o dimineata rece de toamna, pe marginea unui sant acoperit de buruieni "imbrumate", l-am intâlnit pe Mihai Craciun. Nu e localnic. Are 50 de ani si a ajuns in zona tocmai din Moinesti, "de pe partea cealalta a Bacaului". Nu mai munceste nicaieri, a ramas fara serviciu in urma cu ceva timp, are doi copii la scoala si o gospodarie de intretinut. Lipsa banilor l-a obligat sa se orienteze in aceasta perioada dificila pentru toata lumea. Asa ca s-a apucat de o afacere "de criza", dupa cum ii spune - drobul de sare. Vinde droburi de sare. Cu masina Dacia papuc, omul o ia din sat in sat si vinde bulgari de sare.