Si inainte de 1990, marea problema a economiei, in special a industriei, era productivitatea. Nu reuseam, si pace, sa ajungem cu acest indicator la nivelul celui din tarile unde capitalismul era cu un pas in groapa si forta de munca era exploatata nemilos, pentru ca burghezia sa se imbogateasca si mai mult.
Asa ca tovarasul nu pierdea ocazia ca, in fiecare cuvântare, dimineata, la prânz si seara, sa nu introduca propozitia “cresterea productivitatii muncii ramâne un obiectiv major al politicii partidului, trebuie, tovarasi, sa ajungem si sa depasim tarile capitaliste!”.
Vax – el zicea, el auzea. Orice licean, orice maistru, inginer sau director stiau ca pentru a creste acest indicator nu sunt decât trei cai, invatate la scoala sau la invatamântul politic: introducerea tehnicii si tehnologiei performante, intensificarea muncii si reducerea de personal. Se faceau sedinte de partid, analize peste analize, erau maziliti unii directori, insa indicatorul cu pricina ramânea surd si mut la aceasta avalansa de solutii, paleative le-am spune astazi.
Daca totusi tresarea pe vreun grafic, prezentat ca o mare realizare, acest lucru avea la baza doar singura solutie pe care o aveau la dispozitie: intensificarea muncii, se lucra si sâmbata si duminica, plus ore suplimentare, trecute la munca patriotica. Motivul? Tehnica moderna ioc, iar la reducerea de personal nu se umbla decât cu aprobare “de sus”, ba ii mai si aduna de pe strazi si ii timitea la munca in fabrici. In ultimii ani ai socialismului din România, s-a fixat chiar un reper: trebuie sa ajungem cu productivitatea la nivelul Italiei.
Ce s-a ales, s-a vazut, toate acele fabrici unde se clocea cresterea acelui nabataios indicator au disparut din peisaj, dar problema cu indicatorul a ramas. Astazi, in capitalismul specific românesc, productivitatea (rentabilitatea) se obtine, daca se obtine, doar prin disponibilizari, concedieri, somaj si, de la FMI citire – reducerea salariilor.
Cu toate sutele de facultati unde se studiaza managementul, nimic nu se “implementeaza” in practica, apelam la prima masura care ne iese in cale: somajul. In 15 ani s-a ajuns la injumatatirea fortei de munca ocupata si fenomenul continua, Guvernul da afara, numai in acest an, 10.000 de oameni de la stat, astfel ca somajul a atins cote alarmante. Tehnica? Tehnologie? Informatica? Calificare? Management? Raspundere? Responsabilitate? Disciplina? Cinste? Onoare? Loialitate? Se impun, domnilor!
